Ce a consemnat Regina Maria a României în jurnal, acum 105 ani, pe 1 decembrie. Reveneau la București
Pe 1 Decembrie 1918, Regele Ferdinand și Regina Maria se întorceau victorioși la București, în timp ce la Alba Iulia, a avut loc Marea Adunare ce a votat unirea Transilvaniei cu România și a consfințit ceea ce acum numim România Mare.
Pe 1 decembrie 1918 a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei cu România, votată în unanimitate. Acest act a avut loc după ce la data de 27 martie 1918 s-a decis unirea Basarabiei, iar pe 28 noiembrie 1918 organul reprezentativ al Bucovinei a votat și el unirea cu țara.
Pe 1 decembrie 1918, se decide astfel în unanimitate unirea Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului cu România, dar cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naţionalităţi şi religii.
Regele Ferdinand și Regina Maria, victorioși la București, de 1 Decembrie 1918
În timp ce la Alba-Iulia se adunaseră 100.000 de oameni pentru a saluta Unirea Transilvaniei cu Regatul României, Regele Ferdinand și Regina Maria intrau în Bucureștiul eliberat.
Autorii Unirii din 1918 au gândit cele două evenimente împreună. Iată ziua victoriei descrisă în jurnalul Reginei Maria, ”Jurnal de Război 1918”, Humanitas, 2015, vol. III.
„Ne-am întors! Chiar ne-am întors, după doi ani lungi de exil. Mai mult, ne-am întors - de-abia îndrăznesc să pronunț cuvântul, dar tot trebuie spus, fiindcă orice ar urma, ziua de azi e adevărată - ne-am întors triumfători!
O zi grandioasă, o zi extraordinară, amețitoare, de entuziasm nestăpânit. E minunat să pot spune că totul a mers întocmai cum era planul, deși n-a fost deloc ușor de organizat, fiindcă transportul e o mare problemă, iar ploile torențiale înrăutățiseră condițiile și așa șubrede.
Totuși, am sosit aproape punctual. Eram foarte nerăbdătoare. Mi-am pus uniforma. Pe cap aveam o căciulă cenușie de astrahan, prinsă cu o chingă sub bărbie. Îmi dădea un aer ciudat de tineresc, mă făcea să arăt durdulie și băiețoasă. Pe deasupra mi-am pus o mantie lungă, dublă. Descriu toate acestea fiindcă poate într-o bună zi mă va amuza, pe mine și pe alții, să îmi amintesc în ce costum m-am întors în Capitală.
Am călărit pe formidabilul Jumbo, care e enorm, înalt și solid și aproape indiferent la zgomote și agitație.
La Gara Mogoșoaia ne așteptau Berthelot, Rosetti și alți ofițeri francezi, dar și Prezan, alți câțiva generali români, Catargi cu familia și toate doamnele de onoare ale mele - întâlnire foarte emoționantă.
Am avut un noroc nemaipomenit. Ieri a turnat cu găleata toată ziua, la fel și noaptea, cât am fost în tren, dar azi s-a luminat, deși n-a fost soare, iar frig nu a fost deloc.
La gara Băneasa am urcat pe cai, eu, Nando (regele Ferdinand n.r.), Nicolae (al doilea fiu al cuplului regal n.r.), Berthelot (Henri Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze, n.r.) și toate notabilitățile (...).
Cât de lungă draga și vechea noastră șosea (Kiseleff, drumul de la gară spre Calea Victoriei, spre Palatul Regal, n.r.), toți soldații erau aliniași de o parte și de alta, mai întâi francezii, apoi englezi, apoi românii - primii români erau cei din regimentul meu.
Nu pot descrie în cuvinte cât m-a emoționat vederea trupelor aliate! Era o dovadă limpede că necazurile noastre au ajuns la capăt, vedeam în sfârșit prieteni - nu mai văzusem trupe aliate, în afară de ruși, iar aceia, vai, știm prea bine ce fel de aliați ne-au fost.
La al doilea rond, ne-au întâmpinat preoții și s-a ținut o slujbă scurtă, cu binecuvântarea steagului. Imediat înainte de intrarea în oraș, ne-a primit primarul, cu pâinea și sarea tradiționale, împreună cu întregul corp diplomatic și actualii și foștii miniștri ai țării.
(....)
Apoi am plecat într-un automobil deschis la Cotroceni! La Cotroceni! Iată clipa de care mă temeam. Într-acolo se îndreptase dorul meu în toți acești doi ani lungi, frământați și tragici - acolo la bisericuța veche (biserica ridicată de domnitorul Șerban Cantacuzino, demolată la ordinul lui dictatorului Ceaușescu, reconstruită în anii 2000, n.r.) unde micul mormânt de-abia fusese închis (mezinul cuplului regal, Mircea a murit de febră tifoidă în noiembrie 1916, cu numai câteva săptămâni înainte ca Bucureștiul să fie ocupat de trupele germane, iar familia să se refugieze la Iași, împreună cu guvernul și toate autoritățile importante, n.r.).
M-am întors la tine, Mircea, micuțul meu, după doi ani - eu care fugisem, mamă cu inima frântă și regină învinsă - m-am întors victorioasă, pare-se că sunt printre cei care înving! Dar tu ești mort, Mircea, micuțul meu, nici bucuria, nici durerea noastră nu te mai ating în nici un fel. În lumea întreagă au murit atâția oameni care nu se mai pot bucura de ceasul victoriei - dar n-au avut parte nici de suferințele pe care le-au îndurat cei vii! (...)
Casa părea uriașă - n-a fost stricat nimic, deși, firește, e destulă dezordine, dar mult mai puțină decât aș fi crezut.
Întoarcerea a fost ciudată, dar în unele privințe, întru totul naturală. Acum că ne-am întors acasă parcă nici nu am fost plecați atât de mult.”, a notat Regina Maria a României în Jurnalul său, care poate fi citit integral, fiind publicat în mai multe volume.
Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morţii unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La sfârşitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului naţional-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.
În anii care au urmat Primului Război Mondial România a cunoscut o serie de transformări profunde, în special prin aplicarea reformei agrare şi a votului universal.
În anul 1925 a izbucnit criza dinastică, provocată de renunţarea principelui Carol la drepturile sale de succesiune la Coroana României, fapt ce l-a determinat pe Ferdinand să îl excludă pe Carol din Casa Regală a României şi să îl numească drept principe moştenitor pe fiul acestuia, Mihai, care avea să succeadă la tron.
Ferdinand a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, în urma unui cancer galopant la colon. A fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Regina Maria a fost foarte puternic legată de România, dedicându-i tot restul vieţii sale.
Foto: Profimedia și Casa Regală a României
