Amanta măritată pentru care Principele Nicolae a sfidat familia regală. "De o frumusețe discutabilă, dar înzestrată cu toate atracțiile viciului"

Când fratele Regelui Carol al II-lea s-a îndrăgostit de Ioana Dumitrescu, soția unui liberal influent, Casa Regală română a fost aruncată într-un adevărat scandal.

Alintat Nicky, Principele Nicolae al României s-a născut la Sinaia, pe 5 august 1903, şi a fost botezat de către Ţarul Rusiei, Nicolae al II-lea, al cărui prenume îl purta.

Principele Nicolae al Romaniei repatriat   Casa Majestatii Sale jpg
Foto: Casa Majestății Sale

Era cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă, îl descria mama lui, Regina Maria, conform site-ului Casa Majestății Sale.

Despre Principele Nicolae, pe același site se menționează că a fost un tânăr plin de viaţă, pasionat de maşini şi de viteză. A studiat la Colegiul Eton, în Anglia, şi s-a căsătorit, la 28 octombrie 1931, cu Ioana Dumitrescu-Doletti.

Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Foto: Historia

Căsătoria lor nu a fost recunoscută de fratele lui mai mare, Regele Carol al II-lea, care a hotărât să-l trimită pe acesta în două călătorii succesive, în Europa şi Statele Unite. Relația dintre frați a devenit tot mai tensionată, iar 9 aprilie 1937, Carol al II-lea l-a exclus din Familia Regală, i-a suprimat titlurile şi drepturile dinastice şi l-a autorizat să poarte numele de cetățean privat, Nicolae Brana.

Problema este că, atunci când l-a cunoscut, Ioana Dumitrescu era soția unui liberal influent, Nicolae Săveanu, iar relația lor a devenit subiect de bârfă în Bucureștiul interbelic. Un episod relatat în memoriile lui Constantin Argetoianu spune că Ioana s-a urcat în automobilul principelui după un dejun la care participase și soțul ei, declanșând o urmărire cu mașina.

Un adevărat ”coup de foudre”

Conform unui articol publicat în ziarul Adevărul, Ioana Dumitrescu Doletti, fiica unor latifundiari din Tohani, era căsătorită în acel moment cu Sauciuc Săveanu, fiul fostului ministru şi preşedinte al Camerei Deputaților Nicolae Săveanu. 

Ioana Dolette s a casatorit cu Principele Nicolae   GettyImages 105216811 jpg
Foto: Getty Images

Politician de vază și ministru în acea perioadă, Constantin Argetoianu este citat într-un articol din Historia cu următoarele rânduri din memoriile sale: 

Relaţiile sale (n.r. ale Principelui Nicolae) cu această damă datau de 2 – 3 ani, de la începutul Regenţei. Doamna Doletti nu avea nimic italian, era fiica lui Dumitrescu, zis Tohan, după un sat din judeţul Buzău, în care se născuse şi unde avea o proprietate. De o frumuseţe discutabilă, dar înzestrată cu toate atracţiile viciului, deşteaptă şi şireată, prinsese în mrejele ei pe tânărul Săveanu (fiul lui Nicuşor Săveanu, fostul ministru şi preşedinte al Camerei), vicios şi el, dar prostănac, îndestul ca să o ia de nevastă. Prinţul a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea des să dejuneze cu soţul. În patima lui sportivă, Prinţul Nicolae a întârziat într-o zi prin birourile clubului şi a rămas la dejun şi el. Întâlnirea a fost decisivă, adevărat ”coup de foudre”: Nicolae îşi găsise femeia vieţii lui. Cochetărie, bâlbâială de timid, ochi pe dos de mironosiţă, manevrele de apropiere n-au fost lungi, doamna Săveanu a căzut o dată mai mult pe spate. Dar de data asta pusese mâna pe ceva mai solid, fie zis fără gând rău şi s-a hotărât să nu-i mai dea drumul. Scandalul a izbucnit într-o zi cu soare, la poarta Automobil Clubului. Prinţul dejunase cu iubita şi soţul ei, coborâseră câtiştrei scara şi când să se despartă, doamna Săveanu în loc să se urce în maşina conjugală, s-a urcat în a Prinţului şi şterge-o fără nici o explicaţie. Săveanu a sărit în a lui şi după ei. Au luat-o la goană spre şosea. Prinţul înainte şi Săveanu după ei. În dreptul palatului Prinţesa Elena, Prinţul a oprit maşina, a scos garda Palatului şi – tocmai sosea şi Săveanu cu ochii beliţi – nu s-a jenat să ordone arestarea supăratului soţ. În faţa scandalului, căci toată lumea aflase cele întâmplate, tânărul Săveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divorţul. Drept recompense a fost numit consul şi detaşat la Bruxelles. 

Mai multe pentru tine...
principele nicolae si ioana doleti jpg

În aceleași scrieri, apare faptul că, după divorț, iubita Principelui Nicolae și-a luat numele de Doletti, după cel al unei bunici cu origini italiene din Brăila, pentru simplu fapt că suna mai... nobil. 

Nunta ei cu fiul Reginei Maria a avut loc pe 28 octombrie 1931, la Tohani, însă Ioana moare înaintea soțului ei, în exil, în anul 1963, iar Principele Nicolae se căsătorește a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela, fără să rezulte vreun moștenitor din niciuna dintre cele două căsnicii ale lui.



Recente pe Ok! Magazine

Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg