Motivul dureros pentru care Regina Elisabeta şi Prinţul Philip au aşteptat zece ani înainte de-a mai face copii

Actualizat:
1 ei doi2 jpg jpeg

Ştim cu toţii că suverana Angliei şi regretatul ei soţ au împreună patru copii.

Poate că nu foarte multă lume ştie, însă, că cei doi au aşteptat nu mai puţin de zece ani înainte să mai facă alţi copii, după primii doi născuţi, Charles şi Anne. La doar un an după ce s-au căsătorit, Regina Elisabeta i-a dat naştere primului ei copil, Prinţul Charles, în anul 1948, urmând Prinţesa Anne în 1950. A urmat apoi o pauză de zece ani înainte ca regina şi Philip să devină din nou părinţi: mai întâi ai Prinţului Andrew, în 1960, apoi ai lui Edward, în 1964.

Ei bine, biograful regal Sally Bedell Smith susţine că această pauză s-a datorat neînţelegerilor legate de numele pe care ar trebui să le poarte copiii reginei. Philip şi-a dorit ca moştenitorii lui să-i poarte numele de familie, şi anume Mountbatten, însă soţia sa, susţinută de membrii mai în vârstă ai casei regale şi de premierul Winston Churchill n-au fost de acord, iar copiii au fost numiţi Windsor.

Philip a suferit foarte mult în urma acestui lucru şi s-a plâns prietenilor că este singurul bărbat din Anglia care n-are dreptul să le dea numele lui propriilor copii. Unchiul lui, Lordul Louis Mountbatten, a susţinut, atunci, că Philip n-a mai vrut să facă copii în aceste condiţii.

Cum chestiunea aceasta l-a iritat pe Philip încă din anul 1952, regina a cerut să fie revizuită această lege înainte de a-l naşte pe Andrew şi i-a cerut premierului acelor vremuri ca urmaşii ei fără titluri regale să poarte numele de Mountbatten-Windsor.

Premierul Harold Macmillan a notat, atunci, că prinţul a fost aproape brutal cu regina în această chestiune, dar suverana şi-a dorit să-i facă pe plac pentru că era îndrăgostită nebuneşte de el.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei Toledo Profimedia (2) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Ducesa de Argyll jucata de Claire Foy, Profimedia (1) jpg
FotoJet (82) jpg
Aiko a Japoniei   Agenția Imperială jpeg
Prințesa Charlene cu sacou din piele   profimedia 1149989095 jpg
Kate Middleton Zara Tindall Harriet Phillips profimedia getty images jpg
Talita von Furstenberg și Rocco Brignone de Brabant   Instagram jpg
Regina Ranavalona III și soțul ei profimedia 0067883327 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle au ajuns la Parlamentul European din Bruxelles, Profimedia (1) jpg