Kids Fashion Week 2018, la Castelul din Inima Capitalei

Actualizat:
4 2ebce33a 7b8d 4dd7 9261 c8af49460edb jpg jpeg

Kids Fashion Week, cel mai cunoscut festival de modă din România, dedicat în exclusivitate celor mici, a avut loc, în acest weekend, în decorul spectaculos al Le Château - Castelul din Inima Capitalei.

Aflat la a treia ediţie, evenimentul a stârnit un interes foarte mare, atât în rândul copiilor şi al părinţilor, cât şi al celor interesaţi de acest domeniu, aflat în continuă dezvoltare în ţara noastră.

Aflaţi în număr mare la Le Château, cei prezenţi au urmărit cele mai noi tendinţe în moda pentru copii, prezente în colecţiile designerilor Cătălin Botezatu, Clara Rotescu, Nicoleta Negura, Ambra Design prin Cristina Iacomi, AnnaBebe, Two Kids, Princess Couture, Vec Design by Claudia Suciu. Pe podiumul special amenajat a fost lansată, în cadrul secţiunii “Teen”, în premieră naţională, colecţia de haine pentru adolescenţi Ambra Design. Printre micile modele prezente, i-am putut admira pe copiii vedetelor Anca Serea, Simona Pătruleasa Ivanof, Ianna Novac, Dan Cruceru, Bianca Ioniţă Pena sau Daniela Gyorfi.

image

Evenimentul a avut parte de momente artistice speciale, oferite de către Emilia Musala, actriţa Ştefania Dumitru, Andra Raisa, precum şi copiii grupului de balet Dancing Emotions, sub îndrumarea coregrafului Ileana Dănilă. Kids Fashion Week este singurul eveniment de fashion pentru copii de acest gen din ţara noastră, fiind organizat de actorul şi regizorul Stelian Milu.

În organizarea acestui festival a fost implicat arhitectul Laurenţiu Paicu, care a realizat designul scenei şi al podimului, puse în valoare de decorul spectaculos al Le Château. Evenimentul a avut şi o importantă componentă caritabilă, o parte din încasările generate de vânzarea colecţiilor prezentate fiind folosită la susţinerea unor cazuri umanitare, prezentate în cadrul spectacolului.

image


Recente pe Ok! Magazine

primark scallop embellished waistcoat 16 eur18 ron90 pln80 czk470 primark stripe midaxi smock dress 20 eur22 usd30 ron110 pln95 czk570 ref2352843 jpg
HVD Reina cover  jpg
placa Heal the World adusă de Michael Jackson la București jpeg
Poza 1 jpg
1781690597 fEF4 jpg
pexels czapp arpad 3647289 11010066 jpg
okmagazine ro pexels rdne 12323034 jpg
okmagazine ro (4) jpg
pexels karola g 6957154 jpg
NIBIRU  Promenada
okmagazine ro pexels thelazyartist 1667506 jpg
Kaufland Untold jpg
Fatete dentare fara pilire cand sunt posibile si ce trebuie sa stii jpg
yzzy macbook pro jpg
1 Beach, Please! 2025 jpg
salon jpg
imagine principala jpg
therme jpeg