Amanta care l-a înnebunit pe Ducele Milanului și-a codificat amorul cu ajutorul lui Da Vinci! Artistul a făcut-o nemuritoare

Ducele se însura cu alta, dar amanta îi purta deja copilul! Frumoasa Cecilia l-a vrăjit pe stăpânul Milanului, iar celebrul Da Vinci a făcut-o nemuritoare.

Portretul Ceciliei Gallerani, ”Doamna cu hermină”, Artist Leonardo da Vinci, cca. 1490.

Însuși acest portret este un simbol al legăturii tinerei cu Ducele, care era poreclit ”Hermină”.

„Doamna cu hermină” este o pictură celebră de Leonardo da Vinci, care o înfățișează pe Cecilia Gallerani, amanta lui Ludovico Sforza. Lucrarea prezintă o tânără femeie cu hermină, simbolizând puritatea în amestec cu forța, căci ermina din brațele sale este departe de a fi o pisicuță blândă, ci un animal puternic, vânjos, cu o musculatură evidentă și o forță aparte în gheare.

Tânăra delicată pare că strunește remarcabil fiara, cu delicatețe. Este o secvență care denotă influența Ceciliei asupra lui Ludovico Sforza.

Avea frumusețe, inteligență și acel ceva imposibil de cumpărat chiar și de cei mai bogați bărbați ai Renașterii.

Cecilia Gallerani avea să devină una dintre cele mai cunoscute amante din istoria Milanului, deși provenea dintr-o familie care nu aparținea marii aristocrații. Era foarte tânără atunci când a intrat în lumea lui Ludovico Sforza, supranumit „Il Moro”, unul dintre cei mai puternici bărbați ai Italiei. Iar ceea ce putea rămâne doar una dintre nenumăratele aventuri ale unui principe renascentist s-a transformat într-o poveste care avea să supraviețuiască peste cinci secole.

Cecilia nu era doar o frumusețe pe care Ludovico să o ascundă într-un apartament al palatului. Era educată, inteligentă, cultivată, interesată de literatură și poezie și suficient de spirituală încât să se remarce într-o curte în care conversația putea fi o armă de seducție aproape la fel de eficientă precum frumusețea. Era încă adolescentă când, în jurul anului 1489, a devenit iubita lui Ludovico. El era cu aproximativ două decenii mai în vârstă și deja unul dintre marii jucători politici ai vremii. Cecilia devenise însă femeia pe care puternicul Sforza o dorea aproape.

Exista doar o problemă, iar aceasta purta unul dintre cele mai importante nume ale Italiei: Beatrice d'Este.

Ludovico era de multă vreme logodit cu tânăra fiică a ducelui Ercole I d'Este de Ferrara

Era o căsătorie dinastică, așa cum se obișnuia între marile familii ale Renașterii, iar sentimentele unui bărbat pentru amanta sa nu reprezentau un motiv suficient pentru a arunca în aer asemenea alianțe. Ludovico putea s-o dorească pe Cecilia, putea s-o răsfețe și putea s-o țină lângă el, însă trebuia să se însoare cu Beatrice.

Și exact aici povestea capătă savoarea unei telenovele renascentiste

La 16 ianuarie 1491, Ludovico Sforza s-a căsătorit cu Beatrice d'Este. Numai că Cecilia era deja însărcinată cu copilul lui.

În timp ce tânăra mireasă își ocupa locul legitim lângă unul dintre cei mai puternici bărbați ai Milanului, amanta purta în pântece dovada cât se poate de concretă a relației sale cu acesta. Pe 3 mai 1491, la numai câteva luni după nuntă, Cecilia a născut un băiat, Cesare.

Nici măcar atunci Ludovico nu s-a grăbit s-o îndepărteze. Cecilia și copilul au mai rămas o perioadă în apropierea curții, situație care, deloc surprinzător, a provocat tensiuni. Beatrice d'Este nu era o femeie oarecare obligată să privească neputincioasă aventurile soțului: provenea dintr-o familie extrem de puternică, iar prezența favoritei care tocmai îi dăruise lui Ludovico un fiu devenea greu de tolerat. În cele din urmă, presiunile soției și ale familiei acesteia au contribuit la îndepărtarea Ceciliei din cercul intim al ducelui.

Dar Ludovico nu și-a abandonat pur și simplu fosta iubită

Cecilia a primit proprietăți și o existență confortabilă, iar ulterior s-a căsătorit cu Ludovico Carminati de' Brambilla, cunoscut drept contele Bergamino.

Viața ei nu s-a terminat odată cu despărțirea de Sforza. Dimpotrivă, avea să devină o femeie respectată pentru cultura și inteligența sa, asociată cu un salon frecventat de intelectuali și apreciată de scriitorii vremii. Iubirea ducelui îi adusese celebritatea, însă Cecilia avea suficientă personalitate pentru a nu dispărea odată ce el și-a întors atenția spre viața sa dinastică.

Numai că Ludovico îi oferise Ceciliei, direct sau indirect, ceva mult mai prețios decât proprietățile: întâlnirea cu Leonardo da Vinci.

Artistul lucra la curtea milaneză a lui Sforza atunci când, în jurul anilor 1488-1490, a pictat-o pe tânăra iubită a protectorului său. Rezultatul este celebra „Doamna cu hermină”, considerată astăzi una dintre capodoperele perioadei milaneze a lui Leonardo și unul dintre portretele care au revoluționat reprezentarea psihologică a personajului. Cecilia nu privește rigid către spectator. Trupul și capul ei par surprinse în mișcare, iar privirea se îndreaptă în afara tabloului, ca și cum cineva tocmai ar fi intrat în încăpere.

Iar hermina pe care o ține în brațe este cea care transformă tabloul într-un fascinant joc de aluzii.

Ludovico fusese decorat cu Ordinul Herminei și era asociat cu acest animal, în timp ce denumirea grecească galē a fost interpretată și ca un joc de cuvinte legat de numele Gallerani. Astfel, animalul poate trimite simultan la femeia din tablou și la bărbatul care o iubea. Există chiar și o interpretare potrivit căreia prezența animalului ar putea avea legătură cu sarcina Ceciliei, deși aceasta rămâne o ipoteză a istoricilor de artă, nu un fapt demonstrat.

Privit astfel, tabloul devine aproape o declarație amoroasă codificată

Leonardo nu putea picta pur și simplu un duce logodit cu Beatrice d'Este îmbrățișându-și amanta. În schimb, a lăsat simbolurile să vorbească. Hermina, mâinile Ceciliei așezate delicat pe trupul animalului, întoarcerea ei către ceva ce noi nu putem vedea și tinerețea aproape luminoasă a chipului său au alimentat timp de secole misterul portretului. Știm inclusiv că Cecilia și-a păstrat tabloul: în 1498, Isabella d'Este i l-a cerut împrumut pentru a-l vedea și a-l compara cu alte portrete realizate de Leonardo.

Ironia istoriei este splendidă. Beatrice d'Este a devenit soția legitimă a lui Ludovico Sforza și ducesă de Milano, în timp ce Cecilia a trebuit să părăsească centrul vieții lui. Dar peste mai bine de cinci sute de ani, când lumea vorbește despre femeile din jurul lui „Il Moro”, chipul care apare imediat în fața ochilor este adesea tocmai al amantei. Cecilia a rămas pentru eternitate tânără, misterioasă și frumoasă, cu hermina strânsă la piept. Ludovico a trebuit s-o lase să plece, însă Leonardo da Vinci a făcut ceea ce nici măcar un duce nu putea face: a oprit timpul pentru ea.

Foto: Profimedia