Ce destin crud! Singură și uitată de toți, sora acestui rege european se stinge pe un pat de spital

În timp ce fratele ei o duce încă destul de bine și-și oferă plăceri și huzur, această Infantă a Spaniei a fost internată recent la Terapie Intensivă din cauza unei grave probleme de sănătate.

Regina Sofia a Spaniei cu cumnata sa, Infanta Margarita de Bourbon, sora Regelui Juan Carlos   GettyImages 146224190 jpg

Casa Regală spaniolă se confruntă cu probleme pe toate fronturile. Țara este în impas, din cauza problemelor sociale, dar și a urmelor lăsate de incendiile de vegetație și de masivele inundații din acest an, iar monarhia încă își peticește imaginea după marile scandaluri de corupție și abuz de putere ale fostului suveran Juan Carlos; după divorțul Infantei Cristina de Inaki Urdangarin, trimiși și ei în judecată pentru după delapidarea de fonduri în cazul Noos; după nesfârșitele dezvăluiri ale amantelor lui Juan Carlos; apoi presupusa relație extraconjugală a Reginei Letizia cu fostul ei cumnat, dezvăluită chiar de el într-o carte de memorii; starea de sănătate tot mai precară a Prințesei Irene a Greciei, sora Reginei Sofia, răpusă la pat de Alzheimer și de bolile bătrâneții, care au cam paralizat activitatea Palatului; și recenta publicare a cărții „Reconciliación” („Reconciliere”), memoriile Regelui Juan Carlos în care emeritul povestește versiunea sa asupra unor evenimente, instituționale și personale, care au marcat domnia sa.

În mijlocul tuturor acestor preocupări, probabil n-a mai fost timp și pentru Infanta Margarita, sora Regelui Juan Carlos, care a cam fost dată uitării de către Familia Regală, mai ales după plecarea în exil a suveranului emerit.

Singură și uitată de toți, Infanta Margarita, Ducesă de Soria, se stinge pe un pat de spital neștiută aproape de nimeni. Doar presa spaniolă a prins de veste că a fost internată de urgență cu grave probleme de sănătate, printre care și o pneumonie, care complică lucrurile și care i-ar putea fi fatală.

Potrivit publicației „El Debate”, Infanta Margarita de Bourbon (86) a stat zece zile în Unitatea de Terapie Intensivă, până miercurea trecută, apoi mutată într-un salon și externată sub supraveghere medicală privată la domiciliu. Odată instalată acasă, i s-a administrat oxigen ca parte a tratamentului, dar starea ei este precară și s-a luat în considerare reinternarea ei.

Problemele de sănătate ale Infantei Margarita

Nu este prima dată când sora Regelui Juan Carlos ajunge la spital. În 2012, Infanta Margarita a fost internată pentru o infecție cutanată la piciorul stâng care i-a provocat limfangită, adică o rană la piele s-a infectat și asta a provocat o inflamație a vaselor limfatice.

Patru ani mai târziu, și-a fracturat șoldul, ceea ce a obligat-o să se deplaseze într-un scaun cu rotile, un dispozitiv cu ajutorul căruia se deplasează și în prezent. Cu o altă ocazie, în anul 2022, s-a lovit la față și la cap după ce a căzut în timpul unei mese cu prietenele. Și atunci, Infanta Margarita a trebuit să fie îngrijită de urgență și supusă unei scanări craniene. Din fericire, nu s-au detectat leziuni cerebrale și a putut reveni la normal.

Din păcate, odată cu răcirea relațiilor dintre Regele Felipe, Regina Letizia și Regele Juan Carlos, Infanta Margarita nu mai este o prioritate la Palat. Faptul că nu se mai poate deplasa, că bolile degenerative o țin în casă și că tensiunile din familie trenează, sora Regelui Juan Carlos a cam fost dată uitării. Cu atât mai mult cu cât ea a renunțat acum zeci de ani la drepturile sale dinastice, atunci când s-a căsătorit cu medicul tatălui său, Carlos Zurita.

În mod normal, în jurul datei de 5 noiembrie, ea era nelipsită de la regata de la Sanxenxo, unde Juan Carlos intenționează să-și facă apariția pe 8 și 9 noiembrie, ca mare fan, dar și patron al acestui sport nautic - ani de zile a concurat cu propria barcă de 6 m, iar acum revine temporar în Spania pentru a-și oferi această plăcere, ca spectator însă. Anul acesta, Infanta Margarita va rămâne la pat (acasă ori chiar la spital), iar copiii ei se tem că nu va prinde Anul Nou.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
Prințul Harry, Meghan Markle, Archie, Lilibet foto Instagram Meghan jpg
Noua generație de burlaci regali   Emanuel, Nikolai, Sverre și Gabriel   Profimedia, Case regale jpg
Regina Rania, Șeica Moza bint Nasser și Onorabila Doamnă din Oman   Instagram jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Rania în SUA, septembrie 2026, Instagram (2) jpg
FotoJet (84) jpg
Mike și Zara Tindall, Profimedia (9) jpg
Marius Borg, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra la procesiunile funerare, Profimedia (5) jpg
Marta Ferri, Beatrice Borromeo și Cleopatra Von Adelsheim la Vogue World 2026   GettyImages 2296637690 jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  foto   GettyImages jpg