Monica Bârlădeanu s-a retras la mănăstire. Vedeta s-a apropiat mai mult de Dumnezeu

Actualizat:
6 monica barladeanu la manastire 1 4 jpg jpeg

Monica Bărlădeanu traversează o perioadă liniştită din viaţa sa, chiar în timpul pandemiei. S-a apropiat mai mult de Dumnezeu!

Credeaţi sau nu, actriţa care interpretează rolul Carlei în serialul "Vlad" duce o viaţă liniştită, departe de pericole, de presiuni, de afaceri periculoase. Despre Monica Bârlădeanu este vorba! O vedeam la Pro TV, în celebrul serial, dar iată că acum, odată cu pandemia, ea apare într-o nouă ipostază, una în care îşi deschide sufletul şi îşi arată şi vulnerabilităţile. 

Pentru o perioadă, Monica Bărlădeanu a lăsat agitaţia din Capitală şi s-a restras la mănăstiri. Actriţa a preferat să ia o pauză de la tot confortul cu care era obişnuită, de la toate obiceiurile, de la rutină şi s-a retras la mănăstire. A cunoscut oameni deosebiţi, a aflat poveşti impresionante şi a văzut locuri cu o mare încărcătură spirituală. 

Monica Bărlădeanu a povestit că s-a dedicat rugăciunii, i-a îndemnat şi pe urmăritorii ei din mediul online să facă la fel. Ea le-a spus să viziteze câteva mănăstiri, sigur se vor încărca pozitiv. 

La final, ea a mărturisit: 

"Am încheiat o călătorie dedicată sufletului meu pe la mănăstirile din Vâlcea, plină de întâlniri cu oameni cu sufletul viu, gata să te primească oricând cu braţe deschise, cu bucurie în suflet, cu o masă caldă şi un cuvânt de folos. Trăiesc ce predică, iar pentru ei ,iubirea de aproape’ nu-i un cuvânt fals ❤️. Dacă n-aţi apucat până acum, mergeţi la Turnu, la Ostrov, la Mănăstirea dintr-un Lemn, la Arnota, Bistriţa sau Hurezi. Că la Cozia îmi imaginez că aţi fost mulţi dintre voi. #manastirivalcea #spiritualtravel #manastireadintrunlemn #ostrov #manastireaturnu"

4 monica barladeanu la manastire 1 2 jpg jpeg

Monica Bărlădeanu provine dintr-o familie cu şase preoţi

Într-un interviu exclusiv OK! Magazine, Monica Bărlădeanu ne-a dezvăluit ă în aceste vremuri dificile, pe timpul pandemiei, s-a apropiat mai mult de Dumnezeu: "Cred că toată lumea a trecut print-o formă de introspecţie forţată în această perioadă şi cu siguranţă fiecare dintre noi a învăţat câte ceva nou despre sine. Eu una m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, venind şi dintr-o familie cu şase preoţi, şi mi-am dat seama că nu există formă de meditaţie mai eliberatoare pentru mine decât rugăciunea din suflet. Am învăţat că îmi place să gătesc când n-am presiunea unui program încărcat, că deţin extrem de multe lucruri inutile supravieţurii şi că atunci când ţi-e greu, cea mai bună terapie e să-l ajuţi pe altul."

Totodată, celebra vedetă ne-a mai mărturisit că aceste vremuri sunt pentru ea pline de vulnerabilităţi: "Frica vulnerabilizează omul de obicei, lipsa perspectivei unei finalităţi îl dezechilibrează pe om mai mult, iar viteza scăzută brusc de la 100km/oră, cum era viaţa mea, la 0 km/oră e o ajustare în primul rând psihologică pe care trebuie s-o faci. Deci da, a fost o perioadă plină de vulnerabilităţi."

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg