VIDEO Imagini rare cu Regina Maria, Regele Carol al II-lea și viitorul Rege Mihai la Balcic

Actualizat:

La 145 de ani de la nașterea celei mai mari Regine a României, figura sa continuă să inspire, iar însemnările sale de la Balcic rămân mărturii ale unei uluitoare vieți.

Regina Maria la Balcic cu Regele Carol al II lea si Regele Mihai jpg

Regina Maria a fost, în felul său, o revoluționară. O deschizătoare de drumuri, o promotoare a valorilor românești, o diplomată de carieră.

După moartea Regelui Ferdinand I, în 1927, Maria a României îşi dedică toată energia bunului mers al ţării, sub domnia nepotului său, Regele-copil Mihai. Alături de Principesa-mamă Elena, ea îl însoţeşte pe noul Rege în toate împrejurările, ocrotind copilăria celui chemat prea devreme să ia locul bunicului, însă Maria avea să devină profund rănită de atitudinea fiului său celui mare, Carol, care prin excesele din viaţa personală punea în pericol nu doar dinastia ci şi ţara.

În memoriile ei, Regina Maria mărturisea: „Copiii mei erau punctul central al vieţii mele. Femeile din rasa mea sunt mame pătimaşe şi nu ne putem închipui lumea fără copii. Toată munca, toată străduinţa şi năzuinţa noastră n-au alt ţel decât de a-i modela potrivit idealului nostru, de a-i face fericiţi şi de a le pregăti un viitor frumos.”

În 1930, după venirea la putere a Regelui Carol al II-lea, rolul acesteia în viaţa publică a fost mult diminuat, iar la scurt timp a fost obligată să se autoexileze la Balcic, aflat pe atunci în România, unde anturajul său era strict supravegheat şi unde i s-a interzis orice implicare politică.

Câteva imagini rare au fost surprinse în 1932, chiar de ziua Majestății Sale Regina Maria, care împlinea 57 de ani. În scurta înregistrare video îi putem vedea pe Regele Carol al II-lea însoțit de fiul său, Prințul moștenitor Mihai (viitorul Rege Mihai), sosind cu automobilul la Balcic.

Editura Omnium aduce cititorilor în această lună un nou volum regal, cu însemnările din anul 1932 ale Reginei Maria a României, fix din perioada în care se afla la Balcic. Cartea este tradusă din limba engleză de Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române, care semnează și o introducere. 

Paginile „Însemnărilor zilnice 1932” sunt o împletire permanentă între consemnarea faptelor cotidiene și mărturisiri cu iz scriitoricesc despre creația literară a Reginei, trăirile și emoțiile ei.

Moștenirea Reginei Maria

Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu, prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea devenind subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială.

Regina Maria a fost în permanenţă prezentă în presa românească şi internaţională, cu articole scrise de sau despre ea, cu interviuri sau montaje fotografice.

A fost, la rându-i, autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa. „Povestea vieţii mele”, cartea sa de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

A ţinut şi un jurnal, care însumează aproximativ 100 de caiete, şi a lăsat numeroase manuscrise.

Multe dintre nuvele i-au fost adaptate pentru teatru, balet, film, radio şi televiziune.

Regina Maria a fost şi o talentată pictoriţă, fiind şi creatoarea unei societăţi artistice, care i-a avut printre membrii fondatori pe Ştefan Luchian şi Ştefan Popescu, intitulată „Tinerimea artistică”. Aceasta i-a inclus, printre membrii săi, pe artiştii plastici de valoare ai perioadei interbelice: Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, şi alţii.

Regina Maria a rămas una dintre cele mai importante personalităţi ale istoriei româneşti, prin exemplaritatea destinului ei, prin felul în care a întruchipat un adevărat mit feminin.



Recente pe Ok! Magazine

Ducesa Sophie, Prințesa Anne și Zara Tindall la Royal Ascot   profimedia 1111045523 jpg
Regele Charles  foto   rofimedia 1113762317 jpg
Prințul William la ceremonia Ordinului Thistle în Edinburgh   GettyImages 2283591658 jpg
Regina Letizia Leonor și Sofia profimedia 1027024337 jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
nuntă în lacrimi Charlene și Albert   profimedia jpeg
Kate Middleton și William în Bahamas GettyImages 1239502886 jpg
Destinații de vacanță preferate de Harry și Meghan  FOTO Instagram, Profimedia jpg
Regina Maria a României profimedia 1025150522 jpg
Prințesa Diana ziua de naștere 1997 colaj profimedia jpg
Regina Suthida și Regele Rama X GettyImages 1487931816 jpg
Regele Kamehameha din Hawaii   imagine generată cu AI 4 png
Regina Suthida a Thailandei și Brigitte Macron la Palatul Elysee   profimedia 1113374184 jpg
Prințesa Siri și Regina Suthida Facebook3 png jpg
Meghan Markle, Kate Middleton  foto   Instagram jpg
Prințul Harry, Regele Charles  sursa foto   Profimedia jpg
Kate și Regina Elisabeta cu colierul din perle  jpg
Sultanul Mehmed al VI lea, ultimul sultan al Imperiului Otoman   profimedia 0667106072 2 jpg