Mircea Diaconu e revoltat: “Lumea nu trebuia oprită în loc. Suntem jalnici”

Actualizat:
1 mircea10 jpg jpeg

Mircea Diaconu contestă măsurile luate de Guvern în plină pandemie. Actorul crede că lumea nu trebuie să se oprească în loc pentru afecţiunea cu care ne luptăm. Astfel economia va avea de suferit.

“Noile interdicţii nu sunt chiar noi. De ce ne mirăm? Sunt bâlbâieli naturale. Eu sunt pensionar şi nu mai joc de ani de zile, pe alţii i-a afectat mai tare, da. Dar din fericire la noi în ţară dacă nu mai poţi face ceva, faci altceva. Acum pare că s-au specializat unii pe cifre cu zecimale. Testările se fac în România pe zone de risc şi de focar. Deci cifrele nu cred că sunt reprezentative pentru această pandemire.

Prostia e următoarea: lumea nu trebuia oprită în loc pentru că aceste lucruri sunt ritmice ca şi cutremurele, trebuie luate ca atare. Nu trebuie să ne speriem şi să nu mai facem nimic pentru că e sfârşitul lumii, nu e sfârşitul lumii. Din păcate, blocajele totale au dus la nişte goluri financiare, dezechilibre mondiale. E o enormă prostie şi ipocrizie şi noi continuăm cu aşa ceva. Sunt focare în care sunt concentrate multe cazuri, în rest în Horeca au fost câteva cazuri. De ce nu înţelegem asta? 

A opri omenirea, a închide tot… e o formă de ipocrizie. Le-a picat bine multora şi din domeniul sanitar, dar mai ales din zonele politice.  De ce Dumnezeu te apuci să blochezi un spital întreg… Lasă lumea să trăiască! S-a greşit când s-a oprit lumea pe loc”, a spus Mircea Diaconu la Antena3.

Chiar dacă se află în grupa de risc, actorul încearcă să se protejează cum poate, darn u se izolează. “Eu nu sunt afectat deloc de ce se întâmplă acum, pentru că am grijă să mă spăl, port mască, am grijă să stau departe de ceilalţi şi am trecut de 70 de ani. Sunt în grupa de risc. Nu mă opresc din ceea ce am nevoie să fac, dar iau toate măsurile necesare ca să nu mă îmbolnăvesc. Distanţarea socială este o formulare tembelă. 

România nu mai are acces la resurse, a trebuit să aducem măşti din Turcia, noi de ce nu putem face măşti pentru noi? Am vândut tot, nu mai avem acces la nimic! Suntem jalnici!”



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg
Ducesa de Alba, Jackie Kennedy și Grace Kelly   Getty Images jpg
Morante de la Puebla, Profimedia (1) jpg
Anca Serea și Leah foto OK! Magazine DSC 2299 jpg
Miss România randare AI concurs din anul 1929 png
FotoJet (66) jpg
Sydney Sweeney, Euphoria, Profimedia (3) jpg