Antonia şi Alex Velea voiau să facă nunta vara aceasta. Ce le-a dat planurile peste cap celor doi

Actualizat:
5 antonia si alex velea nunta 2 jpg jpeg

De ani de zile aşteptau să facă nunta, o plănuiseră chiar în vara aceasta, dar totul a fost dat peste cap!

Antonia şi Alex Velea se iubesc de ani de zile, dar, în acte, încă nu au devenit soţ şi soţie. Din cauza unor formalităţi de durată şi a unor discuţii cu Vincenzo Castellano, separarea ei de italian, primul soţ, a durat. Deoarece procesul este aproape de final, Antonia spera ca în vara aceasta să se căsătorească cu Alex Velea. Iată că planurile au fost date peste cap de pandemia de coronavirus.

„Voiau o nuntă discretă, fără mare tam tam, care să se desfăşoare în acelaşi timp cu botezul copiilor. Din păcate, acest lucru nu va mai fi posibil anul acesta, pentru că există mici şanse ca procesul de divorţ al Antoniei să se finalizele anul acesta. Ei nu suferă din cauza acestui lucru, se iubesc enorm şi nu consideră că nişte acte poate schimba în bine relaţia lor. Sunt doar puţin supăraţi pentru că nu îşi vor mai boteza băieţii”, a declarat un apropiat al celor doi, pentru impact.ro.

Cei doi sunt nevoiţi să mai aştepte până vor fi cununaţi, dar şi până când îşi vor boteza băieţeii. Antonia şi Alex Velea au doi copii împreună, pe Dominic şi Akim, iar artista, din prima relaţie, are o fetiţă, pe Maya. Aceasta locuieşte în Italia alături de tatăl ei şi de bunici. 

4 antonia si alex velea nunta 1 jpg jpeg

Antonia, declaraţie de dragoste pentru Alex Velea

Pe 13 mai, cântăreţul Alex Velea a împlinit 36 de ani. Cu această ocazie, Antonia, iubita şi mama copiilor săi, i-a făcut o declaraţie emoţionantă de dragoste.

"Eu nu cred ca intelegi cat de mult te iubesc, cat de mult bine mi-ai facut si imi faci, cat de mult te respect, cat de mult imi este drag de tine. Eu nu cred ca intelegi cat de mult m-am atasat de tine! Ma topesc cand vad cum ii iubesti pe copiii nostri, un om atat de bun cu un suflet asa de mare nu am mai intalnit! Este o chimie rar intalnita intre noi si imi doresc ca Dumnezeu sa aiba grija de noi si sa ne protejeze de negativitatea din jur ca sa ajung sa te iubesc cu acelasi foc (chiar si mai mult) atunci cand vom imbatrani. Sincer....o sa imi fie dor de tine cand iesim din aceasta carantina....truly yours, the woman who loves you to death and beyond."

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg