Regina Elisabeta are un copil preferat. Care dintre cei patru moştenitori ai ei şi-ai lui Philip este slăbiciunea ei?

Actualizat:
2 profimedia 0529367945 jpg jpeg

În public, familia regală apare ca unită şi foarte apropiată.

În realitate, aceste relaţii de familie nu sunt chiar atât de strânse, după cum am mai scris aici, în repetate rânduri. Ba mai mult, se merge până acolo încât cuplul regal Elisabeta şi Philip au slăbiciuni pentru unii dintre cei patru copii ai lor şi relaţii mai tensionate cu ceilalţi.

3 29873434 8444109 image a 28 1592727538811 jpg jpeg

Dacă seniorul Philip, soţul reginei, şi-a exprimat clar preferinţa pentru a doua lui născută, Prinţesa Anne, pe care ar fi vrut-o moştenitoare a coroanei în locul lui Charles, despre preferatul reginei părerile sunt împărţite. 

Unii comentatori regali susţin că preferatul Elisabetei a II-a este mezinul familiei, prinţul Edward, în vârstă de 56 de ani. Asta pentru că, în mod normal, cel mai mic dintre copiii unei familii devine şi preferatul părinţilor. Cât despre Charles, acesta este cert că n-a avut o relaţie extraordinară cu mama lui, care l-a neglijat în copilărie şi i-a impus apoi, în viaţa de adult, o căsnicie cu Diana, ce s-a dovedit nefericită.

3 printul andrew si regina elisabeta jpg jpeg

Cei mai mulţi experţi regali s-au pus de acord în privinţa Prinţului Andrew, în vârstă de 60 de ani, al treilea născut al reginei. Ei bine, Elisabeta ar asocia naşterea acestuia cu cea mai frumoasă perioadă a mariajului ei cu Prinţul Philip, Ducele de York venind pe lume după ce regina şi soţul ei şi-au revitalizat mariajul. Acesta a fost destul de încercat în prima lui perioadă, atunci când circulau zvonuri despre aventurile lui Philip cu diferite artiste londoneze.

Mai mult, după ce Andrew a venit pe lume, regina i-a scris unei verişoare următorul lucru: "Bebeluşul este adorabil. Sunt aigură că o să fie extrem de răsfăţat de noi toţi."

Afecţiunea reginei pentru Andrew a rămas intactă şi astăzi, când ducele este implicat într-un scandal legat de corupere de minori şi pedofilie. 



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Kate în Reggio Emilia pe 13 mai 2026, Profimedia (9) jpg
Alina Maria a României Foto: Robi Boșcai
Kate Middleton GettyImages 2275431493 jpg
Meghan de Sussex png
Perlele Reginei, Elisabeta, Kate, Profimedia (3) jpg
Regele Charles și Contele Tibor Kalnoky   jpg
Charles și Margareta foto Instagram Facebook jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul Carl Philip și Ines profimedia 1095399002 jpg
Principesa Elena, îngrijorător de slabă   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale jpg
Prințul de William la Birmingham, Profimedia (1) jpg
FotoJet Kate (6) jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Greta Garbo (2) jpg
prințesa indiană de la Met Gala foto Getty Images Instagram jpg
Camilla, Eugenie, Beatrice, Profimedia (1) jpg
Principesa Elena, Principesa Sofia și Prințul Leka al Albaniei la Concertul Regal de la Ateneu de Ziua Regalității   FOTO Dan Rădulescu (5) jpg
Printesa Caroline, Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (3) jpg