Și Regina Rania a Iordaniei și-a făcut prima apariție publică de când a devenit bunică. Și ce frumoasă e

Regina iordaniană abia a așteptat nașterea primei sale nepoate. Fericiții părinți au ales un nume special, pe care și Rania însăși i l-a pus uneia dintre fiicele sale: Iman.

Regina Rania a Iordaniei, Instagram (5) (1) jpg

Și chiar dacă a fost prezentă imediat la marele eveniment, pe 3 august s-a născut micuța, iată că Regina iordaniană n-a putut să se bucure prea mult de statutul de bunică și s-a întors degrabă la îndatoririle sale regale.

Spre deosebire de marea majoritate a caselor regale ale lumii, Regele Abdullah II bin al-Hussein și Regina Rania nu sunt în vacanță în august.

Regina Rania a Iordaniei, Instagram (1) (1) jpg

Frumoasa regină a mers miercuri la Blv Space din Amman, care este un centru de lucru comun din țară. În timpul vizitei sale, Rania s-a întâlnit cu tineri antreprenori și creatori de conținut, unde a aflat despre proiectele inovatoare la care lucrau cu toții.

Ea a cunoscut-o și pe co-fondatoarea spațiului, Natasha Salti, care a vorbit cu Regina Rania despre mediul de lucru multidisciplinar pe care îl promovează spațiul ei.

Întrevederea s-a încheiat cu întâlnirea Reginei Rania cu membrii BithAI, o companie înființată în 2019, care își propune să ofere utilizatorilor instrumente bazate pe inteligență artificială pentru a facilita crearea și editarea videoclipurilor și imaginilor.

Regina Rania a strălucit și la această întâlnire. Terapiile pe care le folosește pentru longevitate iată că au rezultate fabuloase.

Arată cu cel puțin 10 ani mai tânără. Și-a coafat părul în bucle lejere și a avut o ținută super tinerească: jeanși evazați și cămașă albă, cu mânecile suflecate.

Maiestatea Sa poartă un smartwatch, semn că dorește să-și monitorizeze activitatea fizică. Ce-i drept, Regina arată fabulos la cei 53 de ani ai săi.

Casa Regală hașemită a salutat nașterea micuței Iman cu fotografii de familie adorabile, unde regii Iordaniei sunt topiți când își țin nepoțica pentru prima dată în brațe.

Mai multe pentru tine...

Ieri, micuța a părăsit spitalul, alături de părinții săi, viitorii regi ai Iordaniei. Fiind de sex feminin, nu este inclusă în linia de succesiune hașemită.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg