Norvegia își plânge regele. Harald al V-lea a murit în această dimineață, înconjurat de familie și de o țară care l-a iubit
După o noapte de veghe generală, ultimele ore ale celui mai vârstnic monarh al Europei au fost marcate de liniște, lacrimi și o solidaritate rară: Oslo a devenit un oraș în doliu, iar norvegienii au aprins lumânări în fața Palatului Regal, așteptând vestea pe care nu voiau să o audă.
Regele Harald al V‑lea al Norvegiei a murit după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat dramatic în ultimele zile. Suferind de anemie hemolitică și tratat pentru o infecție bacteriană a sângelui, monarhul fusese internat pe 17 august la Spitalul Universitar din Oslo, unde medicii au încercat să-i stabilizeze evoluția. Palatul anunțase încă de joi dimineață că situația este „extrem de gravă”, un mesaj rar și alarmant pentru o instituție obișnuită să comunice cu discreție.
În orele care au precedat moartea sa, întreaga familie regală a fost chemată la căpătâiul lui Harald: Regina Sonja, Prințul Moștenitor Haakon, Prințesa Mette‑Marit, copiii lor și chiar Marius Borg Høiby, fiul Mette‑Marit, aflat în prezent sub supraveghere electronică. Imaginile surprinse de presa norvegiană arătau o familie adunată în tăcere, cu fețe împietrite, într-un spital care devenise centrul emoțional al țării.
În Oslo, mii de oameni s-au strâns spontan în fața Palatului Regal. Au aprins lumânări, au lăsat flori, au cântat încet, ca într-o veghe colectivă. „Este ca un bunic pentru țară”, a spus o tânără intervievată de AFP, în timp ce o altă norvegiancă a mărturisit că discursurile lui Harald „au contribuit la unirea Norvegiei ca națiune”.
Un rege iubit, un jurământ pe viață, o moștenire care nu se repetă
Harald al V‑lea a fost, timp de 35 de ani, figura unificatoare a Norvegiei. A urcat pe tron în 1991, după moartea tatălui său, Regele Olav al V‑lea, și a devenit cel mai vârstnic monarh european în exercițiu după dispariția Reginei Elisabeta a II‑a. A refuzat mereu ideea abdicării: „Jurământul depus ca rege este pe viață”, spunea el în 2024.
Viața lui Harald a fost marcată de momente istorice: copilăria în exil în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, întoarcerea în Norvegia, formarea militară, participarea la trei ediții ale Jocurilor Olimpice la navigație și, mai ales, iubirea pentru Sonja Haraldsen, femeia „fără origine regală” pentru care a sfidat tradiția și a schimbat monarhia norvegiană.
În ultimii ani, sănătatea lui s-a deteriorat constant. Infecții, operații, tratamente cu cortizon, episoade repetate de spitalizare. Dar Regele Harald a continuat să apară în public, sprijinit de Prințul Haakon, care a preluat treptat rolul de regent. „Întreaga națiune este alături de noi”, a spus premierul Jonas Gahr Støre, vizibil afectat, într-o declarație transmisă presei.
Moartea Regelui Harald nu este doar dispariția unui monarh. Este sfârșitul unei epoci. Norvegia pierde un rege care a vorbit puțin, dar a spus mereu ce trebuia. Un rege care a apărat democrația, toleranța, solidaritatea. Un rege care, în momentele de criză, a fost vocea calmă și fermă a unei țări întregi, chiar și atunci când scandalurile au aruncat umbre fără precedent asupra monarhiei seculare.
În fața Palatului Regal, lumânările ard încă. Norvegienii nu plâng doar un suveran. Plâng un om care, timp de aproape un secol, a fost parte din viața lor.
FOTO: Profimedia, Casa Regală norvegiană
