Servită la pat. Cum o răsfață William pe Kate seara, dupa ce se culcă copiii

Prințul și Prințesa de Wales se sprijină reciproc în tot ceea ce fac, iar viitorul rege britanic îi dovedește soției sale cât de mult o iubește făcând un gest simplu, dar plin de însemnătate.

image

Povestea de dragoste dintre Kate Middleton și Prințul William este binecunoscută în toată lumea și e vizibil cu ochiul liber că cei doi soți regali și-au păstrat intacte sentimentele care i-au unit în primă instanță.

Kate și William nu-și afișează iubirea în mod public prin gesturi evidente, însă, chiar și așa subtili cum sunt, putem vedea că țin unul la altul și că formează o echipă minunată împreună. Iar acasă au felul lor specific de a-și demonstra reciproc sentimentele. Astfel, Prințul William își răsfață soția în fiecare seară, după ce copiii lor merg la culcare și adulții au timpul lor împreună.

După o zi aglomerată cu tot felul de responsabilități regale și părintești, cei doi soți se retrag la ei în dormitor și petrec câteva momente frumoase împreună. Atunci își dorește și Kate să se relaxeze și să uite de toată agitația de peste zi. Cum face asta? Cu ajutorul lui William, care o servește la pat cu o pahar din băutura ei preferată.

Poate fi gin tonic sau o simplă bere, altădată e servit un cocktail gustos, nu contează atât genul de băutură, cât mai ales gestul pe care-l face William pentru Kate. Un apropiat de-ai cuplului regal susține că prințul îi aduce întotdeauna soției sale o băutură după ce copiii lor s-au culcat și pot petrece și ei câteva momente liniștite împreună.

„William o servește pe Kate cu un gin tonic. Ei au tot timpul grijă unul de altul, dar în feluri diferite”, susține sursa regală. Cei doi s-au căsătorit în 2011, după ce s-au cunoscut în 2001. Încă de când a intrat în familia regală, Kate Middleton este trup și suflet alături de soțul ei, viitorul rege britanic. Iar William este recunoscător pentru tot ceea ce face Kate pentru familia regală britanică.

image
Mai multe pentru tine...

„Catherine și-a demonstrat în ultimele luni și chiar ani adevărata ei valoare”, a dezvăluit corespondentul BBC Jennie Bond. „Părea puțin timidă la început, dar acum captează toate privirile, iar William, spre deosebire de tatăl lui care era gelos pe Prințesa Diana, nu e deranjat de succesul pe care-l are soția lui”, a conchis acesta. De fapt, chiar e recunoscător pentru tot efortul depus de Kate la fiecare vizită oficială și responsabilitate regală pe care o are. Și cea mai bună motodă de a-și arăta recunoștința e să-și răsfețe soția din când în când exact așa cum își dorește ea.

foto - GettyImages



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg