Regele Charles, dispus să renunțe la Australia, pe care o îndeamnă să devină republică, dacă asta vrea

Suveranul britanic joacă această carte a detașării sau este doar un rege foarte actual, care înțelege rațional că anumite situații poate că au nevoie urgentă de ajustări.

Regele Charles la expozitia florala a Royal Horticultural Society   Casa Regala britanica (1) jpg

Foarte posibil ca acesta să fie și motivul pentru care pleacă în turneu australian alături de soția sa, Regina Camilla. Nu este un periplu ușor, mai ales în condițiile actuale: suferind de cancer, monarhul își va pune pe pauză tratamentul ca să poată efectua această vizită istorică.

Charles și Camilla noi portrete Canada PNG

Însă semnalele dau de gândit. BBC scrie că monarhul le-a transmis deja australienilor că dacă doresc să renunțe la monarhie, trebuie ca poporul să decidă asta.

Regele Charles al III-lea a declarat că Australia ar putea deveni o republică, dacă asta își doresc locuitorii țării. Înainte de vizita regelui în Australia de săptămâna viitoare, Mișcarea Republicii Australiane a făcut un schimb de scrisori cu oficialii Palatului Buckingham, care au răspuns în numele lui Charles al III-lea.

Corespondența de la palat, dezvăluită pentru prima dată de Daily Mail, spune că „dacă Australia devine o republică” este o „chestiune asupra căreia trebuie să decidă publicul australian”.

Viitorul monarhiei din Australia este probabil să fie una dintre subiectele abordate în timpul vizitei regale a Regelui Charles și a Reginei Camilla, care include evenimente la Sydney și Canberra.

Comunitatea Națiunilor (Commonwealth în limba engleză) este o uniune politică formată din 56 de state, majoritatea fiind foste teritorii ale Imperiului Britanic (cu excepția a două țări: Rwanda și Mozambic), care au ales să mențină legături de prietenie și cooperare.

Fondată în 1931, prin promulgarea Statutului de la Westminster, sub numele de Comunitatea Britanică a Națiunilor (denumire schimbată în 1949), în prezent reprezintă 2,5 miliarde de oameni, atât din țări cu economii avansate, cât și din țări în curs de dezvoltare.

Cele mai multe țări sunt din Africa (21), apoi din Caraibe și Americi (13), Pacific (11), Asia (8) și Europa (3).

Cine conduce Commonwealth?

Șeful acestei organizații este monarhul britanic, în prezent Charles al III-lea, chiar dacă în unele țări funcția este deținută doar simbolic. Următorul în ierarhie este secretarul general, funcție pe care o ocupă Patricia Scotland din 1 aprilie 2016.

În afară de Regatul Unit, noul rege britanic este șef de stat în doar 14 dintre țările membre: Antigua & Barbuda, Australia, Bahamas, Belize, Canada, Grenada, Jamaica, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, Saint Kitts & Nevis, Saint Lucia, Saint Vincent & Grenadine, Insulele Solomon și Tuvalu.

Mai multe țări și-au exprimat intenția de abolire a monarhiei, lucru care poate duce la ieșirea din Commonwealth, însă este neclar deocamdată dacă vor opta pentru acest lucru.

Poate cea mai cunoscută intenție este cea a Australiei, însă și alte câteva țări insulare au discutat abolirea monarhiei.

Mai multe țări au procedat astfel, printre care Africa de Sud, țară membră încă de la început, care a părăsit organizația în 1961 și s-a alăturat din nou în 1994. Este și cazul Pakistanului (nu a fost membru între 1972-1989), Gambiei (a ieșit în 2013 și a readerat în 2018) sau Fiji (1987-1997).

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg