Ultima prinţesă a Germaniei. Viaţa neştiută a lui Cecilie de Mecklenburg-Schwerin
Frumoasă, cu o siluetă impunătoare, un fashion icon al vremurilor sale. Un fel de Kate Middleton a nemţilor, atunci când aceştia trăiau ultimele zile ale unui imperiu.
Cecilie de Mecklenburg- Schwerin a fost fiica unei Mari Ducese a Rusiei şi nora ultimului Kaiser german, dar nimic din aceste lucruri n-a contat în anul 1945, atunci când armata roşie bolşevică punea stăpânire peste partea de est a Germaniei, ameninţând capitala Berlin. Erau aceiaşi bolşevici care i-au asasinat pe unchii şi verişorii ei Romanov, aşa că această frumoasă prinţesă a ştiut că este timpul să părăsească locurile ei dragi şi să-şi trăiască viaţa în exil, cu slaba consolare a titlului de ultima prinţesă germană. Fiica cea mică a penultimului Duce de Mecklenburg-Schwerin, Frederick Francis al III-lea, şi a Marii Ducese Anastasia Mikhailovna a Rusiei, nepoata ţarului, Cecilie şi-a petrecut mare parte din copilărie în peisajul marin de la Cannes, acolo unde tatăl ei, bolnav de astm, îşi putea îngriji mai bine sănătatea.
Cu toate acestea, tatăl ei a decedat prematur, la doar 46 de ani, lăsând-o pe mama lui Cecilie văduvă la tânăra vârstă de 36 de ani. O văduvă care a continuat să-şi trăiască viaţa mai abitir decât atunci când a fost măritată, mergând la petreceri în Monte Carlo, jucând la cazinouri şi rămânând însărcinată, cinci ani mai târziu, cu amantul ei, angajat ca secretar personal al familiei. Viaţa scandaloasă pe care a dus-o mama ei nu i-a ştirbit reputaţia mezinei sale, adolescenta fiind considerată, în ciuda bârfelor, o candidată potrivită pentru a-i fi soţie Prinţului Moştenitor Wilhelm al Germaniei. Acesta a cunoscut- o pe frumoasa brunetă în vârstă de 17 ani la nunta fratelui ei, Frederick Francis al IVlea, care a avut loc în iunie 1904.
Mai înaltă decât multe femei din acea perioadă, la cei 182 cm ai săi, Cecilie aproape că era de aceeaşi statură precum prinţul german. La rândul său, acesta a fost fermecat de frumuseţea acesteia, de ochii şi părul ei negru, trăsături neobişnuite pentru o nemţoaică, şi a ştiut că aceasta va fi femeia care-i va sta alături pe tronul imperiului. Zis şi făcut. Câteva luni mai târziu, pe 4 septembrie, tânărul cuplu îşi anunţa logodna, iar fastuoasa nuntă regală a avut loc în luna iunie a anului 1905, la Berlin. Părinţii prinţului moştenitor, Kaiserul Wilhelm al II-lea şi soţia sa, Împărăteasa Augusta Viktoria, erau nerăbdători să-l vadă însurat pe fiul lor cel mare şi afemeiat, cu speranţa că mariajul îl va mai potoli. Din păcate pentru Cecilie, n-a fost să fie. Chiar dacă unele voci erau de părere că aceasta n-a fost o căsătorie aranjată şi că prinţul se îndrăgostise nebuneşte de Cecilie, adevărul era că adolescenta a intrat într- un mariaj care se va dovedi nefericit, cu un soţ care găsea o plăcere cinică în a se lăuda în faţa soţiei sale cu escapadele lui amoroase.
Cert este că, odată căsătorită cu moştenitorul coroanei, statutul lui Cecilie devenea unul impunător, la fel ca noul ei titlu: Alteţa Sa Imperială Prinţesa Moştenitoare a Germaniei şi Prusiei. Aşa cum s-a întâmplat cu cea cu care o comparam la începutul acestui articol, Kate Middleton din zilele noastre, şi Cecilie a devenit, foarte rapid, una dintre cele mai populare figuri din cadrul familiei imperiale. Toate femeile din Germania îi urmăreau apariţiile şi încercau să îi copieze ţinutele foarte şic, etalate la evenimentele regale. Cecilie a ştiut să se adapteze rolului său de prinţesă moştenitoare, ba chiar a respectat una dintre cele mai mari responsabilităţi cerute de poziţia sa: să dăruiască urmaşi tronului. Cecilie a dăruit nu mai puţin de şase, într-o perioadă de 12 ani de la nuntă, patru băieţi şi două fete. A cincea născută a cuplului, Prinţesa Alexandrine, a fost diferită de fraţii ei, prin faptul că micuţa s-a născut cu o afecţiune mai puţin cunoscută pe atunci, Sindromul Down.
Cu toate acestea, spre deosebire de alte familii cu sânge albastru, care obişnuiau să ascundă de ochii publicului copiii născuţi cu malformaţii, cuplul moştenitor a ales să nu facă asta. Alexandrine a fost prezentă la toate evenimentele regale publice şi în toate fotografiile de familie folosite pentru a ilustra cărţile poştale festive. La numeroasele aventuri extraconjugale ale soţului său, Cecilie a răspuns şi ea cu o pasiune proprie: relaţia cu baronul Otto von Dungern, aghiotantul soţului ei. Cu toate acestea, baronul se mai iubea şi cu o altă femeie de la curte, iar geloasa Cecilie s-a răzbunat, mărturisind aventura soţului ei. Acesta l-a concediat pe amantul soţiei sale, confesându-i că doar respectul pentru tatăl său, Kaiserul, îl opreşte să îl trimită pe lumea cealaltă. După sfârşitul Primul Război Mondial şi declararea Republicii, o primă separare a avut loc între Cecilie şi soţul ei, după ce prinţul şi tatăl său, ultimul împărat al Germaniei, au părăsit ţara şi au cerut azil politic în Olanda.
Cecilie, în schimb, a ales să rămână în ţară alături de copiii ei, cu atât mai mult cu cât popularitatea ei a rămas neştirbită, chiar şi după abolirea monarhiei. Peste ani, chiar şi în timpul dictaturii lui Hitler, Prinţul moştenitor Wilhelm se agăţa de speranţa revenirii pe tronul unui imperiu demult decăzut. Un război mai târziu, îngroziţi de reputaţia aşa-zişilor eliberatori ai Berlinului, armata soviectică, Cecilie şi familia sa au spus „Adio!” reşedinţei lor din oraşul Potsdam şi au fugit în Bavaria. Aici şi-a trăit fostul cuplul regal ultimii ani de viaţă, mai mult separat decât împreună, Cecilie preferând liniştea unui sanatoriu, în timp ce soţul ei s-a instalat într-o căsuţă din localitatea Hechingen. Au murit la trei ani diferenţă, el în 1951, iar Cecilie în 1954, la vârsta de 67 de ani, şi îşi trăiesc somnul de veci împreună, în împrejurimile Castelului Hohenzollern. Cecilie a fost reunită, aşadar, pentru eternitate cu un soţ pe care s-a putut bizui foarte rar, în timpul existenţei ei.
