Amanta regală cu mâinile pătate de sânge. Franțuzoaica fără scrupule care putea distruge Coroana britanică
Poveștile din culisele palatelor regale sunt fascinante, mai ales când au ca ingrediente relații amoroase interzise.
Aducem azi în actualitate povestea unei curtezane franceze fermecătoare, care a cucerit inima prințului moștenitor din Marea Britanie, într-o poveste de dragoste care a scandalizat Familia Regală.
În 1917, viitorul rege Edward al VIII-lea a început o relație cu curtezana franceză Marguerite Alibert, fapt care a provocat un adevărat șoc în înalta societate britanică. Era cu mult înainte ca acesta să o întâlnească pe cealaltă femeie fatală din viața lui, americanca Wallis Simpson.
În volumul Femeia de dinaintea lui Wallis: Prințul Edward, curtezana pariziană și crima perfectă, scriitorul de romane polițiste Andrew Rose reconstituie relația amoroasă a Prințului Edward – desfășurată în timpul războiului – cu curtezana pariziană Marguerite Alibert, precum și modul în care corespondența dintre cei doi i-ar fi putut oferi lui Marguerite un alibi în timpul procesului în care a fost judecată pentru uciderea soțului ei, nobilul egiptean Ali Bey Kemel Fahmy, în 1923.
La începutul Primului Război Mondial, între vizitele la regimentele britanice și cele ale Commonwealth-ului, neexperimentatul Edward a descoperit plăcerile Parisului și a început o aventură cu celebra curtezană Marguerite Alibert. Stabilind un tipar pentru viitoarele sale relații, Edward a dat dovadă de o judecată spectaculos de slabă, trimițându-i lui Marguerite scrisori care includeau critici la adresa tatălui său, Regele George al V-lea, informații militare și informații secrete, pe lângă propriile sentimente. Când relația lor s-a încheiat brusc, la sfârșitul războiului, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea aventurilor lui Edward din acea perioadă, Marguerite i-a amintit că încă mai avea corespondența lui, insinuând că intenționa să profite de pe urma relației lor.
Ulterior, femeia s-a căsătorit cu aristocratul egiptean Ali Kamel Fahmy Bey, pe care l-a împușcat mortal în 1923. Ali Fahmy Bey s-a îndrăgostit nebunește de curtezana pariziană atunci când a întâlnit-o pentru prima dată în Egipt, pe când aceasta însoțea un om de afaceri. A mai văzut-o de câteva ori la Paris, iar în iulie 1922 le-a fost făcută, în mod oficial, cunoștință. Fahmy a invitat-o pe Alibert în țara lui, pretinzând că este bolnav și spunându-i că nu poate trăi fără ea. S-au căsătorit civil în decembrie 1922, iar în ianuarie 1923 au avut o nuntă după ritul islamic.
Crima perfectă
În același an, pe 1 iulie 1923, cei doi soți au sosit la Londra și s-au cazat la hotelul Savoy, însoțiți de anturajul lor. Ca o coincidență stranie, pe 9 iulie, au mers să vadă spectacolul de operetă „Văduva veselă”, iar la întoarcerea la hotel, a izbucnit una dintre numeroasele lor certuri. Pe 10 iulie, la ora 02:30 dimineața, Alibert și-a împușcat soțul de mai multe ori, din spate, nimerindu-l în gât, în spate și în cap și provocându-i moartea.
Mai multe pentru tine...
În timpul procesului care a urmat decesului acestuia, văduva s-a prezentat drept victimă a „brutalității și bestialității” soțului ei „oriental”. Interesant este că judecătorul a interzis orice referire la trecutul de curtezană al lui Alibert, asigurându-se că numele Prințului de Wales nu e menționat niciodată în cadrul probelor prezentate în timpul procesului. Până la urmă, fosta iubită a lui Edward a fost achitată.
Până la sfârșitul vieții sale, femeia a locuit într-un apartament situat vizavi de hotelul Ritz, la Paris. După moartea sa, puținele scrisori rămase de la Edward, pe care aceasta le păstrase ca o formă de asigurare, au fost găsite și distruse de un prieten.
În cartea sa, scriitorul Andrew Rose a dezvăluit, cu ajutorul informațiilor furnizate de nepotului lui Alibert, că achitarea acesteia de acuzația de a-și fi ucis soțul a făcut parte dintr-o înțelegere care a vizat restituirea scrisorilor de dragoste de la Prințul de Wales, incluzând totodată garanția din partea franțuzoaicei că numele lui Edward nu va fi menționat în instanță. „În realitate, a fost un proces regizat: autoritățile doreau ca Marguerite să fie achitată. O condamnare pentru crimă ar fi fost catastrofală pentru Coroană”, scrie autorul.
