Garden party japonez de toamnă! Doamnele din Imperiul Crizantemei s-au întrecut în kimono-uri
Imagini de poveste cu întreaga Familie Imperială la evenimentul cel mai așteptat al toamnei.

Cea mai așteptată întâlnire regală din Japonia a acestui sezon, garden party-ul regal de toamnă, a fost organizată de Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masako în Grădinile Imperiale din Akasaka.
O întâlnire anuală elegantă, de după-amiază, sub soarele blând de toamnă, la care au participat aproximativ 1.500 de oaspeți de seamă, care s-au remarcat prin realizările lor în diverse domenii.
Alături de cuplul imperial s-au aflat alți zece membri ai Familiei Imperiale, printre care Prințesa Aiko, Prințul moștenitor Fumihito, Prințesa moștenitoare Kiko și Prințesa Kako, fiind una dintre cele mai mari reuniuni de peste an de la Palat.
Iată de ce doamnele s-au întrecut în a fi avea cea mai elegantă apariție, apelând la „zestrea” personală. Împărăteasa Masako și celelalte membre ale Familiei Imperiale au purtat kimono-uri din mătase pictată sau brodată în culori deschise, vesele și pastelate, așa cum au făcut și la petrecerile din grădină din toamna și primăvara trecută.
Prim-ministrul Takaichi Sanae a fost, de asemenea, prezentă, dar a plecat mai devreme pentru a-și îndeplini programul diplomatic cu președintele SUA, Donald Trump.
Printre oaspeți s-au numărat jocheul Take Yutaka, câștigător al mai multor titluri, maestrul Yamagishi Kazuo, „Comoară Națională Vie” specializat în obiecte din lac de Wajima, fostul președinte al Federației Japoneze a Surzilor, Ishino Fujisaburo, dar și celebrul actor Katoro Yoshida, pe care publicul îl recunoaște și din producțiile turnate la Hollywood.
Mai multe pentru tine...Împăratul Naruhito și Împărăteasa Masakp au purtat discuții prietenoase cu mai mulți dintre oaspeți, bucurându-se de vremea caldă, cu o temperatură de 20 °C. Dar cea care s-a remarcat acum mai mult decât în alți ani a fost fiica lor, Prințesa Aiko, care a prins mai mult curaj în a intra în discuții libere cu invitații oficiali, după ce agenda sa publică a suferit o schimbare semnificativă, care o aduce mai des în prim-plan.
FOTO: Profimedia





































