News

John Lennon ar fi împlinit 75 de ani. Află detalii despre viaţa legendarului Beatles!

John Lennon ar fi împlinit 75 de ani. Află detalii despre viaţa legendarului Beatles!

Pe 9 octombrie ar fi împlinit 75 de ani. Muzicianul britanic pe care preşedintele american Richard Nixon a vrut să-l deporteze din cauza campaniei lui puternice împotriva războiului din Vietnam ar cânta şi azi, cu aceeaşi convingere, hitul său, „Give Peace a Chance“.

Copil fiind, am avut o viaţă de calm neîn­trerupt. Nu-mi amintesc să fi fost trist până la disperare ori neobişnuit de feri­cit. Din păcate, acel calm a fost spulbe­rat când a murit mama. Doar cei care au trecut prin aceeaşi tragedie înţeleg cât de îngrozitor e“, scria, cândva, Lennon. Şi aşa începe o nouă poveste care ne-arată că geniile rar se plămădesc în armonie... Născut pe 9 octombrie 1940, în Liverpool, viitorul mare muzician bri­tanic a fost obiectul unei dispute care i-a frânt familia în două. Căsnicia părinţilor săi, Julia şi Alfred Lennon, care era comerciant pe mare, intrase deja în derivă când el ve­nise pe lume. Plecat pe navă, Alfred nu fusese prezent la naşterea lui. Patru ani mai târziu, când s-a întors acasă, Julia era însărcinată cu copilul altui bărbat. Iar sora ei, Mimi, a cerut ajutorul serviciilor sociale, pentru a-l lua pe John în grija ei, declarând că Julia trăia în păcat. To­tuşi, măcinată de remuşcări, mama a continuat să-l vadă periodic. Ea îi punea discuri cu Elvis Presley şi tot ea i-a cumpărat, la 15 ani, prima chitară. Un an mai târziu, însă, Julia avea să piară într-un accident de maşină.

Muzica a fost evadarea perfectă, John devenind un rebel în grupul său de prieteni, printre care se nu­mărau deja viitorii Beatleşi, George Harrison şi Paul McCartney, cu care petrecea ore întregi, exersând îm­preună la chitară. „La 15 ani îmi păsa doar de muzică, de fete şi cum să mai fac rost de bani pentru un pachet de ţigări (...) Eu eram cel despre care toţi părinţii celorlalţi băieţi – inclusiv părinţii lui Paul – spuneau: «Stai depar­te de el!». Îşi dădeau seama instinctiv că aduc necazuri (...)Îmi dădeam toată silinţa să le distrug imaginea idilică despre căminul lor. În mare parte din invidie, fiindcă eu n-aveam acest aşa-zis cămin (...) Mă infiltram în minţile celorlalţi băieţi şi le spuneam: «Părinţii nu sunt nişte zei. Eu nu trăiesc cu ai mei, deci ştiu despre ce vorbesc»“.

Alături de Paul, John a făcut primii paşi în mu­zică. La început, au fost doar ei doi, un duo numit The Nurk Twins, o formulă în care au dat primele reprezen­taţii locale. Apoi li s-au alăturat George Harrison şi un alt prieten şi coleg de-ai lui Lennon, de la Liverpool College of Art, Stuart Sutcliffe. Ei patru au fost primii Beatleşi la începutul anilor ’60. Pe-atunci, Lennon deja visa la viito­rul său măreţ în showbusiness şi nu mai înţelegea sensul studiilor. La Colegiul de Artă, întrerupea adesea orele şi îi ridiculiza pe profesori. Exclus de la cursurile de pictură şi de artă grafică, după ce s-a aşezat în poala unei tinere goale, care servea drept model, a fost ameninţat cu exma­tricularea. Ceea ce s-a şi întâmplat, înainte de anul termi­nal, după ce a picat un examen, în ciuda ajutorului primit din partea colegei şi iubitei sale, Cynthia Powell. Descur­căreţi, cei patru băieţi şi-au mai luat un toboşar, pe Pete Best, şi un agent, pe Allan Williams, care le-a obţinut un angajament într-un club din oraşul german Hamburg. Un fel de mic loc al pierzaniei, unde nemţoaicele le făceau cu ochiul, la fel şi drogurile, căci aici au făcut cunoştinţă cu amfetaminele. „Cred că după cum îi jucau ochii-n cap, lui Paul îi cam plăceau nemţoaicele, dar eu aveam alte idei în cap“, susţinea Lennon. „Iubita mea era în Liverpool“, spu­nea el, referindu-se la Cynthia. Pentru că el era obsedat de Brigitte Bardot, ea se vopsise blondă. „Şi ne-am îndrăgos­tit dintr-o dată“, povestea John. Iar în iulie 1962, când a aflat că Cyn e însărcinată, a decis să se însoare. A şi făcut pasul pe 23 august. „O iubesc. Şi, cum eu sunt plecat atât de des, Cyn locuieşte cu mătuşa Mimi“. Anul următor, în aprilie, venea pe lume fiul lui, Julian, odată cu primul tur­neu în Anglia al băieţilor.

La momentul acela, Beatleşii deja trecuseră prin câteva schimbări importante. Într-una dintre plecări­le lor în Germania, muzicienii îl remarcaseră, în clubul unde concertau, pe Ringo Starr, care făcea parte din altă formaţie. „Avea un simţ al ritmului special. Era cel mai tare toboşar pe care îl văzusem“, explică Lennon, despre cel care avea să-l înlocuiască pe Pete Best. „După prima noastră vizită la Hamburg, ne-am întors fără Stuart Su­tcliffe, care decisese să rămână definitiv în Germania. A fost o lovitură grea pentru noi când am auzit apoi că a murit. Tot în Germania ne-am gândit şi la numele de Beatles, dar nemţii nu-l puteau pronunţa, aşa că ne spu­neau Beat Boys. Abia după ce ni s-a alăturat şi Ringo am intrat în rândul târâtoarelor“, povesteşte el, cu trimitere la sensul termenului: o combinaţie între „beat“ (caden­ţă) şi „beetles“ (cărăbuşi).

Tot prin ’62 britanicii şi-au luat şi un manager, cunos­cut în clubul Cavern, din Liverpool, unde concertau ade­sea: Brian Epstein. Lipsit de experienţă în domeniu, el avea să-şi facă şcoala tocmai pe Beatleşi. De fapt, aşa avea să-şi dea teza de doctorat în management artistic, numele lui rămânând unul de referinţă, căci Epstein a contribu­it din plin la declanşarea a ceea ce avea să se numească „Beatlemania“. Băieţii erau simpatici foc, talentaţi şi nu puteau rezista în faţa viciilor… Epstein, care era gay, se spune că ar fi acceptat să se ocupe de ei tocmai dintr-o atracţie irezistibilă faţă de Lennon. Ulterior, după ce s-a născut Julian, John a plecat într-o vacanţă în Spania cu Brian, declanşând un val de speculaţii despre relaţia lor,  speculaţii întreţinute şi de declaraţiile lui scandaloase: „A fost aproape o aventură, dar nu chiar. Nu s-a consumat niciodată. Dar a fost o relaţie foarte intensă. A fost prima mea experienţă cu un homosexual despre care eram con­ştient că e homosexual“. N-a fost ultima declaraţie şocan­tă a lui John. Iadul avea să se dezlănţuie curând. Şi nici ultima reacţie violentă, atunci când l-a luat la bătaie pe MC-ul Clubului Cavern, după ce acesta l-a făcut „popo­nar“. Lennon era violent chiar şi cu soţia lui, fiind extrem de gelos şi posesiv… „Obişnuiam să fiu crud cu femeia mea – şi chiar cu orice femeie, fizic vorbind. Loveam. Nu mă puteam elibera altfel şi loveam. Mă băteam cu bărbaţii şi loveam femeile“, mărturisea el, ulterior.

Viaţa în Beatles nu-l ajuta să-şi elibereze energiile negative. Din contră… Şi asta în ciuda echipei frumoase pe care o alcătuia cu băieţii. „El era ca micul nostru El­vis… Toţi îl admiram pe John. Era mai mare decât noi şi era liderul. Era cel mai deştept şi mai inspirat“, recunoş­tea McCartney într-un interviu din 1987. Succesul primu­lui lor album (pentru care duo-ul Paul-John a compus 8 din cele 14 melodii) a fost aşa mare încât anul următor, în 1963, au fost invitaţi la Royal Variety Show, gala frecven­tată de familia regală. Anul următor, cucereau America, odată cu apariţia la „The Ed Sullivan Show“, iar în 1965, primeau Ordinul Imperiului Britanic.

Beatleşii revoluţionaseră sunetul, puseseră bazele rockului british, reinventând apoi frontierele acestui stil într-o manieră la care şi azi se raportează nenumăraţi artişti. Aveau lumea la picioare şi, după scenariul clasic, Lennon, care era un zeu, trebuia să se răsfeţe cu toate viciile… Aşa a făcut cunoştinţă, la o petrecere, cu LSD-ul, din cauza căruia Cynthia susţine că a şi intrat în de­clin mariajul lor. Succesul şi drogurile păreau să-i fi luat minţile lui Lennon care, în aceeaşi perioadă, a declarat pentru „Evening Standard“: „Creştinismul va dispărea. Noi suntem acum mai populari decât Iisus!“. Culmea: în regatul lor natal, declaraţia a trecut aproape neobserva­tă. Dar americanii s-au inflamat la cinci luni după ce vor­bele lui au fost citate de o publicaţie americană. Lumea a ieşit în stradă, aruncând pe foc discurile cu muzica lor, iar valul de proteste anti-Beatles a culminat cu amenin­ţări de moarte la adresa lui Lennon. Totul se întorsese împotriva lui. Concertele şi turneele grupului au fost stopate. În acei ani ’66-’67, viaţa lui John părea c-o lua­se complet razna. Era tot timpul sub influenţa LSD-ului (pentru care a şi scris un cântec, „Lucy in the Sky with Diamonds“, de la iniţialele drogului).

Antipatia pe care o stârnise îl îndemna să părăseas­că Beatles, iar mariajul lui eşuase, până în punctul în care soţia l-a găsit în casa lor cu o altă femeie: Yoko Ono. Cynthia s-a răzbunat, petrecând o noapte pasională cu un anume Alexis Mardas, inginer electronist care cola­bora cu Beatles. Iar Lennon, culmea, s-a grăbit să înain­teze divorţ şi să ceară custodia lui Julian, acuzând-o de adulter. Lupta n-a fost, însă, uşoară, iar finalmente, John a trebuit să-şi recunoască propriul adulter şi să i-l încre­dinţeze lui Cyn pe Julian, împreună cu 100.000 de lire sterline. Apariţia lui Yoko avea să deschidă o nouă eră. Ea şi artistul britanic se cunoscuseră la o galerie de artă, printr-un prieten comun, ulterior Yoko sunând insistent la casa lui şi trecând chiar şi peste vocea lui Cyn.

Strania femeie l-a influenţat extrem de puternic. Şi nu neapărat în bine. Asiatica lipsită de feminitate şi frumuseţe, care se strecurase în patul lui, a reuşit să ră­mână în istorie. Ba mai mult, ea s-a vrut de la bun început o parteneră cu maximum de vizibilitate, după o Cynthia care îl iubise în tăcere, după cortină, fiindcă managerul Epstein considera că mariajul unui „Beatle“ trebuie să fie secret, ca să nu îndepărteze fanele. În fine, Yoko a în­ceput să-l transforme şi să-l acapereze pe Lennon până într-acolo încât artistul îşi cam pierduse interesul pentru propriul copil. Or ca Julian să povestească mai târziu că se simţea mai apropiat de Paul McCartney decât de tatăl său e cât se poate de dureros! Paul a şi scris, de altfel, în timpul unei vizite acasă la Cynthia, piesa „Hey, Jules“, dedicată lui Julian, care a devenit celebra „Hey, Jude“.

Yoko, în această vreme, nu pierdea timpul. Îşi dorea să-i înlocuiască cât mai curând universul conjugal lui John. Astfel încât a încercat să rămână însărcinată cât mai repede. Şi a pierdut prima sarcină chiar la câteva săptămâni după ce divorţul de Cyn se definitivase. Cinci luni mai târziu, pe 20 martie 1969, artista plastică japo­neză şi muzicianul britanic s-au căsătorit în Gibraltar, petrecându-şi luna de miere în Amsterdam, unde Yoko a şi avut ideea campaniei „Bed-In For Peace“ – modalita­tea lor de-a protesta împotriva războiului din Vietnam şi de-a promova pacea. Erau cuplul hipiot care stătea în pat, sub bliţurile unei armate de fotografi. Femeia adora să se facă văzută, dar, e drept, îi injectase lui Lennon şi multe idei bune. Printre altele, el însuşi a recunoscut că doar ea l-a vindecat de misoginismul agresiv şi de violenţa împotriva femeilor… Într-atât de adâncă a fost amprenta ei asupra lui, încât Lennon şi-a adăugat Ono în numele său. Devenise John Ono Lennon. Iar colegii de formaţie nu-l mai recunoşteau. Nu mai era el. Era el… şi Yoko. Me­reu. Când japoneza s-a rănit într-un accident de maşină, John i-a instalat un pat în studioul de înregistrări, unde lucra cu băieţii la un nou album. Altfel spus, atmosfera devenise insuportabilă. McCartney, Starr şi Harrison nu înţelegeau de ce trebuiau să suporte constanta prezenţă de guru a acelei femei. Acela avea să fie, astfel, şi ultimul lor album sub titulatura Beatles: „Abbey Road“.

Ono îl hrănea oricum cu ideea uriaşului său talent, care putea alimenta lejer o carieră solo. Despărţirea de băieţi era iminentă, iar Yoko a găsit ocazia perfectă să-l rupă de tot backgroundul lui, propunându-i să se mute în New York. Să fie numai al ei. Ceea ce s-a şi întâmplat, la sfârşitul lui august 1971. Din acest punct, relaţia lor a alunecat pe o pantă cel puţin bizară, care nu face decât să dovedească tehnicile de manipulare prin care Yoko s-a introdus… în istoria muzicii, să zicem. Cuplul şi-a luat o asistentă, tot asiatică, May Pang, care le-a fost alături trei ani. Până când stăpâna casei, îngrijorată că ea şi Lennon începuseră să se distanţeze, s-a gândit, ca într-o poveste cu gheişe, s-o împingă pe May cea de 22 de ani în patul lui. Yoko, care avea 40 de ani, fiind cu şapte ani mai mare decât soţul ei, miza pe forţa minţii sale… Ştia că în asta consta puterea ei asupra lui şi a crezut că o porţie de iubi­re tânără, cu acceptul ei, va fi o infuzie revigorantă pentru mariajul lor. Mult prea tânăra şi neexperimentata May n-ar fi putut fi o ameninţare pentru ea. Dar a fost! Şi, spre şocul lui Yoko, Lennon s-a mutat cu May în California, în­cepând o relaţie care a durat un an şi jumătate.

Că Ono era ca o umbră nefastă asupra lui o dovedeşte tocmai această perioadă în care, ca prin minune, John a reluat legătura cu colegii de formaţie, şi, încurajat de May, a reînceput să-l viziteze pe fiul său, Julian. În decembrie 1974, întorşi la New York, Pang şi Lennon îşi căutau de zor o casă nouă, vreme în care el refuza să răspundă la apelu­rile telefonice disperate ale lui… Yoko. Acum îl voia îna­poi, cerându-i insistent o întâlnire. Finalmente a cedat şi, în ianuarie 1975, s-a întâlnit cu ea. O întâlnire după care, ca prin vrajă, John nu s-a mai întors la Pang.

Acum, cu regatul recâştigat, Yoko ştia că, în ciuda vârstei înaintate (42 de ani), mai avea un lucru de fă­cut: un copil. Încercase de mai multe ori, dar pierduse sarcinile. De data aceasta a reuşit, însă: fiul lor, Sean, s-a născut, culmea, chiar de ziua lui Lennon, pe 9 oc­tombrie 1975. Un fiu alături de care artistul a fost pas cu pas, sorbindu-i fiecare gest şi gângurit. Un tratament de care celălalt fiu, Julian, nu avusese parte. Într-un inter­viu ulterior, muzicianul a lămurit lucrurile într-un mod nedrept: „Sean a fost un copil plănuit, în asta constă dife­renţa. Dar nu-l iubesc pe Julian mai puţin. E tot fiul meu, fie că provine dintr-o sticlă de whiskey sau pentru că nu se inventaseră pilulele în acele zile“. După moartea sa, testamentul a şi dezvăluit diferenţa dintre fii, lui Julian revenindu-i foarte puţin din averea tatălui.

Pentru Sean s-a şi retras cinci ani din activitatea muzi­cală. Yoko îi ceruse să se dedice trup şi suflet familiei. La revenire, în octombrie 1980, şi-a dezamăgit, însă, crunt fanii, lansând albumul „Double Fantasy“ împreună cu… din nou, Yoko. La două luni de la revenirea în muzică, pe 8 de­cembrie 1980, pe când se întorcea acasă, John a fost împuşcat în spate de patru ori, chiar când intra în clădirea unde locuia. Autorul: un oarecare Mark David Chapman, care s-a aşezat apoi pe caldarâm, citind calm „De veghe în lanul de secară“, al lui Sa­linger, până când a venit poliţia să-l aresteze. Ar­tistul a fost incinerat, soţia răspândindu-i cenuşa peste o zonă din Central Park, New York, care azi e închinată memoriei lui: Strawberry Fields, după un cântec al Beatleşilor. Pentru ca lumea să nu uite să-şi imagineze lumea aceea utopică, dar atât de frumoasă, din nemuritorul lui hit, „Imagine”.

foto: guliver/getty images/rex features