Misiune: posibilă. Tom Cruise și Regina, prieteni buni înainte de moartea monarhului

Actualizat:

Sunday Times of London susține că regretata regină britanică și actorul hollywoodian s-au apropiat destul de mult în timpul acestei veri, adică cu câteva săptămâni bune înainte ca suveranul britanic să-și dea ultima suflare.

image

Starul din Top Gun a luat parte la Jubileul de Platină al Elisabetei a II-a, însă a ratat șansa de-a o întâlni atunci personal pe regretata regină din simplul motiv că ea întâmpina probleme de mobilitate și n-a reușit să apară în public la evenimentele care au marcat cei 70 de ani petrecuți de ea pe tronul britanic.

„Regina și-a exprimat regretul că n-a putut să-l întâlnească pe Tom la eveniment, motiv pentru care actorul american a fost invitat să facă un tur special al Castelului Windsor, în timpul căruia Cruise a fost tratat ca o regalitate. După turul respectiv, acesta a luat ceaiul cu regina”, a dezvăluit o sursă pentru Sunday Times of London.

Întreaga vizită a fost un real succes, cei doi bucurându-se din plin de timpul petrecut împreună, iar Tom având posibilitatea de-a trage un foc de armă ceremonial în onoarea reginei. „Ea s-a bucurat mult că l-a întâlnit pe Tom Cruise, iar cei doi s-au înțeles foarte bine împreună. De fapt, au petrecut un timp atât de plăcut unul cu altul, încât regina l-a invitat să ia prânzul cu ea. Iar actorul a ajuns la castel cu elicopterul cu asemenea ocazie”, a adăugat sursa regală.

Tom Cruise și Regina Elisabeta a II-a și-au propus ulterior să te întâlnească din nou și să ia masa împreună, însă monarhul britanic a murit pe 8 septembrie, la 96 de ani, și vedeta hollywoodiană n-a mai reușit să se bucure de compania reginei.

Admirația actorului pentru regretatul monarh a devenit evidentă încă înainte ca cei doi să se întâlnească față în față și chiar înainte de-a participa la celebrarea Julibeului de Platină din mai 2022. Tom a avut numai cuvinte de laudă la adresa Reginei Elisabeta a II-a în timpul unui interviu televizat.

Mai multe pentru tine...

„E, pur și simplu, o femeie pe care o admir extrem de mult. Cred că este o persoană care dă dovadă de foarte multă demnitate, iar eu îi admir devotamentul de care este în stare. Tot ceea ce a reușit să facă a fost istoric!”, a declarat Cruise chiar înainte de-a o întâlni personal pe Regina Elisabeta.

Ce păcat că cei doi n-au mai reușit să se întâlnească și să-și continue relația frumoasă de prietenie, dar măcar actorul american are o amintire de preț legată de femeia care i-a stârnit atât de mult admirația!  

Foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg
FotoJet (86) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300664283 jpg
Charles, William, Camilla au comemorat dezastrul de la Aberfan, Profimedia (1) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, profimedia 1143898485 jpg
Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg