Se mărește familia răposatei Ducese de Alba. Chipeșul ei nepot și soția sa sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri din Spania

Contele Carlos Fitz-James Stuart și Solís, nepotul extravagantei Ducese de Alba, și soția sa, Bélen, moștenitoarea unei mari familii industriale spaniole, vor deveni din nou părinți în această vară.

7 profimedia 0612426516 jpg jpeg

Cei doi s-au căsătorit pe 22 mai 2021, la Palatul Liria, una dintre cele mai somptuoase reședințe regale din Madrid, supranumită „sora mai mică a Palatului Regal”, și formează unul dintre cele mai frumoase cupluri nobile din Spania.

În vârstă de 34 și 36 de ani, cei care dețin titlurile de Conte și Contesă de Osorno au devenit pentru prima dată părinți în 4 martie anul trecut, atunci când fiul lor, Carlos, a fost botezat în prezența bunicului său, actualul Duce de Alba, moștenitorul extravagantei Maria del Rosario Cayetana Fitz-James Stuart și Silva, a 18-a ducesă de Alba, decedată în 2014.

Carlos Fitz James Stuart soția Belen și fiul lor profimedia 0876201541 jpg

Ei bine, nepotul acesteia și soția sa au dezvăluit deja că și următorul lor copil va fi tot un fiu.

Fratele mai mare al lui Carlos, Fernando, care portă titlul de Duce de Huescar de la 1 februarie 2016, are două fiice, născute în 2020 și 2023. Prima lui născută, Rosario, va deveni într-o bună zi următoarea Ducesă de Alba, un titlu creat în secolul al XV-lea de către Henric al IV-lea, Regele Castiliei.

Doi tineri nobili care par desprinși din poveștile Disney

Ultima femeie care a deținut acest titlu a fost Cayetana Fitz-James Stuart, bunica lui Carlos și a lui Fernando. La vremea ei, a fost una dintre cele mai bogate aristocrate din lume, cu o avere estimată la 3 miliarde de dolari şi deținând peste 40 de titluri nobiliare, o femeie cu trei mariaje la activ şi şase copii şi nouă nepoţi care-i duc, astăzi, moştenirea mai departe.

Cea mai bogată femeie din Spania a iubit viaţa şi-a trăit-o la limită, scandalizând opinia publică prin relaţiile ei amoroase neconforme cu statutul nobiliar şi prin numeroasele operaţii estetice care i-au schimonosit chipul.

Dacă e să fim sinceri, Ducesa de Alba n-a fost chiar o frumuseţe, în ciuda etichetei de femeie fatală care avea să se lipească de ea, însă printre moştenitorii ei se numără doi tineri nobili care par desprinşi din poveştile Disney cu prinţi şi prinţese.

Sunt cei doi băieţi ai actualului şef al Casei de Alba, fiul cel mare al ducesei, pe numele lui Carlos Fitz-James Stuart.

Cei doi frați administrează, azi, activele Casei de Alba: zece palate şi nouăsprezece castele, una dintre cele mai mari colecţii de artă care cuprinde lucrări de Rubens, Rembrandt, Goya sau Renoir şi o bibliotecă de 18.000 de volume, cu lucrări de o valoare incalculabilă, precum scrisorile din călătoriile lui Cristofor Columb sau o copie a primei ediţii a lui “Don Quijote de La Mancha”.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg