5 lucruri pe care le poți face într-un weekend de toamnă la Brașov, orașul în care toți bucureștenii vor să se mute
Dacă te gândești să lași Capitala pentru Brașov, testează mai întâi viața de localnic într-un weekend în orașul de sub Tâmpa.
De ce este Brașov orașul în care toți bucureștenii vor să se mute?

Pentru că poți saluta muntele de la fereastră sau pentru că orice plimbare de rutină pe străzile orașului vechi poate deveni o experiență turistică. Și pentru că în 15 minute cu mașina ajungi la unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere de pe drumul spre Poiana Brașov. Pentru poezia străduțelor pietruite și eleganța clădirilor din alte timpuri, pentru mâncarea cu gust și efervescența din Piața Sfatului, acolo unde în weekend e mereu sărbătoare, pentru liniștea din piațetele mai puțin turistice și pentru că știi că a doua zi vei saluta, din nou, muntele de la fereastră.
5 experiențe pentru un weekend de toamnă
Chiar dacă nu e prima ta vizită în Brașov, să revii aici este mereu o idee bună. Iar toamna este unul dintre cele mai bune momente pentru a-i testa farmecul acestui oraș considerat cel mai frumos din Transilvania. Dacă a conduce până acolo ți se pare o corvoadă, poți lăsa mașina acasă și alege să ajungi la Brașov cu trenul, în circa 2 ore și într-un mod confortabil, în care singura ta grijă e să admiri peisajul pe geam. De la gară până la locul de cazare poți ajunge la fel de comod cu ajutorul unui Uber, un serviciu care te ajută să te deplasezi foarte ușor pe distanțele mai mari din oraș sau chiar până în Poiana Brașov, la prețuri cât se poate de decente. Iar dacă ai noroc, șoferii îți pot fi chiar și ghizi locali...
Piața Sfatului, oprirea obligatorie

Oricât de plin de turiști sau de forfotă ar fi centrul orașului, aceasta este inima urbei și, în mod curios, chiar și aglomerația are, aici, farmecul ei. Centrul istoric este compact și poate fi parcurs foarte ușor pe jos. Un traseu poate porni din Piața Sfatului, continua spre Biserica Neagră, Strada Sforii, Poarta Ecaterinei și apoi spre Șchei.

Interesant este că, de oriunde te-ai uita, vezi în zare Tâmpa și celebrul semn cu numele orașului amplasat în vârful lui. Iar dacă vizitezi orașul în weekend, sigur vei nimeri la vreun eveniment cultural sau festival local, precum târgul de toamnă sau festivalul Prispa, la care noi am fost martori, sau concertele de orgă de la Biserica Neagră, din fiecare sâmbătă, până pe 17 octombrie.
Tâmpa și fotografia de toamnă

Muntele Tâmpa se ridică chiar lângă centrul orașului și poate fi urcat fie pe jos, fie cu telecabina. Dacă alegi să fii sportiv, trebuie să știi că traseul durează aproximativ o oră, în funcție de ritm, iar recompensa este o panoramă superbă asupra orașului. Este genul de priveliște pentru care bucureștenii ar plăti și chiar plătesc, în timp ce localnicii brașoveni se bucură oricând vor să facă mișcare, una care vine la pachet și cu aer curat.

Livada Poștei, întâlnirea dintre oraș și pădure
Parcul Schaeffler sau Livada Poștei este foarte aproape de centrul istoric al orașului, pe Șirul Livezii, și are o particularitate frumoasă: este un spațiu verde aflat practic la întâlnirea dintre oraș și pădure. Toamna, acesta este unul dintre locurile în care merită să încetinești. Frunzele galbene și ruginii, pantele parcului și potecile care urcă spre zona Turnului Alb și a Turnului Negru sunt motive destul de bune pentru o plimbare aici.
Descoperă Șcheii Brașovului

Brașovul nu înseamnă doar restaurante, cafenele și fotografii în Piața Sfatului, ci și istorie. Cartierul Șchei păstrează o atmosferă diferită de cea a vechiului oraș săsesc, cu străzi înguste, case tradiționale, porți, ziduri și gospodării lipite unele de altele, multe dintre ele păstrând aspectul vechi al cartierului. Aici găsești și Prima Școală Românească, atestată din 1495, și celebra Poartă Șchei, un mic arc de triumf neoclasic, construit din piatră și cărămidă și punct de legătură între cartierul românesc și centrul turistic.
Acum în centru, în 10 minute deasupra lui

La doar câteva minute de mers cu mașina de centrul Brașovului, drumul Poienii oferă una dintre cele mai frumoase panorame asupra orașului. Pe traseul spre stațiunea Poiana Brașov există mai multe puncte unde poți opri pentru a vedea de sus centrul istoric, Tâmpa și acoperișurile roșii ale orașului. Toamna e un moment perfect pentru această oprire, dacă vrei să surprinzi muntele îmbrăcat în culorile sezonului și poți ajunge acolo în numai 10 minute, din centrul Brașovului, chiar și cu Uberul.
Poate că acesta este, de fapt, cel mai bun mod de a testa Brașovul: nu neapărat ca un turist, ci ca un localnic. Să urci pe Tâmpa, să te plimbi prin Șchei, să bei o cafea la o terasă lăturalnică și să descoperi că, de fapt, nu te grăbești nicăieri.



































