Povestea Principelui Nicolae, alintat Nicky, petrecăreț și pasionat de cursele de mașini
Ca şi alţi membri ai Familiei Regale care şi-au reconstruit viaţa în exil, acest fiu al Regelui Ferdinand, după care a fost botezat nepotul Regelui Mihai, a fost repatriat şi reînhumat în pământul strămoşesc.
Necropola regală de la Curtea de Argeş tocmai a mai primit un membru de vază al Familiei Regale, care a murit departe de ţară, în 1978, şi care trebuia să odihnească lângă părinţii, fratele și nepotul său, Regii României. Aşa se face că, în urma demersurilor Casei Regale şi cu aprobarea Guvernului României, Majestatea Sa Margareta a reuşit aducerea în țară a rămășițelor pământești ale Principelui Nicolae şi ale soţiei sale, Ioana. Este vorba despre cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, frate mai mic al Regelui Carol al II-lea şi unchi al Regelui Mihai.
La Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, întregul ceremonial funerar a fost făcut cu toată pompa militară și religioasă, slujba fiind oficiată de Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului şi de starețul Mânăstirii Curtea de Argeș. Totul în prezența Principelui Radu, ca reprezentant al Majestăţii Sale Margareta, a unor oficiali din Guvern şi Armată şi a militarilor din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada“. Nelipsit de la această importantă ceremonie funerară regală a fost şi (fostul Principe) Nicolae al României, împreună cu soția sa, Alina-Maria, el însuși fiind botezat după Principele Regent Nicolae.
Acum, acest Principe nevoit să-şi reclădească viaţa în exil, la fel ca toţi fraţii şi nepoţii săi, îşi doarme somnul de veci alături de fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea.
Cine era Nicky, Principele Regent Nicolae?
Alintat de familie Nicky, Principele Nicolae a venit pe lume la Castelul Pelișor din Sinaia, la 3 august 1903, Regina Maria, fiind botezat de către Împăratul Nicolae al II-lea, ultimul Ţar al Rusiei.
Cu o copilărie trăită între Sinaia şi Bucureşti, Principele Nicolae era descris de mama sa, ca fiind „cât se poate de nostim şi de neascultător, parcă ar fi avut argint viu în vine, nu putea să se astâmpere nici o clipă, era totdeauna şi mereu în mişcare. Cu toate că nu era nici cuminte, nici supus, avea un fel al lui prin care făcea pe toţi să-i împlinească voia. Oriunde se ducea Nicky, se ducea să poruncească şi să dea ordine, nu doar că era stăpânitor şi agresiv, dar pentru că era mucalit. Nostimada lui era plină de voie bună, irezistibilă şi făcea să râdă şi pe cei mai posaci. (…) De fapt lui Nicky nu i se putea nimeni împotrivi. Era un băieţel frumos, deşi avea nasul cam prea lung pentru un copil. Ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasă“.
Dintre cei cinci copii ai Regelui Ferdinand, el era nepotul preferat al Regelui Carol I, care „îl iubea şi-l lua cu el în lungi plimbări“, într-atât de mult încât „Nicky ajunsese distracţia Regelui, care aproape nu mai putea fi o zi fără el şi avea un zâmbet de o bunăvoinţă specială pe care îl păstra numai pentru acest copil vioi ca o flacără, care îi furase de-a binelea inima.“
Totuși, nefiind destinat tronului, era complet răsfățat și educația lui cam lăsa de dorit, întrucât crescuse „în mijlocul şoferilor Curţii, de mic înjura ca şi ei și își petrecea ziua mai mult în garaj, decât în clasă“, după cum și-l amintea Sabina Cantacuzino. Îngrijorat că ar putea ajunge analfabet, Carol I l-a timis în 1918 la Colegiul Eton, unde erau formaţi toţi oamenii de stat din Marea Britanie, și unde Nicolae l-a avut drept tutore pe Mr. Hansell, care se ocupase şi de Prinţul de Wales. „Părinţii mei şi-au dat seama că nu o să fiu un intelectual“, nota Nicolae în jurnalul său. „Totuşi, în ţară mi-am trecut cu brio examenele, chiar doi ani într-un an; la Eton am câştigat un premiu la matematică, dar datorită firii mele meditative, înclinam spre filosofie, căci nu sunt un om de acţiune şi n-am nici spirit întreprinzător“. Inteligent, dar delăsător, totuşi de-acolo a ieșit cu o educație militară, și, dacă de mic se juca cu soldăţeii şi îi plăcea să dea ordine, la maturitate a devenit ofiţer – şi prin tradiţia familiei, dar şi prin voinţă proprie. Înrolat în Marina regală britanică, îi plăcea să fie pe nave de război, scriindu-i adesea Reginei Maria din Malta, Smirna sau Constantinopol.
Altfel, ca tânăr impetuos şi plin de viaţă, Principele Nicolae era un mare amator de sport şi aventură, iubind sporturile de iarnă (schiul, bobul, patinajul pe care le practica în vacanțele de la Zurich și St. Moritz), caii, dar şi caii putere. Şi, ca orice pasionat de maşini şi de viteză, el însuşi obişnuia să concureze în cursele automobilistice, ajungând să se înscrie şi în cursa de 24 de ore de la Le Mans.
Însă, atunci când fratele său, Carol al II-lea, a renunţat pentru a doua oară la tron, provocând o criză dinastică, Regele Ferdinand a convocat la Sinaia Consiliul de Coroană pe 30 decembrie 1925, iar din 4 ianuarie 1926 Principele Mihai era proclamat moştenitorul tronului şi, întrucât acesta era minor, s-a constituit o Regenţă din care făcea parte şi Nicolae. O decizie care a intrat în vigoare odată cu decesul Regelui Ferdinand pe 20 iulie 1927, când Nicolae a devenit Regent al României, ca tutore al nepotului său, Mihai, şi care a durat până în 8 iunie 1930, când Carol al II-lea, reîntors în ţară, a fost proclamat Rege.
Nici de această dată Nicolae nu s-a făcut remarcat, neavând ambiţii politice, având o natură cam petrecăreață și arogantă, ca de copil răsfățat (unele memorii îl dau ca fiind chefliu și iute la mânie, orgolios și impulsiv, sărind repede la bătaie sau să amenințe cu arma), dar şi fiind mult prea tânăr pentru o asemenea responsabilitate, despre care a şi notat: „Mama s-a plâns că am dezamăgit-o cu nepriceperea mea în politică, dar oare ea era mai capabilă la 24 de ani?“. În plus, era tocmai în perioada în care s-a înamorat de o tânără mondenă, Ioana Dumitrescu Dolette (sau Doletti, în unele scrieri), pe care a cunoscut-o la Automobil Club, dar care era şi căsătorită! În urma unui episod scandalos în care Ioana s-a urcat în maşina lui Nicolae, fiind urmărită de soț cu maşina lui până la Palat (unde Principele Nicolae a ordonat să fie oprit și arestat!), cei doi au divorţat, iar Principele a avut cale liberă spre inima ei.
Problematicul mariaj cu Ioana Dolette
După venirea pe Tron a fratelui său, el a mai rămas o vreme prin ţară, primind unele funcţii onorifice, precum cea de inspector general al armatei şi cea de preşedinte al Consiliului Superior al Aeronauticii, iar pe 28 octombrie 1931 s-a căsătorit cu Ioana fără aprobarea lui Carol al II-lea. Nici Regina Maria nu era de-acord cu acest mariaj, scriindu-i că: „Şi tu, ca şi Carol, v-aţi sortit decăderii din cauza unor femei care vă sug sângele şi vă năruie idealurile de puritate. Distrugeţi amândoi munca a două generaţii şi nu vă daţi seama nici unul, nici altul că dansaţi pe marginea unei prăpăstii“.
De-aici, relaţiile dintre fraţi s-au tensionat, monarhul îl tot trimitea în delegaţii externe, în speranța că distanța de Ioana Dolette le va zădărnici mariajul, până când l-a exclus pe Nicolae de tot din Familia Regală în 1937, lăsându-l şi fără titluri şi drepturi dinastice. Rămas fără rang, el a folosit o vreme numele de Nicolae Brana, după care şi-a recâștigat dreptul de a se numi Nicolae de Hohenzollern în 1942, prin decizia Regelui Mihai I.
După ce a trăit o vreme în Spania, apoi în Elveţia, Nicolae a fost o figură marcantă a exilului românesc, în anii comunismului, sprijinind organizaţiile româneşti şi înfiinţând Centrul Român de Cercetări de la Paris şi Uniunea Asociaţiilor Române din Germania. Totuşi, cu Regele Mihai și Regina Ana nu s-a întâlnit decât o singură dată, în Elveţia…
După moartea soţiei sale, în 1963, s-a căsătorit, a doua oară, în 1967, cu Thereza Figueira de Mello, originară din Venezuela. Iar, spre sfârşitul vieţii, a început să-şi scrie memoriile, rămase nefinalizate, din păcate. A murit la Madrid, la 9 iulie 1978, la 75 de ani, și a fost înmormântat la Lausanne, alături de mult iubita lui Ioana.
FOTO: Getty Images, Instagram, Casa Majestății Sale
