Harry, prea îndrăgostit de Meghan?! De asta se temea regina!

O nouă biografie, care urmează să fie lansată în curând, aduce în prim plan un subiect delicat – sentimentele pe care prințul Harry i le poartă soției sale și mamei celor doi copii ai săi.

image

Se pare că Regina Elisabeta a II-a considera că nepotul său era „poate puțin prea îndrăgostit” de noua lui soție. Cel puțin asta stă scris într-o biografie care promite să dinamiteze și mai mult relațiile complicate din familia regală britanică.

„Din câte știu eu, asta a fost cât de departe a putut ea să meargă încât să spună ceva rău despre noua Ducesă de Sussex”, a dezvăluit jurnalistul britanic Gyles Brandreth în „Elizabeth: An Intimate Portrait”.

Regretatul monarh britanic a fost „cu adevărat încântată” când a aflat că nepotul ei urmează să se însoare cu fosta actriță americană Meghan Markle, lucru de care ne convingem dacă citim cartea ce urmează să fie lansată în decembrie, „Elisabeta: un portret intim”.

„Reginei îi plăcea de Meghan și le spuneam multora asta. Și a făcut ce i-a stat în putință pentru a o face să se simtă bine în familia regală”, stă scris în biografia din care Daily Mail a preluat câteva paragrafe.

Regina n-a fost extrem de supărată nici măcar după ducii de Sussex au oferit acel interviu-bombă cu Oprah Winfrey. „Vă spun, pentru că știu cu exactitate, că Regina a fost întotdeauna mai preocupată de binele lui Harry decât de «toată nebunia TV», adică acel interviu făcut cu Oprah Winfrey – care a cauzat atâtea discuții și comentarii – și proiectul ducilor de Sussex realizat împreună cu cei de la Netflix”, a declarat Brandreth, care cunoaște îndeaproape familia regală britanică.

image
Mai multe pentru tine...

Autorul cărții a scris despre cum regina „îți făcea griji în privința vieții lui Harry în California, în sensul că el trebuia să-și facă o viață acolo și să-și găsească ceva util de făcut în SUA”. Tot el a dezvăluit în carte că auzise de undeva că „regina avea o formă de mielomă, un cancer la măduva osoasă, care ar explica oboseala pe care o simțea monarhul adesea, pierderea ei în greutate și toate acele probleme de mibilitate despre care am auzit cu toții în ultimul ei an de viață”.

Regina Elisabeta a II-a a murit în septembrie 2022, cauza oficială a decesului ei fiind „din cauze naturale”.

Foto - GettyImages, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg