Andrei Ştefănescu: "Mă mir că mă mai primeşte Antonia acasă"

Actualizat:
1 andrei stefanescu jpg jpeg

Andrei Ştefănescu vrea să îşi mărească familia, dar nu are timp să îi facă un frăţior lui Ayan. Artistul ajunge tot mai rar acasă.

“Atunci când l-am făcut pe Ayan, am zis că nu-mi mai doresc încă un copil, pentru că n-aş putea să-l iubesc la fel de mult ca pe el. În ultimul timp însă ne gândim la al doilea copil, la un frăţior pentru el, pentru că nu ştim cât de lungă ne va fi viaţa, şi ar fi bine să mai aibă pe cineva lângă el cu care să împartă bucuriile. Pe de altă parte, ne dorim să mai trecem o dată prin această frumoasă experienţă”, spune Andrei Ştefănescu.

În ultimul an şi jumătate, artistul a fost mai mult plecat decât acasă. De aceea îşi doreşte să petreacă cât mai mult timp posibil cu fiul său. “Am avut atât de puţin timp să stau cu el, în ultimul an şi jumătate, încât nu mai contează ce facem, ci doar să fim împreună. Sunt într-un ritm în care ajung foarte puţin pe acasă, mă mir că mă mai primeşte Antonia. Cu Ayan îmi place orice, să stăm în pat, să mergem la munte, la plimbare, în mall, să ne jucăm, să ne pupăm ori să râdem. Îmi lipseşte prezenţa lui când sunt plecat. La Asia Express mi-a fost cel mai greu. M-a măcinat şi m-a rupt lipsa lui”, mărturiseşte el.

Andrei spune că de când e tătic i s-a schimbat modul de a percepe şi a oferi dragostea. Iar ăsta e cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat de când este părinte. “Până să-l am pe Ayan, n-am ştiut cât de mult poţi iubi, să te doară efectiv pieptul de dor de cineva. Sigur că am iubit şi eu la viaţa mea, dar să simt o durere efectiv de dor sau să îmi vină să urlu de dragoste pentru cineva nu mi s-a mai întâmplat niciodată”, adaugă Andrei.

Referitor la căsătoria cu Antonia, despre care îl întreabă toată lumea, acesta spune că se va întâmpla, la momentul oportun. “Căsătoria noastră e ceva ce îi apasă pe cei din jur… Am avut câteva discuţii, Antonia îşi doreşte ceremonia, şi eu mi-o doresc, pentru că e încununarea dragostei noastre. Însă când eram mai hotărâţi s-o facem, a venit Ayan. Aşa că probabil va veni, important e că ne gândim la asta şi ne-o dorim”, spune concurentul de la Te cunosc de undeva.



Recente pe Ok! Magazine

Alexandru Ciucu 2026   FOTO Sorin Stana, OK Romania (1) jpg
Diana Munteanu (4) jpg
Audrey Hepburn, Profimedia (2) jpg
Cățeluș salvat, Instagram Roman Camacho png
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Penélope Cruz, GettyImages 2283206414 jpg
Reese Witherspoon, Profimedia (2) jpg
Ana de Armas se distrează în vacanță   FOTO Instagram (1) jpg
James Bond Pierce Brosnan   GettyImages 1146554 jpg
Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg