Ce-a refuzat Harry să publice în cartea lui. „Tata și fratele nu m-ar fi iertat niciodată!”

După lansarea autobiografiei Ducelui de Sussex, cartea a depășit recordul deținut de volumul fostului președinte american, Barack Obama, și-a devenit titlul de non-ficțiune care s-a vândut cel mai repede din toate timpurile, susține Guinness Book of World Records. Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Harry nu scotea niște pasaje importante din ea?...

image

În timp ce publicul a devenit interesat de revelațiile din carte, familia regală britanică a stat cu inima cât un purice înainte de publicarea autobiografiei și a încasat, apoi, toate loviturile posibile și imposibile provenite de la Harry. Se pare că membrii seniori ai familiei regale britanice au creat chiar și o „cameră a războiului”, în care au discutat un plan de contra-atac. Dacă dă roade sau nu, asta e altă discuție…

Cu siguranță că familia lui Harry și-a făcut multe griji cu privire la atacurile care la prințul rătăcitor a supus-o. Iar teama lor pare cât se poate de justificată, având în vedere că Ducii de Sussex și-au spus propria versiune a poveștii lor de viață.

Neînțelegerile dintre Meghan și Kate Middleton, felul deloc flatant în care Harry o percepea pe actuala Regină Consoartă, pe Camilla Parker Bowles, divergențele acestuia cu Regele Charles al III-lea, cartea „Spare” conține tot felul de amănunte deloc confortabile pentru monarhia britanică. Oho, și ar fi putut conține mult mai multe!

Ducele de Sussex a vorbit, în The Telegraph, despre întregul proces de producției al cărții sale. „Rezerva” este plină cu bombe numai una și una, dar, în același timp, putea să includă mult mai multe revelații.

„Prima variantă a manuscriptului era diferită. Avea 800 de pagini și, la final, s-a ajuns la 400 de pagini. Puteam să scot două cărți, ca să zic așa… Munca cea grea a fost să scot din carte anumite lucruri”, a declarat cu toată sinceritatea Harry. Bun, dar care ar fi fost acelea? Sau măcar pe cine vizau?

Mai multe pentru tine...

„S-au întâmplat anumite lucruri, mai ales între mine și fratele meu, dar și între mine și tatăl meu, pe care pur și simplu nu-mi doresc ca lumea să le știe. Pentru că nu cred că m-ar ierta vreodată dacă le-aș fi publicat”, a ținut să precizeze prințul britanic.

În timp ce s-a abținut să nu dezvăluie tot, Harry a făcut publice destul de multe incidente din sânul familiei regale britanice. Una dintre acuzațiile lui șocante, la adresa fratelui său și a cumnatei, e că aceștia i-ar fi spus lui Harry să poarte o uniformă nazistă la o petrecere din 2005, lucru care l-a bântuit pe prinț mai bine de un deceniu.

Evident că Harry n-a dezvăluit în interviu ce anume a scos din cartea sa, pentru că, dacă ar fi vrut să le facă publice le insera în paginile autobiografiei sale, însă oricum e destul cât a mărturisit deja, nu credeți?

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg
Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg
Margareta de Tirol foto National Gallery și Profimedia jpg
Regele Haakon Regina Mette Marit profimedia 1130637440 jpg
Antoine de Massy în spatele lui Pierre Casiraghi,  profimedia 1053345842 jpg
Regele Charles a ajuns în Caraibe, octombrie 2026, Profimedia (1) jpg
Máxima și Amalia a Olandei, Profimedia (1) jpg
Printesa Kate Middleton si Rose Hanbury   profimedia 0292149978 jpg
Colaj Harry William și familia jpg