Trecutul neştiut al lui Vlad Voiculescu. Fostul ministru al Sănătăţii a avut greutăţi în copilărie: ”Familia mea a fost datoare vândută, am avut ipotecă pe casă”

Actualizat:
1 vlad voiculescu fostul ministru al sanatatii jpg jpeg

Doar patru luni a durat mandatul de ministru al Sănătăţii pentru Vlad Voiculescu, însă multe rîuri de cerneală au curs în acest timp. Dincolo de omul politic care nu face obiectul acestui material, întâlnim un tânăr a cărui copilărie nu a fost nici pe departe una îndestulată. Părinţii acestuia făceau eforturi uriaşe pentru a se descurca.

După ce Florin Cîţu l-a demis pe Vlad Voiculescu din funcţia de Ministru al Sănătăţii, multe emisiuni au dezbătut traseul politic şi competenţele tănărului de 37 de ani. Mai puţin cunoscută este viaţa din spatele omului public, una cu mult mai complicată decât te-ai aştepta.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sanatatii
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sanatatii

Vlad Voiculescu a copilărit într-un sat din Dâmboviţa, Brăneşti, crescând într-o familie fără mari posibilităţi financiare, cu o mamă învăţătoare şi un tată tâmplar. Tatăl său, fost vice campion naţional la înot, şi-a deschis după Revoluţie un mic atelier în spatele casei, afacere cu care şi-a întreţinut copiii. 

”Cu acest mic atelier a reuşit să ne ţină la şcoală pe mine şi pe soră-mea, dar nu i-a fost deloc uşor. Toată copilăria mea, familia mea a fost datoare vândută. Am avut ipotecă pe casă şi pe tot ce mai aveau ei”, a declarat Vlad Voiculescu pentru life.ro anul trecut, adăugând că la primul său job şi-a făcut un credit cu care a achitat datoriile părinţilor. 

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sanatatii
Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sanatatii

”Datoriile le-am plătit împreună abia în 2007, când eu aveam un job la Viena şi am putut lua un credit, iar tata a putut vinde bună parte din ce avea”, explica pe pagina sa de Facebook acum ceva vreme Vlad Voiculescu, care a transformat casa copilăriei în cunoscutul MagiCAMP în primii doi ani de activitate ai iniţiativei. 

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg