O prințesă mare și una mică! Mătușica iordaniană Iman e topită după nepoata care-i poartă numele

Micuța nepoată i-a cucerit iremediabil pe toți membrii familiei regale iordaniene. Regina Rania a fost felicitată de ziua sa cu o fotografie emblematică, unde o ține în brațe pe micuța Iman.

FotoJet Iman jpg

Prințesa Iman, la rândul ei, este felicitată acum pentru ziua sa nu cu un nou portret regal, așa cum ar fi tradițional, ci tot cu o fotografie în care o ține în brațe pe tiza ei.

Mica Prințesă Iman este, fără doar și poate, vedeta absolută de la Palatul hașemit. Nimeni nu mai postează imagini singulare, ci doar fotografii cu micuța în brațe.

Iman este prima nepoată a Regelui Abdullah și a Reginei Rania, iar copiii lor exersează pentru prima dată noua postură, de mătuși și unchi.

Prințesa cea mare Iman a împlinit vineri 28 de ani, iar pentru a marca această aniversare specială, o nouă fotografie superbă cu prințesa iordaniană a fost distribuită public, o imagine adorabilă în care își ține nepoata tiză în brațe.

Iman mare și Iman mică PNG

Mătușica este adorabilă cu micuța lângă ea. Legătura dintre ele este cu atât mai puternică, cu cât nepoata îi poartă numele, un nume foarte special în Iordania.

Prințul Hussein al Iordaniei și Prințesa Rajwa s-au hotărât la acest nume profund, cu semnificații pentru micuța lor. Numele ales Iman este un nume arab, care înseamnă „credință” sau ”încredințare”.

Primul copil al Prințului moștenitor Hussein al Iordaniei și al Prințesei Rajwa este doar bucuie pură, însă nu schimbă cu nimic linia de succesiune la tron.

Conform Constituției țării, tronul este ereditar dinastiei Regelui Abdullah Ibn Al-Hussein și se transmite doar pe linie masculină.

Familia regală iordaniană funcționează conform regulilor de primogenitură agnatică, ceea ce înseamnă că femeile sunt excluse de la tron și de la linia de succesiune.

Succesiunea este reglementată de articolul 28 din Constituția Iordaniei.

Tronul trece în funcție de primogenitura agnatică, care poate fi ocolită prin decret. Singurele persoane eligibile să succeadă la tronul Iordaniei sunt bărbați musulmani, sănătoși mintal, care sunt descendenți legitimi și agnați ai lui Abdullah I al Iordaniei, născuți din părinți musulmani.

Regele are dreptul de a numi pe unul dintre frații săi ca moștenitor al tronului. Dacă regele moare fără să aibă vreun fiu sau fără să fi numit un frate ca succesor, tronul revine persoanei pe care Adunarea Națională o alege dintre urmașii lui Hussein bin Ali, șerif din Mecca, fondatorul Revoltei Arabe .

Unei persoane i se poate interzice succesiunea la tron prin decret regal pe motiv de inadecvare. Descendenții săi nu ar fi însă excluși automat.

Primogenitura, cunoscută și ca Dreptul primului născut este principiul moștenirii proprietății și titlurilor de la tată către fiul cel mare, născut în căsătorie, excluzând fii mai mici, fiicele și alte rude. În absența unor fii legitimi, moștenirea ar putea fi adresată fraților sau fiicelor decedatului (în ordinea vârstei), în funcție de tipul legilor sau obiceiurilor. Un rol deosebit de important este principiul primului născut în materie de succesiune în acele monarhii, unde acesta este aplicat.

Așadar, primul copil al Prințului Hussein bin Al Abdullah, în ciuda faptului că a dus o imensă bucurie la Palat, în sufletele bunicilor și ale părinților, este irelevant pentru monarhie și succesiune, doar fiindcă este ... fetiță.

Asta nu o face mai puțin iubită.

Foto: Profimedia & Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Regina Rania si familia foto Facebook jpg
Kate și William, profimedia 1115912371 jpg
Prințul Hisahito versus Prințesa Aiko   FOTO Profimedia jpg
Regina lui George al IV lea, Caroline, anterioara  Prințesă Caroline Amelia Elisabeta, 1768   1821, fiica lui Carol, Duce de Brunswick Wolfenbüttel, Profimedia 1016677220 jpg
Prințesa Diana   1134215695GettyImages 1134215695 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Regina Rania profimedia 0762485462 jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Regele Carl al XVI lea Gustaf, Prințul Daniel, Regina Silvia și Prințesa Victoria a Suediei la ceremonia de decernare a Premiilor Nobel 2025, GettyImages (2) jfif
Prințul Abdul Malik și Dayangku Raabi'atul 'Adawiyyah Pengiran Haji Bolkiah, profimedia 0238406639 profimedia 0238408690 jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Moștenitor Al Hussein, Foto Instagram (7) (1) jpg
Prințul Abdul Mateen al Bruneiului face fitness și promovează sportul   FOTO Instagram jpg
Prințesa Basmah bint Saud GettyImages 506536956 jpg
Regele dansează, un film despre viața lui Ludovic XIV, Profimedia (2) jpg
Șeica Moza bint Nasser   profimedia 0093181607 jpg
Marius Borg   profimedia 1110434769 jpg
Charlene și Albert de Monaco foto Facebook2 jpg
Regina Elisabeta I a Angliei  foto   profimedia 0414871721 jpg
Kate Middleton de Ziua Jartierei, Profimedia (3) jpg