Scandalul sexual de la Peleș. Domnișoarele de onoare ale Reginei Elisabeta, în centrul polemicii care a aprins Curtea
Trei domnișoare de onoare ale reginei Elisabeta și doi diplomați belgieni au fost implicați într-un scandal amoros care a ajuns în presa vremii.
Conform revistei Historia, episodul a fost comentat inclusiv de însuși Mihai Eminescu, într-o scrisoare către iubita lui, Veronica Micle.
Scandalul a primit eticheta de „afacerea domnișoarelor de onoare ale reginei Elisabeta” și este unul dintre cele mai picante episoade din primii ani ai monarhiei române.

Conform unui articol mai vechi publicat de ziarul Adevărul, totul s-a petrecut în 1882, la Sinaia, pe vremea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, și a implicat trei tinere din înalta societate, doi diplomați belgieni, o sarcină nedorită și o căsătorie negociată pentru a salva reputația domnișoarei de onoare respective.
Interesant este că, deși episodul este cunoscut popular drept scandalul de la Peleș, s-a petrecut, de fapt, la reședința regală provizorie de la Mănăstirea Sinaia, când Castelul Peleș era încă în construcție.

Conform Historia.ro, aflați la reşedința de vacanță de la mănăstirea Sinaia, diplomatul belgian Jules Jooris şi consilierul său, Paul Guillame, au încălcat regulile etichetei, având rendez-vous-uri nocturne cu domnișoarele de onoare ale Reginei Elisabeta. Regele Carol a încercat să limiteze proporțiile dezastrului, a concediat domnișoarele și a impus un aranjament matrimonial, în timp ce Regina Elisabeta s-a îmbolnăvit de supărare. Domnișoarele de onoare în cauză erau Lucia Ghica, descendentă a familiei domnitoare Ghica, Eufrosina Grădișteanu și Domnișoara Romalo, al cărei prenume nu este precizat în relatările din acele vremuri.
Potrivit istoricului Adrian-Bogdan Ceobanu, citat în revista Historia, episodul decisiv s-a petrecut în octombrie 1882. Garda de la mănăstire l-ar fi surprins pe Paul Guillaume între orele unu și două noaptea, în timp ce ieșea pe fereastra camerei domnișoarelor de onoare. Potrivit celor scrise de publicația Adevărul, cei doi aduceau inclusiv șampanie în camerele tinerelor. Episodul este unul deosebit de grav deoarece încălca regulile stricte de conduită impuse Regele Carol, cunoscut pentru strictețea sa și stilul milităros.
„Întors la București, l-am convocat pe Jooris şi i-am declarat scurt și răspicat că secretarul său are de ales: ori să se căsătorească cu domnișoara pe care a compromis-o prin vizitele sale, ori să părăsească Bucureștiul, căci la Curte nu va mai fi primit”, scria regele în corespondența personală, potrivit volumului „Carol I corespondența personală (1878-1912)“, a lui Sorin Cristescu.

Zis și făcut: în 1883, una dintre cele două domnișoare de onoare, Eufrosina Grădişteanu, se căsătorește cu Paul Guillaume la Bucureşti, iar la numai câteva ore, tânăra pereche părăsește România. În același an, Eufrosina naște un băiat, Gustave, care, în 1928, devine ambasador al Belgiei la București, conform ziarului Adevărul.
Mai multe pentru tine...Scandalul amoros este relatat și de Mihai Eminescu, într-o scrisoare trimisă Veronicăi Micle în toamna anului 1882.

„Să-ţi povestesc ceva neauzit. (...) Toată lumea se-ntreabă ce s-a-ntâmplat la Sinaia. Garda de acolo a prins pe secretarul legaţiunii belgice ieşind noaptea pe fereastră de la domnișoarele de... onoare. În sfârşit... Regele şi Regina... n-au aflat nimic. Radu Mehail depeşează însă Regelui o telegramă cifrată prin care-l anunţă de tot ce se petrece la Curte. Adjutanţii M. Sale împreună cu domnişoarele trăiau toţi în concubinaj. Regele are însă obicei de-a pune tocmai pe aceste domnişoare să-i descifreze depeşele. Din nefericire pentru ele - toate plecaseră în pădure cu galanţii lor - nu era decât regina acasă. Regina se pune de descifrează însăşi depeşa şi-şi pune mânile-n cap. În sfârşit rege şi regina pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, şi găsesc...? Întreaga companie de domnişoare de onoare lucrată ca după comandă de întreaga companie de adjutanţi. Scandal! Se zice că toţi adjutanţii şi toate domnişoarele vor fi daţi afară... dar... Iată un scandal fără pereche în analele curţilor europene“. (sursa: “Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit”, Edit. Polirom, Iaşi, 2000).




































