Un alt copil al Regelui Ferdinand este înmormântat în străinătate. E vorba de regină!

Actualizat:

În contextul reînhumării rămășițelor pământești ale Principelui Regent Nicolae în pământul strămoșesc, ne reamintim că mai există un membru al Familiei Regale înmormântat în străinătate, nu departe de granița României.

Regina Maria a Iugoslaviei a fost fiica Reginei Maria a României. FOTO: Casa Regală
Regina Maria a Iugoslaviei a fost fiica Reginei Maria a României. FOTO: Casa Regală

Chiar zilele trecute, Nicolae al României și soția sa, Alina-Maria de Roumanie, i-au vizitat mormântul de la Belgrad, însoțiți fiind de verii lor regali, Prințul Filip al Serbiei și soția sale, Prințesa Danica, a căror invitație de-a le vizita țara au onorat-o împreună cu copiii lor.

E vorba despre una dintre importantele membre ale Familiei Regale române, care a devenit chiar regină a țării vecine și prietene, Serbia - fiica Regelui Ferdinand și Reginei Maria, încoronată ca Regina Maria a Iugoslaviei, după căsătoria sa cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei.

Înainte de al Doilea Război Mondial, Belgradul a fost vizitat de mai multe ori de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, precum și de Regele Carol al II-lea. Prima vizită a Familiei Regale a României la Belgrad a avut loc în iunie 1922, cu ocazia căsătoriei Principesei Mărioara cu Regele Alexandru I.

Povestea dramatică a Principesei Maria, devenită Regina Maria a Iugoslaviei

Principesa Maria sau Mărioara (cum i se spunea, pentru a o deosebi de Regina Maria) s-a născut pe 27 dec 1899/6 ianuarie 1900, la Castelul Friedenstein din Gotha, Germania, fiind a treia născută dintre cei șase copii ai Reginei Maria și ai Regelui Ferdinand al României. Întâmplător, în acea perioadă la opera din Gotha se prezenta creația compozitorului francez Ambroise Thomas, “Mignon”, o operă comică în trei acte bazată pe o povestire a lui Goethe, care a inspirat diminutivul de alint al micuței principese.

Principesa Maria și-a petrecut copilăria la Palatul Cotroceni, reședința care fusese reabilitată de Regele Carol I și dăruită principelui Ferdinand și Mariei cu ocazia nunții lor, și la Castelul Pelișor, iar cel mai apropiat dintre frații ei în această perioadă a fost Nicolae, al doilea născut al cuplului princiar. Copiii au fost educați de părintele Mazarie la religie, de profesorul Vasile Păun la limba română, domnișoara Păun le-a dat lecții de limba franceză și Nicolae Iorga la istorie, iar pregătirea la muzică le-a fost oferită de George Enescu.

Ea avea deja 16 ani când fratele ei cel mic, ultimul născut al Reginei Maria, Principele Mircea, a murit, fiind profund afectată de pierderea lui și de suferința prin care a trecut întreaga sa familie. În timpul refugiului la Iași, o însoțea adesea pe mama ei în activitățile de caritate, încercând să aducă mângâiere soldaților răniți în timpul războiului. În 1919, Mignon a studiat pentru un an la școala de fete Heathfield din Ascot, acolo unde mai târziu va învăța și Principesa Ileana.

Într-una dintre călătoriile ei la Paris în perioada Conferinței de Pace, Regina Maria l-a cunoscut pe Alexandru al Serbiei, al patrulea copil al lui Petru Karadordjevic și al Prințesei Zorka de Muntenegru, și, plăcându-l mult pe tânăr, i-a venit ideea căsătoriei fiicei sale mijlocii cu el, deși acesta nu făcea parte dintr-o dinastie cu mare vechime în Europa. În ziua de Crăciun a anului 1921 s-a oficiat logodna formală dintre Prințul Alexandru și Principesa Maria, iar ceremonia religioasă a logodnei a avut loc pe 20 februarie 1922 la Palatul Cotroceni.

Nunta a avut loc în Serbia în același an, pe 8 iunie, și, cu ocazia acestui eveniment, a avut loc la Belgrad primul meci din istoria echipei naționale de fotbal a României. La scurt timp după sosirea în noua sa țară, Mignon a început să învețe limba sârbă și să ia lecții de istorie. Cuplul a avut trei băieți – Prințul Petru, născut la doi ani după venirea pe lume a lui Mihai al României, Prințul Tomislav și Prințul Andrei, care a venit pe lume în 1929.

Pe 8 octombrie 1934, Regele Alexandru a fost asasinat în timp ce se afla într-o vizită de stat în Franța de un revoluționar bulgar numit Kelemen. Asasinul acționase în numele unei organizații macedonene și a fost ucis la scurt timp după comiterea crimei, care a rămas în istorie ca unul dintre primele asasinate filmate. Pe peliculă nu este surprins momentul împușcăturii, ci clipele imediat următoare, dar filmul-document rămâne unul dintre cele mai prețioase momente istorice ce au fost vreodată înregistrate, alături de încoronarea Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei și Înmormântarea Reginei Victoria a Regatului Unit.

Culmea este că și Maria ar fi trebuit să-l urmeze, dar având dese și „teribile crize de ficat”, „Sandro la ultimul moment nu i-a îngăduit să meargă cu el pe mare și i-a fost astfel viața scăpată”, după cum nota George I. Duca în “Cronica unui român în veacul XX”.

Fiica Reginei Maria a rămas văduvă la doar 34 de ani, iar fiul ei cel mare a devenit rege sub numele de Petru al II-lea al Iugoslaviei. În momentul deschiderii testamentului suvernului defunct, toată lumea a constatat cu uimire că Alexandru încredințase regența nu soției, ci vărului lui, Prințul Pavle (Paul) Karadordevici. Astfel, în martie 1941, Regele Petru, ajuns la vârsta de 17 ani, a fost considerat major, însă în scurt timp Serbia avea să intre într-o situație politico-militară extrem de complicată, iar Familia Regală a fost obligată să plece în exil. Ajuns la Londra în 1944, tânărul suveran a decis să se căsătorească cu Alexandra a Greciei și nu s-a mai întors niciodată în Serbia după ce monarhia a fost abolită prin referendum, deși el refuzase să abdice.

Regina Maria a Iugoslaviei a murit în exil la Londra pe 22 iunie 1961, la vârsta de 61 de ani, și a fost înmormântată inițial la “Royal Burial Ground”. În 2013, în prezența Margaretei a României, rămășițele ei au fost reînhumate la Mausoleul Regal Oplenac de lângă Belgrad, acolo unde era depus, încă din 1934, soțul ei, Regele Alexandru I al Iugoslaviei.

FOTO: Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Albert și Prințesa Charlene de Monaco profimedia 1100011394 jpg
Printul Harry, Meghan Markle și Serena Williams 2 foto getty images jpg
William Eugenie Beatrice, Profimedia jpg
Pippa Middleton la Wimbledon profimedia 0889700535 jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Mette Marit, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle Lilibet Instagram png
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Regina Rania profimedia 0762485462 jpg
Kate Middleton  foto   GettyImages 2276056400 jpg
Nicole Kidman și fiica Sunday Rose GettyImages 2274521790 jpg
Regina Elisabeta Philip Andrew Charles Edward și Anne profimedia 0118978125 jpg
Kate versus Meghan getty images jpg
Jonas Lauwiner, marocanul care s a autoproclamat Regele Elveției   Instagram (1) jpg
3 printul andrew rusine regala jpg jpeg
Regele Charles, Zara Tindall, Mike Tindall   GettyImages 2219861838 jpg
Regina Rania și socra ei Prințesa Muna profimedia 0880399816 jpg
Hugh Grosvenor nuntă Foto profimedia (3) jpg
Regele Charles, Helen Mirren, Profimedia (3) jpg