Ce-i place lui Kate Middleton să comande de mâncare. William nici măcar nu se atinge de ea!

Actualizat:

Prințesa de Wales are poftă câteodată să comande un anumit fel de mâncare, iar preparatul respectiv este unul pe care mulți dintre noi îl adorăm. Cu excepția lui William, care nu se atinge de el…

image

Felul preferat de mâncare, pe care Kate Middleton îl comandă de obicei, este ieftin și gustos, dar soțul ei, Prințul William refuză să-l guste. Nu-i place și preferă să consume altceva.

Viitoarea regină britanică are o dietă sănătoasă, de la care se abate rar, iar atunci când își dorește altceva decât delicatesele preparate de chef-ii la palat, le cere asistenților ei să-i comande ceva ce nu consumă decât ocazional. De multe ori, este vorba despre mâncarea britanică obișnuită, compusă din porumb, cartofi, orez, de fapt, multe făinoase. Dar, pe lângă acestea, prințesa adoră să mănânce și curry, felul de mâncare care nu-i surâde viitorului rege prea mult. Cel puțin, nu în varianta adorată de soția sa!  

Kate Middleton a recunoscut, în cadrul unui interviu oferit celor de la BBC în 2017, că nu refuză niciodată mâncarea indiană. Îi place să comande adesea, iar copiii ei, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis, „adoră bucătăria indiană”.

Cel care nu se atinge de bucătăria indiană picantă este William, care nu mănâncă preparate iuți, ci preferă mâncarea condimentată, dar fără să fie piperată.

Totuși, moștenitorul tronului a primit o porție de curry de la restaurantul Samrat, prin 2020, după ce acesta a apărut în direct la postul radiofoonic BBC, în cadrul podcastului That Peter Crouch. Atunci, William a explicat care sunt preferințele lui culinare: „Masala cu pui, ador mâncarea asta, cu tot felul de arome... nu sunt adeptul preparatului Vindaloo (n.r. un preparat curry indian, care este originar din Goa, bazat pe mâncarea portugheză carne de vinha d'alhos)”, a ținut acesta să evidențieze.

image
Mai multe pentru tine...

Însă, chiar anul trecut, când au vizitat amândoi Birmingham, cuplul regal a dezvăluit că adoră să consume curry, însă diferă mult condimentele din farfuria fiecăruia - Kate este adepta unui curry picant, pe când William nu se atinge de el, comandă de fiecare dată varianta… soft.

Mai mult, cei doi soți regali au mărturisit că au încercat împreună mai multe restaurante care gătesc curry, totul în mare secret, pentru a nu face vâlvă cu prezența lor în localurile respective.  

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg