Justin Bieber, adevărul despre viaţa sa: „Am început să iau droguri şi să fiu abuziv cu femeile“

Actualizat:
1 justin bieber hailey baldwin jpg jpeg

A devenit celebru la o vârstă foarte fragedă, fiind unul dintre cei mai promiţători tineri artişti din lume, însă odată cu succesul, pentru Justin Bieber au apărut şi problemele.

Ajuns la 25 de ani, Justin Bieber a devenit celebru la 13 ani, datorită talentului său, a avut în cont milioane de dolari care s-au înmulţit de la an la an, însă la 19 ani a trecut printr-o cumpănă, după cum afirmă chiar el.

„La 19 ani, am început să iau droguri şi să fiu abuziv cu femeile din viaţa mea. Am devenit resentimentar, lipsit de respect faţă de femei, şi plin de furie. Am devenit rece cu cei care mă iubeau, şi am dispărut, m-am transformat într-o persoană patetică. Până la 20 de ani am luat toate deciziile proaste imaginabile şi am trecut de la persoana adorată, cea mai iubită din lume la cea mai ridiculizată, judecată şi urâtă persoană din lume“, a recunoscut Justin Bieber recent.

Artistul a afirmat şi că a făcut parte dintr-o familie în care lucrurile nu au fost roz, părinţii lui fiind foarte tineri atunci când el s-a născut şi, mai mult decât atât, aceştia s-au despărţit rapid şi nici nu aveau bani, iar acest lucru l-a afectat foarte rău.

justin bieber hailey baldwin 2 jpg jpeg

Justin Bieber a ţinut însă să precizeze că acum trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieţii lui, iar acest lucru i se datorează în mare parte partenerei lui, Hailey Baldwin.

„Trec acum prin cea mai bună perioadă a vieţii mele, căsătoria! Care este o responsabilitate nouă, dar minunată şi nebunească. Înveţi să devii răbdător, înveţi ce înseamnă încrederea, angajamentul, bunăvoinţa, modestia, şi toate acele lucruri care te fac un bărbat bun“, a spus Justin Bieber.



Recente pe Ok! Magazine

teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
Anna Wintour și Anne Hathaway la Oscar 2026   profimedia 1083386272 jpg
Jessie Buckley, Michael B  Jordan, GettyImages 2266736740 jpg
FotoJet (65) jpg
Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg
cindy crawford gettyimages jpg
Pedro Sánchez, GettyImages (4) jpg
FotoJet (64) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0484321025 jpg
mugurel vrabete jpeg
Nicole Kidman foto nino munoz pentru Variety jpg
Selena Benny png
FotoJet (63) jpg
Marius Borg, Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon Foto Profimedia jpg
Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa FOTO Profimedia
Daniel Craig, Rachel Weisz, Profimedia (3) jpg