Și Majestatea Sa Margareta a ajuns la Papa Francisc. Casa Regală are un istoric cu Vaticanul

Zilele acestea, cuplul regal român se află într-o vizită oficială în Italia și a fost primit și de Suveranul Pontif.

Majestatea Sa Margareta l a intalnit pe Papa Francisc la Vatican   Casa Regala (2) jpg

Săptămâna aceasta, Majestatea Sa Margareta și Principele Consort Radu au plecat la Roma, unde au fost primiți de ambasadorul României la Roma.

După ce ziua de luni a fost rezervată unei întâlniri cu militarii italieni veterani răniți în teatrele de operații, membri ai Grupului Sportiv Paralimpic al Apărării, și unei vizite la Centrul de Înalte Studii pentru Apărare al Italiei, marți, Custodele Coroanei și Principele Consort au fost oaspeții Ordinului Suveran de Malta la Palatul Magistral din Roma. După-amieză, Majestatea Sa Margareta a vizitat Crucea Roșie Italiană, în calitatea sa de șefă a Crucii Roșii Române, iar pe seară, împreună cu soțul său, au fost musafirii Ambasadei României la Roma, unde s-au întâlnit cu comunitatea de români din Italia.

După o altă zi, rezervată întâlnirii cu ambasadorul Republicii Moldova în Italia și vizitei la Comitetul Olimpic Italian, Majestatea Sa Margareta și Principele Consort Radu au ajuns la Vatican, unde au fost primiți în audiență de Papa Francisc în Biblioteca Privată din Palatul Apostolic.

Custodele Coroanei a oferit Suveranului Pontif o colecție de gravuri realizate de maestrul Ștefan Câlția, 96 de lucrări omagiind cei 96 de ani de viață ai Regelui Mihai I. De asemenea, Papa Francisc a primit din partea Familiei Regale a României o farfurie jubiliară replică a unei farfurii oferite de Împăratul Napoleon al III-lea Regelui Carol I. La rândul său, Sanctitatea Sa a oferit Majestății Sale o gravură în porțelan reprezentând Bazilica Sfântul Petru și o colecție de șapte volume din bibiloteca personală cuprinzând cugetări și învățături ale Sfântului Părinte adresate tinerilor.

La finalul întâlnirii, perechea regală a vizitat Palatul Apostolic, Capela Sixtină și Grădinile Vaticanului, iar în încheiere s-au recules în Bazilica Sfântul Petru.

Casa Regală are un istoric cu Vaticanul

Relațiile diplomatice între România și Sfântul Scaun au fost stabilite în anul 1920, sub domnia Regelui Ferdinand I și sub potificatul Sfântului Părinte Benedict al XV-lea. Primele tratative purtate de statul român şi Vatican, în vederea încheierii unui Concordat, au început în anul 1920, la solicitarea Sfântului Scaun, actul fiind semnat la 10 mai 1927 şi intrând în vigoare în 1929, sub pontificatul Sfântului Părinte Pius al XI-lea.

La 22 decembrie 1938, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, Legaţia României a fost ridicată la rangul de ambasadă. Regina-mamă Elena, însoțită de Principesa Margareta a Danemarcei, a vizitat Sfântul Scaun în anul 1948, unde s-a întâlnit cu Papa Pius al XII-lea, în încercarea de a obține acordul Bisericii Catolice pentru căsătoria Regelui Mihai cu Regina Ana.

În anul 1966, Regele Mihai și Regina Ana au fost primiți, în Cetatea Vatican, de Papa Paul al VI-lea.În anul 1999, Regele Mihai I și Regina Ana au vizitat din nou Vaticanul și s-au întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea.Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Vaticanul în anul 2003 și au fost primiți în audiență generală de Papa Ioan Paul al II-lea.În anul 2005, Regele Mihai I a revenit la Sfântul Scaun, unde a participat la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.În anul 2013, Regele Mihai, însoțit de Custodele Coroanei și de Principele Radu, a luat parte, în Bazilica Sfântul Petru, la o slujbă în prezența Papei Benedict al XVI-lea, la aniversarea a 900 de ani de la crearea Ordinului Suveran de Malta.În zilele de 31 mai – 2 iunie 2019, Custodele Coroanei și Principele Consort au luat parte la două dintre evenimentele prilejuite de vizita Suveranului Pontif, pe care l-au întâlnit la Catedrala Ortodoxă Națională vineri, 31 mai 2019. 

FOTO: Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Philip și Kate Middleton, GettyImages (5) jpg
Principesa Sofia la Festivalul Internațional de Film București 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpg
Hortense Mancini, portret de Jakob Ferdinand Voet, profimedia 1011672808 jpg
Meghan și Harry la Muzeul Veteranilor din Melbourne, Profimedia (2) jpg
Nepoatele Prințesei Diana, gemenele Lady Amelia Spencer și Lady Eliza Spencer, Profimedia (1) jpg
Sverre Magnus cu sora Alexandra, GettyImages jpg
Prințesa Diana, și mama Frances Shand Kydd  foto   GettyImages jpg
Kate William Insula Bute, GettyImages (1) jpg
Regina Letizia cu Prințesa Kate la Castelul Windsor când Regele Felipe a primit Ordinul Jartierei în 2019  GettyImages 1150381127 jpg
Regina Rania a Iordaniei si fiicele sale Iman si Salma jpg
Prințul Charles, Prințesa Diana  profimedia 0231618144 jpg
Prințul William, Kate Middleton, Meghan Markle, Prințul Harry  foto   GettyImages jpg
Sarah Ferguson 2024   Facebook jpg
Kate Middleton foto profimedia (21) jpg
Charles Spencer și Prințesa Diana   FOTO Profimedia jpg
Wilhelm al II lea, profimedia 0147426088 jpg
Prințesa Astrid și Wilma   Case regală Norvegiană jpg
Jordan Bardella, liderul și președintele partidului politic francez Adunarea Națională, alături de Prințesa Maria Carolina de Bourbon Două Sicilii, Profimedia (1) jpg