„Mulțumesc, William!”. Asta i-a șoptit Charles, emoționat, fiului care l-a sărutat pe obraz

Regele Charles al III-a a fost înscăunat în cadrul unei ceremonii istorice, prima din ultimii 70 de ani, iar momentul în care prințul moștenitor, fiul său cel mare a îngenunghiat în fața lui l-a emoționat vizibil pe monarhul britanic.

image

Charles a devenit al 40-lea suveran la putere, care să fie încoronat în Westminster Abbey, tradiție care se ține încă din 1066, când arhiepiscopul de Canterbury i-a pus coroana pe cap lui William Cuceritorul.

Întreaga zi este extrem de emoționantă pentru cel care a așteptat atâtea decenii ca să urce pe tron, însă momentul în care propriul fiu, singurul căruia i s-a permis onoarea de-a îngenunchea în fața lui și a-i jura devotament, a fost cu adevărat special pentru regele înscăunat cu numai câteva minute înainte.

Omagiul adus de William tatălui său a reprezentat o încălcare a tradiției, însă trebuie să fi însemant pentru Charles extrem de mult, având în vedere și contextul actual, când fiul cel mic al regelui i-a cauzat acestuia atâtea probleme din cauza atacurilor lui constante asupra familiei regale.

image

„Eu, William…”, a început prințul să-i spună regelui înscăunat în fața căruia îngenunchease. „E, William, Prințul de Wales, îți jur loialitate și credință… (…) așa să mă ajute Dumnezeu!”, a continuat William, care a atins Coroana și apoi l-a sărutat pe rege pe obraz. Atunci s-a putut vedea cum Charles aproape că avea lacrimi în ochi, i-a șoptit fiului său „Mulțumesc, William!” și apoi a spus mai tare „Amin!”.

image
Mai multe pentru tine...

După câteva minute, Camilla a fost încoronată. Însă nu putem trece peste momentul emoționant tată-fiu și să nu ne întrebăm ce era în sufletul lui Harry, când el a fost pus în rândul al treilea la ceremonie, cu membrii familiei regale prea puțin semnificativi, și n-a avut parte de niciun moment special cu singurul părinte care i-a mai rămas pe lume.

Prințul Harry, la încoronarea regelui jpg

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg