Povestea căsniciei dintre Regele Carol I şi Regina Elisabeta

Primii regi ai României au avut un mariaj plin de obstacole, dar solid, până la sfârşitul vieţii.

10 mai este Ziua Regelui, ziua în care, în 1866, â a sosit în România şi avea să schimbe fundamental traseul politic al ţării noastre. Când a fost ales principe al Romaniei, Carol nu era căsătorit şi, conform Constituţiei, nu avea voie să se căsătorească cu o femeie de origine română.

Aşa se face că, trei ani mai târziu, în 1869, când Prinţul Carol tocmai împlinise 30 de ani, o cunoscuse pe Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, care aveai să-i devină regină.

Tatăl lui Carol, Prinţul Carol Anton, i-o descrie fiului său, într-o lungă scrisoare de felicitare trimisă pe 15 aprilie 1869, în cele mai frumoase culori, încurajându-şi fiul să-şi unească destinele cu Elisabeta.

„E desigur superioară sub raportul cunoaşterii lumii, a ştiinţei. Ea e drăguţă, plăcută şi fizionomia ei arăta bunătatea inimii sale. E foarte cultă şi chiar excepţional de bine înzestrată. Prinţesa excelează şi în cunoaşterea limbilor. Ea vorbeşte la perfecţie franceza şi engleza. Intrucţia ei e, cum s-ar zice, universală“.

Logodna de la Koln, dintre cei doi, a fost descrisă de viitoarea Regină Elisabeta în “Jurnalul” său, care a fost publicat în Germania.

„Eram foarte veselă în a revedea pe tânărul prinţ, pe care îl întâlnisem foarte des la Berlin, cu opt ani înainte. Mă interesa mult prinţul, ale cărui fapte le găseam îndrăzneţe şi a cărui hotărâre de a se jertfi pentru un popor tânăr mi se părea cavalerească şi nobilă. În sfârşit, plecarăm, fiind vreme să ne pregătim de concert. Mă îmbrăcai în grabă cu o rochie nouă de tot şi foarte frumoasă: o fustă albastră, iar pe deasupra o rochie de mătase albă cu flori mici, decoltată în patru colţuri. Pe când mă îmbrăcam, Prinţul României se anunţă şi fu primit. Eram aşa de nerăbdătoare, încât îmi încheiasem şi mănuşile. În sfârşit, plecă! Intru în salon şi dau să zic: «Ce fel, mamă, nu eşti îmbrăcată?» Dar o expresie ciudată pe faţa mamei îmi opreşte vorba. Ea începu să se plimbe prin casă şi îmi zice: «Prinţul României acum a plecat de-aici. Mi-a cerut mâna ta.» Eu făcui o faţă decepţionată, dar atât de decepţionată încât mama se aştepta iar la obişnuitul «nu» cu care răspundeam tuturor pretendenţilor, dar am răspuns numai: «De acum?»“.

O notă semnată, la fel ca şi celelalte, cu pseudonimul Carmen Sylva, sub care a scris numeroase lucrări.

Şi, într-adevăr, Carol venise special de la Paris pentru a-i cere mâna Elisabetei, dar n-a rămas decât o oră şi jumătate. Iar, la plecare, i-a lăsat o fotografie.

„Avea o privire încruntată şi la care nu ma puteam uita fără spaimă. Mă gândeam: «Dacă o fi să mă privească tot aşa, eu mor». Eram logodiţi de patru săptămâni şi nu-l puteam asculta fără să tremur. Abia în faţa altarului m-am liniştit de tot“, mai scria Elisabeta.

Realitatea este că el era un bărbat rece şi calculat, iar ea părea a fi o visătoare, fiind cu 4 ani mai tânără decât Carol.

Nunta celor doi a avut loc pe 15 noiembrie la Palatul din Neuwied, iar un an mai târziu, Elisabeta îl năştea pe unicul copil al familiei regale, Principesa Maria.

Regele Carol I, Regina Elisabeta şi unicul lor copil, Principesa Maria.

Din păcate, primii ani ai casniciei au fost dificili, din cauza criza tronului românesc cauzată de războiul dintre Franţa şi Germania. Dar, în plină revoltă politică internă între liberalii radicali şi conservatori, ameninţat cu abdicarea, Regele Carol reuşeşte să depăşească acest impas.

Cea mai mare încercare a mariajului lor a fost, însă, moartea Principesei Maria la 28 martie 1874, bolnavă de scarlatină. Practic, din momentul pierderii fetei lor, care era un copil precoce din punct de vedere intelectual, Regele s-a interiorizat, iar Regina Elisabeta s-a afundat în scris.

„Voiam să găsesc adevărul. […] Dar în dragoste nu era adevărul şi nici în renunţare nu era; iar eu eram revoltată căci nu pricepeam de ce trebuie să renunţ. Mâna Suferinţei mă apăsa greu pe umăr şi o lungă vreme pasul mi se încetini şi istovi; încât nu mai căutam adevărul. Atunci, deodată mi-am dat seama: în muncă, în munca măreaţă şi bogată ar trebui să fie. Când auzi Suferinţa asta, îmi îndreptă privirea şi îmi arătă înainte:

– Aici stă un om deosebit şi te aşteaptă. Vrei să-l iubeşti toată viaţa? Şi aici este drumul tău. Este aspru şi pietros şi duce printre prăpăstii spre înălţimi ameţitoare. Vrei să pornesti pe el? Iar acolo te aşteaptă munca ta, mare cât un munte. Vrei s-o porţi pe umeri?

– Vreau! am zis eu.

Şi Suferinţa m-a îndrumat spre căsnicie, m-a făcut mama şi mi-a încărcat umerii cu muncă din belşug. […] Dar prea puţin mi-a fost dat să port această mare onoare de a fi mamă, căci ochii luminoşi ai copilului meu s-au stins, iar căpşorul i l-am culcat în sicriu“, descria Elisabeta trăirile sale după pierderea fiicei ei în povestea „O viaţă“.

Nici lui Carol nu i-a fost uşor: „Vouă pot să îmi plang adânca durere, căci nimeni altcineva decât voi n-o poate cuprinde şi înţelege pe deplin. Da, scumpi părinţi, voi ştiţi că nu există pe lumea asta o suferinţă mai mare decât să duci la mormânt propriul copil. Adâncă este rana cu care am fost loviţi şi nu se va vindeca vreodată, căci pe copilul tau întreaga viaţa îl plângi“.

Apăsată de misiunea de-a da un prinţ moştenitor, la acea vreme fiind în vigoare Legea Salică, Regina Elisabeta a devenit depresivă.

“După o mare nenorocire, căsnicia se destramă uşor. Trebuie să fie multă dragoste la mijloc pentru a nu deveni atunci rece şi străin.”

Regina mărturiseşte în alte numeroase scrieri atmosfera de Crăciun: tristă, posomorâtă, tăcută, apăsătoare. „Din pricina acestei groaznice supărări, că nu mai aveam copii, sănătatea mea se nimici.”

Principele moştenitor Ferdinand, Regina Elisabeta şi Regele Carol I.

Căsnicia dintre Regele Carol şi Regina Elisabeta s-a deteriorat cu totul în urma “afacerii Văcărescu”. Fratele lui Carol, Prinţul Leopold, ar fi trebuit să fie succesor la tronul României, însă a renunţat în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mare. La rândul său, Wilhelm renunţa şi el în 1888 în favoarea lui Ferdinand, fratele său mai tânăr şi nepotul Regelui Carol I. Aşa se face că, în 1889, Principele Ferdinand se stabileşte în România, unde o cunoaşte pe Elena Văcărescu, o prozatoare ce făcea parte dintr-o vestită familie de boieri şi care era doamna de onoare a Reginei Elisabeta.

Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principii Moştenitori Ferdinand şi Maria, Leopold de Hohenzollern, Sinaia, 1895

Ferdinand şi Elena Văcărescu s-au logodit în 1891, având, iniţial, şi acordul Regelui Carol I. Parlamentul a înfierat, însă, această logodnă. Iar Carol I s-a răzgândit şi a dizolvat relaţia dintre cei doi, acela fiind momentul în care între Rege şi Regină a izbucnit un conflict personal care a dus la plecarea Elisabetei în exil la Veneţia, iar apoi lângă Neuwied.

De-abia după trei ani Regina s-a întors la Bucureşti, având parte de-o primire festivă în septembrie 1894, iar în noiembrie de sărbatorea nunţii de argint cu Carol.

Regele Carol I şi Regina Elisabeta la deschiderea Expoziţiei Naţionale din 1906 de la Bucureşti.

Dar, în ciuda faptului că au fost diferiţi, Regele şi Regina au avut acelaşi ideal: modernizarea României. “Totul pentru ţară, nimic pentru mine” a fost deviza lui Carol I, care a fost însuşită şi de Familia Regală.

Principele Radu avea sa descrie în prefaţa cărţii “Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta” relaţia de dragoste dintre Regele Carol I şi Regina Elisabeta: „Au fost binecuvantaţi cu o solidă şi profundă căsnicie. Regele a avut o neţărmuită iubire faţă de soţia lui, pe care a tratat-o cu respect, tandreţe şi admiraţie. Cei doi erau uniţi printr-o splendidă complicitate spirituală, o inegalabilă deschidere către ştiinţe, educaţie şi arte, un desăvârşit simt al măsurii în exercitarea funcţiunii regale“.

„Puţină lume ştie – evoca Principele Radu – că ultimele cuvinte ale Regelui Carol au fost rostite în cea mai frumoasă şi autentică limbă română. În dimineaţa ultimei sale zile deviaţă, el i-a spus Reginei: «Acum mi se deplasează durerea către inima. Aş vrea să mai dorm niţel». Cu mâna Reginei sub capul său, Regele Carol I a trecut în nefiinţă pe 10 octombrie 1914. Retrasă la Curtea de Argeţ, Regina Elisabeta a murit la 2 martie 1916.