Fiicele Regelui Mihai - 5 destine începute în exil și schimbate de Revoluția din 1989

3 noiembrie, 2023

La șase ani de când fiica cea mare a Regelui Mihai a devenit șefă a Casei Regale române, trecem în revistă vieţile celor cinci fiice ale sale, care se întâlnesc tot mai des pe pământ românesc.

Din acest tablou de familie lipsește Principesa Sofia. FOTO: Profimedia
Din acest tablou de familie lipsește Principesa Sofia. FOTO: Profimedia

S-au împlinit deja şase ani de la trecerea în nefiinţă a celui de-al patrulea şi cel mai încercat monarh al României, Regele Mihai I, dar figura lui continuă să planeze atât asupra Castelului Peleş, la cei 140 de ani de la inaugurare, cât şi a Castelului de la Săvârşin, mult iubitul său refugiu înconjurat de natură, din nordul ţării, renovat după jurnalul Reginei Mamă Elena. În mod tradiţional, Casa Regală organizează în fiecare an, pe 25 octombrie, diverse evenimente dedicate Zilei Regelui, culminând cu Concertul Regal caritabil de la Ateneul Român, şi, din 2017 încoace, Familia Regală se strânge şi pentru obişnuita slujbă de pomenire. Tot astfel, în vară, cele cinci fiice ale regelui s-au reunit la Curtea de Argeş pentru parastasul mamei lor, Regina Ana, plecată dintre noi cu un an înainte de Majestatea Sa, în august 2016. Şi, dacă în timpul vieţii celor doi monarhi, familia s-a reunit cu greu în România, de Sărbători, Margareta, fiica cea mare, căreia i-a revenit şi rolul de şefă a Casei Regale şi de Custode al Coroanei, a reuşit să-şi aducă mai aproape surorile şi pe unele dintre ele chiar să le convingă să se mute definitiv aici.

Pentru Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria, cele cinci principese născute şi crescute departe de țară, în timpul exilului Regelui Mihai şi Reginei Ana, destinul părea să rezerve nişte vieţi trăite în Elveţia, Anglia sau America. Dar, după căderea comunismului şi revenirea Regelui în ţară, România a devenit, treptat, şi patria lor.

Margareta, azi Custodele Coroanei

Cea care l-a urmat îndeaproape pe fostul suveran, secondându-l în toate vizitele oficiale şi care a primit titlul de Principesă Moştenitoare a fost Margareta. Născută pe 26 martie 1949, la Lausanne, a fost botezată de către Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta a II-a şi rudă a familiei Hohenzollern prin filiaţie elenă. Urmând arborele genealogic, Margareta e verişoară atât cu Regele Charles al III-lea, cât şi cu Regele Felipe al Spaniei, cu fostul Rege Simeon al Bulgariei, cu Marele Duce Henri de Luxemburg, cu Arhiducele Karl al Austriei, cu Ducele Carlos de Parma, cu Principele Alexandru al Serbiei şi Iugoslaviei şi cu Pavlos al Greciei. Ea s-a bucurat de-o copilărie firească, trăită aproape de natură, chiar dacă se juca în vacanţe cu Charles şi Anne ai Angliei ori cu Prinţul Amedeo de Savoia. Totodată, ea îşi aminteşte şi de frumoasele momente petrecute în Florenţa la Villa Sparta, fosta reşedinţă a bunicii sale, Regina Mamă Elena, dar şi de serile lungi în care tatăl său le povestea despre îndepărtata lor ţară.

Custodele Coroanei și Principele Radu fac lobby pentru România în vizitele lor externe. Profimedia
Custodele Coroanei și Principele Radu fac lobby pentru România în vizitele lor externe. Profimedia

Educată în Italia, Elveţia şi Anglia, a urmat Facultatea de Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional din Edinburgh. Şi, în anii studenţiei, a avut o relaţie cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic. Însă alesul ei avea să-i fie hărăzit tocmai în patria tatălui său, unde, după sonora revenire după Revoluţie, în timpul unei vizite la un orfelinat, l-a cunoscut pe Radu Duda – actorul care coordona un proiect de terapie prin artă, finanţat de fundaţia ei. Cei doi s-au căsătorit pe 21 septembrie 1996 la Lausanne, ginerele regelui fiind cunoscut, din 2007, ca Principele Radu al României. De altfel, acesta a şi renunţat la actorie pentru a reprezenta public Familia Regală.

Elena, mama lui Nicolae al României

La un an şi jumătate distanţă de Margareta s-a născut Principesa Elena, tot la Lausanne. După studiile din Florenţa, Elveţia şi Anglia, a călătorit timp de un an şi jumătate prin lume, ca membră a unui cor cu participanţi din 56 de ţări. Ulterior, s-a angajat la casa de licitaţii Christie’s din Geneva, unde s-a ocupat de vânzarea de bijuterii şi obiecte de artă şi unde a învăţat arta restaurării lor. Apoi, a lucrat la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Londra, în cadrul unui proiect dedicat ajutorării copiilor cu probleme auditive.

Pe lângă Nicolae, Principesa Elena mai are o fată, pe Elisabeta Karina. FOTO: Casa Regală
Pe lângă Nicolae, Principesa Elena mai are o fată, pe Elisabeta Karina. FOTO: Casa Regală

Principesa Elena s-a căsătorit de două ori: în 1983, cu medicul Leslie Medforth-Mills, cu care are doi copii, pe Nicolae (38) şi pe Elisabeta Karina de Roumanie (34); şi, în 1998, cu Alexander Nixon. Pe Nicolae, Regele Mihai l-a prezentat public la vârsta de 7 ani poporului român, de la balconul oficial de unde a salutat mulţimea strânsă la revenirea sa în ţară. Acelaşi Nicolae care, în 2010 a primit titlul de Principe, iar în 2017 și l-a pierdut subit.

Irina, condamnată în Statele Unite

Cea mai puţin cunoscută este Principesa Irina, născută pe 28 februarie 1953 la Lausanne şi stabilită în Statele Unite. Ea şi-a pierdut titlul şi privilegiile în 2013, după ce ea și soţul său, John Walker, au primit o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce-au organizat lupte ilegale de cocoşi la ferma lor din Oregon. Judecătorii i-au obligat să vândă ferma şi să achite amenda de 200.000 de dolari. Irina a fost căsătorită anterior cu John Kreuger, tatăl copiiilor săi, Michael şi Angelica.

Sofia, Principesa fotograf

O membră activă a Casei Regale este Principesa Sofia. Născută la Palatul Tatoi din Grecia, pe 29 octombrie 1957, a fost botezată chiar de Regina Sofia a Spaniei, verişoara primară a Regelui Mihai. Încă de mică, Sofia picta şi scria poveşti, iar pasiunea pentru fotografie s-a dezvoltat văzându-şi tatăl umblând mereu cu aparatul după el. Primele lucrări le-a expus în Florida și Massachusetts, urmând apoi Colegiul pentru Arte vizuale din New York şi cursuri de design grafic şi fotografie la Washington. După Revoluţie, a venit în România împreună cu Margareta, aducând ajutoare pentru spitale, case de copii şi azile de bătrâni şi punând umărul la înfiinţarea Fundaţiei Margareta a României.

Principesa Sofia tocmai a avut un nou vernisaj și o lansare de carte. FOTO: Casa Regală
Principesa Sofia tocmai a avut un nou vernisaj și o lansare de carte. FOTO: Casa Regală

În 1998, Sofia s-a căsătorit cu Alain Biarneix, care îşi inventase un titlu nobiliar şi un supranume, Michel de Laufenburg, motiv pentru care Regele a decăzut-o din drepturi. În 1999, a devenit mama Elisabetei Maria, însă căsnicia ei s-a destrămat în 2002. În 2007, când Casa Regală a adoptat noul statut, Sofia a fost reinclusă în linia de succesiune.

Maria, mezina familiei

Cea mai mică dintre surori, Principesa Maria, s-a născut pe 13 iulie 1964 la Copenhaga, când Regele Mihai se afla în Santa Monica, unde lucra ca pilot la Compania Lear Jet. Ea a fost botezată chiar de către Margareta şi, după ce a studiat în Elveţia, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite, lucrând în relații publice și în domeniul îngrijirii copiilor.

În 1995, s-a căsătorit la New York cu Casimir Mystkowski, dar mariajul a durat doar până în decembrie 2003, fără a avea copii. Din 2015, s-a stabilit în România şi a preluat o parte din sarcinile Casei Regale.

Principesa Maria, una dintre cele mai active surori ale Custodelui Coroanei. FOTO: Casa Regală
Principesa Maria, una dintre cele mai active surori ale Custodelui Coroanei. FOTO: Casa Regală

Şi, ca detaliu inedit, are patru tatuaje vizibile, unul pe laba piciorului drept, un fluture deasupra gleznei stângi și două la încheieturile mâinilor.

FOTO: Profimedia, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Sofia, Ducesa de Värmland,  GettyImages (1) jpg
Harry serios, Profimedia jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
Prințesa Amalia, GettyImages jpg
Meghan Markle, Ducesa de Sussex, GettyImages (2) jpg
Kate Middleton Printesa Charlotte și Prințul Louis foto profimedia jpg
Împărăteasa Masako a Japoniei GettyImages 78633950 (4) jpg
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
Regina Camilla Foto Profimedia (1) jpg
Regina Mathilde și Regele Philippe al Belgiei, cu Prințul Gabriel, Prințesa Elisabeta, Prințesa Eleonore și Prințul Emmanuel în felicitarea de Sărbători   Casa Regală belgiană jpg
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
Majestatea Sa Margareta la seara Corpului Diplomatic   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (6) jpeg
William la  Bulford, Wiltshire, GettyImages (4) jpg
Regina Mary a Danemarcei cu noua tiara   profimedia 0943842969 jpg
Familia regală suedeză la Premiile Nobel profimedia 0945173162 jpg
Kate Middleton  sursa foto   Profimedia jpg