Recunoaşteţi personajul? Ce ameninţări primea prezentatorul în copilărie. Teroarea venea de la sapă

Actualizat:
1 dano jpg jpeg

În copilărie era împins de la spate să citească, să înveţe. Astăzi, Dan Cruceru crede că, de fapt, acele vremuri l-au  pregătit pentru omul care este astăzi.

“Un vis a avut mama în privinţa copilului ei: să-l facă om mare! Şi nu doar la înălţime şi la vârstă, ci mai ales în carieră. Şi un singur drum ştia ea, pentru că a fost şi este un om onest, muncitor, un om care şi-a dorit să evolueze “de la coada vacii” la oraş, de la sapă la stilou. Iar ea, cumva, a reuşit să plece din satul prăfuit din Galaţi şi să ajungă în Focşani, cu bursă de studii.

Iar crezul acesta, peste ani, a vrut să mi-l transmită şi mie. Pune mâna şi învaţă! Oamenii cu carte sunt cei care vor avea de toate! E singura soluţie! Lasă prostiile şi citeşte!

Şi am citit. Împins de la spate şi ameninţat cu pedepse care mai de care mai creative. Cel puţin în primii ani de şcoală, eram terorizat de faptul că venea mama de la muncă şi eu nu aveam temele gata şi nu puteam să văd la televizor “Povestea de seară” cu tanti Ludmil”, povesteşte Dan Cruceru.

Teroarea cea mai mare era însă dată de sapa bunicii. “Nu vrei să înveţi, la sapă cu tine! E nevoie de oameni şi acolo, că pământul ăla trebuie lucrat de cineva!

Asta mă îngrozea cel mai tare. Nu de alta, dar vară de vară, mă duceau ai mei la ţară, la bunica, şi munceam câmpul. Câţi kilometri de porumb am săpat eu, câte tone de fasole am cărat eu, câţi struguri am cules eu…

Făceau cumva ai mei să-mi arate ce mă aşteaptă dacă nu îmi place cartea. Şi, Doamne, ce-am mai învăţat! La început, într-adevăr, de groază, de o frică ce mă făcea să transpir.

Apoi, de drag. Pentru că începutul e mai greu. Dar, după ce descoperi magia educaţiei, poveştile superbe din cărţi sau soluţiile inedite din matematică sau fizică, ajungi să prinzi drag de şcoală, să înveţi de plăcere, pentru dezvoltarea creierului tău.

Şi, uite aşa, împins şi ameninţat de mama, la început, apoi singur, din dorinţa de a mă face om mare, am terminat un liceu militar, apoi două facultăţi şi un master, am ajuns jurnalist, om de tv, om de afaceri. Da, sunt un om de succes. Şi nu o spun ca să mă laud, ci pentru că toate realizările mele în viaţă au fost datorită cărţilor. A şcolii, a educaţiei.

Ca mama gândesc şi eu, acum, adult fiind. Fără ameninţări, dar cu insistenţe şi răbdare, îi explic mereu Sophiei că educaţia e singurul drum consistent în viaţă”.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg