După 30 de ani petrecuţi în Rusia, Prinţul de Savoia se întoarce în Italia

Actualizat:
Printul Aimone de Savoia si Printesa Olga a Greciei, profimedia 0636178096 jpg

Al șaselea Duce de Aosta şi soţia sa, Prinţesa Olga a Greciei, părăsesc definitiv ţara în care s-au stabilit în anii '90.

După 30 de ani petrecuți în Rusia, locul care i-a devenit casă, unde a prosperat profesional și unde s-a și căsătorit în 2008 cu o prinţesă din Familia Regală a Greciei, Prinţul de Savoia se întoarce în Italia. El şi-a anunţat intenţiile odată cu tradiţionalele urări de Anul Nou. 

În discursul său înregistrat în fața membrilor Uniunii Monarhiste Italiene din 31 decembrie 2022, Prințul Aimone de Savoia, Duce de Apulia şi al șaselea Duce de Aosta, a anunțat că va părăsi în curând Rusia. O țară în care se mutase la mijlocul anilor '90 și unde locuia împreună cu soția sa, Prințesa Olga a Greciei, și cei trei copii ai lor. În acelaşi mesaj, Prinţul de Savoia a dezvăluit că întreaga familie va locui acum în Milano, Italia, țara sa natală: "Pentru mine personal, anul viitor va fi un an foarte important, pentru că, după ce am trăit aproape 30 de ani în Rusia, mă voi întoarce în Italia. Familia mea se va întoarce la Milano în ianuarie."

Prinţul de Savoia, acum în vârstă de 55 de ani, nu-și ascunde bucuria de a putea fi mai aproape de cei care îl susțin în țara sa. Printre rânduri, înțelegem, de asemenea, că actualul conflict dintre Rusia și Ucraina pare să fi motivat plecarea sa. "Fie ca 2023 să fie un an de pace, deoarece 2022 a fost un an dificil, fie ca situația internațională să fie mai pașnică, iar Italia să nu sufere prea multe consecințe din cauza creșterii prețurilor la energie și a tuturor problemelor cu care ne confruntăm."

Printul Aimone de Savoia si Printesa Olga a Greciei, profimedia 0636186158 jpg

Asta, cu toate că el a făcut carieră la Moscova. În 1994, Prinţul de Savoia a fost angajat în cadrul companiei Tipcovich Tradding, pentru ca şase ani mai târziu să se alăture celebrei companii italiene de anvelope Pirelli, unde a fost până în prezent director general. De asemenea, a fost vicepreședinte al GimUnipresa, asociația companiilor italiene din Rusia. Tot acolo a întâlnit-o şi pe Olga din Grecia, cu patru ani mai tânără decât el, cu care s-a căsătorit civil pe 16 septembrie 2008 la Moscova şi apoi religios, în cea mai pură tradiție dinastică, pe insula grecească Patmos, locul de naştere al Olgăi. La nunta lor a fost prezentă şi Regina Sofia a Spaniei. Iar cei trei copii ai lor sunt născuți pe pământ francez: Umberto, Prinț de Piemont, în 2009; Amedeo, Duce de Abruzzo, în 2011; și Isabella, un an mai târziu. 

Printul Aimone de Savoia si Printesa Olga a Greciei   instagram jpg

Interesant este că între Prinţul de Savoia şi soţia sa, Prinţesa Olga a Greciei, există şi un grad de rudenie: sunt veri de gradul al treilea, ambii fiind strănepoți ai pretendentului francez Jean d'Orleans, Duce de Guise, iar George I al Greciei este străbunicul amândurora. Prințesa Olga Isabelle a Greciei, acum şi Ducesă de Apulia, este fiica Prințulul Mihail al Greciei și Danemarcei şi al soţiei lui, Marina Karella, artistă și fiica magnatului grec Theodore Karella. Iar Prințul Aimone de Savoia este fiul Prințului Amedeo, al 5-lea duce de Aosta, unul dintre cei doi reclamanți la fostul tron ​​al Italiei. În 2006, tatăl său s-a declarat Duce de Savoia și șef al Casei de Savoia, susținând că vărul său, Vittorio Emanuele, Prinț de Napoli, și-a pierdut drepturile dinastice atunci când s-a căsătorit fără permisiunea legală a Regelui Umberto al II-lea în 1971.

Monarhia a fost abolită în Italia acum 75 de ani după susţinerea dezastruoasă acordată lui Mussolini: italienilor nu le pasă câtuşi de puţin de monarhie şi nu o vor instaurată din nou. Prin actul Consituţiei Republicii Italiene din 1947, foştilor Regi ai Casei de Savoia, consoartelor lor şi descendenţilor lor bărbaţi li s-a interzis deţinerea de funcţii elective, intrarea şi şederea pe teritoriul Italiei, iar bunurile lor au fost revocate statului.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg
Prințul Albert al II lea și Prințesa de Hanovra, însoțiți de Charlotte Casiraghi, Foto Micha ël Alesi, Palatul Prințului jfif
Harry Meghan Nottingham 15 October 2026, profimedia 0578638679 jpg
Regele Edward al VII lea și Regina Alexandra  profimedia 0166621141 jpg
Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg