Jurământul de castitate al văduvelor regale. Existau și bijuterii speciale de doliu: Văduva de la Windsor le-a făcut populare
În trecut, femeile regale care-și pierdeau soții obișnuiau să-și piardă și libertatea amoroasă, din cauza unor practici cu adevărat crude.
Într-adevăr, în perioada medievală în special, văduvele din familiile nobile și regale aveau un statut cu totul aparte. Moartea soțului aducea cu sine o nouă perioadă de reguli, restricții și superstiții, iar viața lor intimă devenea subiectul unor preocupări obsesive.
Unul dintre cele mai neobișnuite obiceiuri întâlnite în Anglia medievală era cel al văduvelor care făceau un jurământ religios de castitate.
Nu erau obligate să se retragă într-o mănăstire, puteau continua să trăiască în lume laică, să-și administreze averea și să participe la viața socială, dar promiteau că nu se vor mai căsători și nu vor mai avea relații sexuale.
Iar pentru a pecetlui acest lucru, avea loc și o ceremonie în fața unui episcop care le oferea un inel și o mantie, simboluri ale noului lor statut.
Un exemplu regal în acest sens este Eleanor de Provence, soția Regelui Henric al III-lea al Angliei. După moartea soțului și a ambelor fiice căsătorite, în 1276, aceasta s-a retras la Amesbury, asumându-și statutul de văduvă consacrată. A continuat însă să-și administreze afacerile, să călătorească și să facă acte de caritate.
Pentru unele femei, jurământul de castitate era și o metodă de a evita o nouă căsătorie impusă. Văduvia putea deveni o formă de independență, nu doar o condamnare la singurătate.
În mentalitatea creștină medievală, văduva ideală era cea care rămânea castă, retrasă și devotată memoriei soțului mort. Chiar și așa, Biserica permitea recăsătorirea, însă cea care o făcea era considerată mai puțin meritorie spiritual decât cea care-și păstra castitatea.
Bijuteriile de doliu
O altă particularitate interesantă a acestui statut erau bijuteriile speciale de doliu, un obicei documentat în epoca victoriană.
În secolele XVIII-XIX, bijuteriile de doliu au devenit o adevărată industrie. Era vorba despre diamante negre, onix sau jet, un cărbune fosilizat folosit frecvent în bijuterii, iar unele piese conțineau chiar părul persoanei decedate.
Văduvele purtau medalioane, broșe, brățări și inele în care erau păstrate șuvițe din părul soțului mort. Uneori, firele erau împletite în forme decorative complicate, transformate în mici opere de artă.
Regina Victoria a Angliei a purtat numeroase bijuterii negre de doliu după moartea soțului ei, Prințul Albert, în 1861, și a transformat doliul într-o componentă vestimentară permanentă. Abandonarea ei în negru total a devenit atât de controversată, încât regina a primit porecla de Văduva de la Windsor. Doliul său a influențat inclusiv moda: a crescut popularitatea hainelor negre, a crepului și a bijuteriilor de doliu.
