Apariție spectaculoasă a Reginei Camilla, chiar azi, de ziua ei. Cu diadema specială, alături de Rege

Actualizat:

Momente unice și istorice la Londra, unde Regele Charles a ținut un discurs în timp ce a purtat pe cap Coroana Imperială.

Charles și Camilla la deschiderea de stat a Parlamentului, 17 iulie 2024, GettyImages (1) jpg

Monarhul britanic și soția sa sunt extrem de activi în plină vară. Norocul lor este că vremea în Marea Britanie nu este caniculară, ca-n România.

După vizitele recente în care i-am văzut zilele trecute, nici azi nu se odihnesc, căci au avut de bifat astăzi un eveniment foarte important: deschiderea de stat a Parlamentului.

Charles și Camilla la deschiderea de stat a Parlamentului, 17 iulie 2024, GettyImages (9) jpg

Aici, Regele Charles și-a prezentat al doilea său discurs de când a urcat pe Tron.

Deși este ziua reginei astăzi, nu s-a dat în lături de la datoria regală.

Charles și Camilla la deschiderea de stat a Parlamentului, 17 iulie 2024, GettyImages (4) jpg

Este datoria monarhului în calitate de șef de stat să deschidă oficial fiecare nouă sesiune a Parlamentului, pe fondul tradiției și obiceiurilor care datează de secole.

Vine la doar 12 zile după ce Charles l-a numit noul prim-ministru Keir Starmer la Palatul Buckingham, după victoria laburistului la alegerile generale.

Charles și Camilla la deschiderea de stat a Parlamentului, 17 iulie 2024, GettyImages (7) jpg

Au plecat de la Palatul Buckingham cu Trăsura regală Diamond Jubilee State Coach, iar Charles și Camilla și-au îmbrăcat hainele de stat când au intrat în Palatul Westminster.

Regele a purtat Coroana Imperială de Stat, care conține 2.868 de diamante, 17 safire, 11 smaralde, cinci rubine și peste 270 de perle și cântărește mai mult de un kilogram, în timp ce regina a purtat Diadema George IV, care datează din 1820 și conține 1.333 de diamante și 169 de perle.

Mai multe pentru tine...

Așadar, Regele a deschis azi Parlamentul și și-a citit discursul de pe scaunul din Camera Lorzilor. A salutat noul Guvern ales – primul laburist al domniei sale – stabilindu-și ordinea de zi pentru noua sesiune a Parlamentului.

Charles a spus că programul guvernului se va baza „pe principiile securității, corectitudinii și oportunităților pentru toți”, cu anunțurile proiectelor de legi privind naționalizarea căilor ferate și pentru a accelera livrarea „infrastructurii și locuințelor de înaltă calitate”.

Evenimentul vine după un mic turneu regal local, unde ieri Camilla a fost văzută cu glezna bandajată, semn că și-a luxat-o puțin.

Foto: GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg