Regele Iordaniei, discurs ce-o face pe Rania să pară ipocrită. Regina și-a îndoliat profilul de Instagram

Încă de la începutul conflictului din Fâșia Gaza, Regina Rania a Iordaniei a fost foarte vocală și a susținut foarte vehement cauza Palestinei.

Mesajul ei a fost transmis printr-o serie de story-uri și mesaje pe Instagram, prin care regina-consoartă în vârstă de 53 de ani își susține fără echivoc poporul din care se trage și ea, până la urmă.

Regele Abdullah II Al Hussein și Regina Rania Al Abdullah la Amman, 12 martie 2023, Profimedia jpg

Regina Rania s-a născut în Kuweit din părinți refugiați palestinieni. În 1991, în timpul primului război din Golf, aceștia au fost forțați să fugă din Kuweit și s-au stabilit în capitala Iordaniei, la Amman.

Cel mai recent, Rania a transmis un mesaj de condamnare a atacului asupra spitalului baptist Al-Ahli, pus pe seama părții israeliene (care a demonstrat, într-un final, că racheta a fost lansată de o fracțiune extremistă palestiniană), și și-a pus doliu în dreptul fotografiei de profil pe rețelele de socializare. „Acest masacru este o crimă de război, un afront la adresa umanității și o pată asupra conștiinței lumii. Nu există nicio justificare pentru asta”, a scris regina.

Vehementă și îndurerată, regina nu are același discurs hotărât și în ceea ce privește ajutorarea palestinienilor care caută refugiu în regatul iordanian vecin.

Soțul ei, Regele Abdullah al II-lea a declarat marți că Iordania nu va accepta refugiați palestinieni strămutați din cauza conflictului cu Israelul. Regele a făcut această remarcă după o întâlnire cu cancelarul german OIaf Scholz la Berlin.

„Aceasta este o linie roșie”, susține Abdullah. „Fără refugiați în Iordania și, de asemenea, fără refugiați în Egipt. Este o situație care trebuie gestionată în Gaza și Cisiordania și nu pusă pe umerii altora.”

Discursul monarhului îl pune într-o lumină ipocrită pe cel al soției sale, o avocată veche a cauzei palestinienilor, care se pare că pune punct atunci când e vorba să ofere refugiu civililor care vor să se salveze de bombardamentele din Gaza. Până la urmă, Rania însăși provine dintr-o familie de refugiați, iar susținerea ei trebuie să fie una în cunoștință de cauză și totală, nu-i așa?

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Diana și Prințul Harry mic, în 1986, Profimedia jpg
Regina Sonja la funeraliile Regelui Harald   captură de ecran 01 (9) png
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Prințesa Caroline de Monaco   profimedia 0823069638 jpg
Marguerite Fahmy amanta Prințului de Wales GettyImages 157362104 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei   profimedia 1144954563 jpg
Kate Middleton GettyImages 2300610228 jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (4) jpg
Regina Camilla la dineul de stat în onoarea sultanului Omanului, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate în rochie galbenă și cu tiara Queen Mary's Lover's Knot, GettyImages (1) jpg
Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg