Povestea frumoasei Marie José de Piemont, ultima regină a Italiei
Frumoasă şi neînfricată. Aşa a fost această suverană a italienilor, una care a apucat să domnească doar 35 de zile şi care s-a răfuit cu cei mai cruzi dictatori ai lumii.
Italienii au iubit-o deşi ultima lor suverană era o străină. Născută pe 4 august 1906 în Belgia, Prinţesa Marie José Charlotte Sophie Amélie Henriette Gabrielle a fost a treia născută şi singura fiică a Regelui Albert I al Belgiei şi a soţiei sale, Ducesa Elisabeta a Bavariei. Foarte frumoasă şi inteligentă, nu nişte ochi albaştri superbi, prinţesei îi era ursit un destin măreţ, lucru care a devenit realitate, până la un punct. În timpul Primului Război Mondial, aceasta a fost trimisă de părinţi la studii în Marea Britanie, doar pentru a se muta, apoi, în însorita Florenţa, la un colegiu de fete cu denumirea de Santissima Annunziata.
În timpul acelei perioade, l-a întâlnit pe viitorul ei soţ, Prinţul moştenitor Umberto al Italiei, o întâlnire care n-a fost deloc surprinzătoare. Tânăra belgiancă îi fusese promisă acestui chipeş prinţ încă de când era o copilă, mariajul lor fiind aranjat de părinţii celor doi. Ei bine, în 1930, într-o perioadă în care multe dintre monarhiile europene fuseseră deja abolite, se întâmpla această nuntă de basm între o prinţesă frumoasă şi un moştenitor fermecător, eveniment care a avut loc la Roma. Cu toate acestea, ziua nunţii nu a început cum trebuie. În ciuda superstiţiilor, Prinţul Umberto a insistat să-şi vadă mireasa înainte de ceremonie, pentru a-i verifica ţinuta pe care o voia perfectă. De altfel, acesta chiar a ajutat la crearea rochiei de mireasă a logodnicei sale. Cu adevărate veleităţi de designer, italianul a observat că mânecile rochiei au fost cusute greşit şi a cerut schimbarea lor, lucru care a întârziat desfăşurarea nunţii.
Din fericire, s-a găsit o soluţie mai rapidă: croitorii au renunţat de tot la mâneci, iar mireasa a purtat mânuşi lungi, albe, în locul lor. Odată cu intrarea ei în familia regală italiană, prinţesa avea să aibă de-a face într-un mod direct cu prim-ministrul de atunci şi viitorul dictator Benito Mussolini, pe care aceasta l-a înfruntat mai mult decât au făcut-o rudele ei italiene. Cu toate acestea, părerile sunt împărţite despre relaţia prinţesei adoptate de Italia şi temutul Mussolini. Claretta Petacci, amanta dictatorului, a scris în jurnalul ei că, în 1937, pe atunci Prinţesa de Piemont a încercat fără succes să îl seducă pe acesta, la un resort din apropierea Romei. Fiul dictatorului, Romano, merge şi mai departe şi spune că tatăl lui şi prinţesa chiar au avut o legătură de natură sexuală. Într-un interviu pe care acesta l-a acordat mai târziu, în 1993, Marie José i-a recunoscut puterea dictatorului: "El era Leu. Eu sunt Leu. Ne temeam amândoi unul de altul".
Temându-se de el, soţia prinţului moştenitor îl voia distrus, complotând împotriva acestuia cu oponenţi ai regimului fascist, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Se spune că prinţesa l-a cunoscut chiar şi pe aliatul celebru al lui Mussolini, Adolf Hitler, cerându-i acestuia să-i trateze omeneşte familia, atunci când nemţii au invadat Belgia. Prinţesa nu a obţinut ce a dorit, însă se spune că dictatorul fascist a fost încântat de frumuseţea ei, spunând că aceasta are ochi de culoarea cerului Germaniei. După terminarea războiului şi abdicarea socrului ei, fostul Rege Victor Emanuel al III-lea, pe 9 mai 1946, Prinţul şi Prinţesa de Piemont deveneau suveranii Italiei. Momentul nu era deloc cel potrivit, căci ţara se afla în plină criză constituţională, iar Casa de Savoia nu mai era deloc populară precum în trecut. Chiar dacă noul rege şi noua regină au lăsat o impresie favorabilă printre supuşi, zarurile fuseseră de mult aruncate şi, în urma unui referendum organizat pe 2 iunie, monarhia a fost abolită prin vot. Regele Umberto şi Regina Marie José au stabilit, aşadar, un record negativ, domnind pentru doar 35 de zile.
După abolierea monarhiei în Italia, cuplul regal a fost exilat şi i-a fost intrezis să se mai întoarcă vreodată în Cizmă. De acelaşi tratament au avut parte şi copiii lor, un băiat şi trei fete. Foştii monarhi s-au stabilit mai întâi în Portugalia, dar s-au separat curând, după ce Marie-José a ales să se retragă împreună cu copiii în Elveţia. Catolici devotaţi, niciunul nu credea în divorţ, aşa că nu au făcut niciodată acest pas, deşi au trăit despărţiţi până la moartea lui Umberto, în 1983. Pentru o perioadă, fosta regină a Italiei a trăit şi în Mexic, alături de una dintre fiicele ei, Prinţesa Marie-Beatrice, şi copiii acesteia, dar s-a întors în Elveţia în ultima parte a vieţii, murind în 2001, la vârsta de 94 de ani, de cancer la plămâni.
Un an mai târziu, o schimbare în atitudinea opiniei publice italiene, sensibilizate de dispariţia fostei regine, i-a permis nepotului ei, Emanuele Filiberto de Savoia, singurul urmaş de gen masculin al ultimilor regi, să se întoarcă în ţara familiei sale.
Foto: Getty Images, Profimedia
