Aseară, la Gala TIFF: cine a strălucit pe covorul roşu, cine au fost câştigătorii

9 iunie, 2019
1 esca tiff jpg jpeg

Aseară, pe covorul roşu din faţa Teatrului Naţional din Cluj, a fost o seară a eleganţei şi a distincţiei în film, seară onorată şi de prezenţa unor vedete ca Andreea Esca, Amalia Enache (foto jos) şi Monica Bârlădeanu, care au strălucit în ţinutele lor glam. A fost seara premianţilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Cele mai bune filme ale ediţiei şi cei mai importanţi cineaşti ai momentuluişi-au primit aseară recunoaşterea.

amalia enache jpg jpeg

Filmul Monos, în regia lui Alejandro Landes (foto jos), a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 18-a ediţii TIFF. Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supravieţuire, putere şi anarhie, şi a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de Euro.

trofeul transilvania jpg jpeg

Din juriul competiţiei oficiale au făcut parte, anul acesta, regizorii Denis Côté şi Constantin Popescu, producătorii Mike Goodridge şi Anita Juka, alături de Grainne Humphreys, directorul Festivalului Internaţional de Film din Dublin. Aceştia i-au acordat Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, cineastei May el-Toukhy, ,,pentru maniera încrezătoare, matură şi sofisticată în care a regizat filmul Dama de cupă/ Queen of Hearts’’.

Pentru rolul excepţional din filmul Alb cât vezi cu ochii/ A White, White Day,  actorul islandez Ingvar E. Sigurdsson, premiat recent la Cannes, a fost laureat cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Conceptual Lab. Comedia romantică Un om fidel/ A Faithful Man, regizată de Louis Garrel, a impresionat cu ,,distribuţia foarte bine gândită şi scenariul fermecător’’ şi a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO.

,,Am făcut un experiment. Cred că ne-a reuşit. Am încercat să strâng laolaltă 12 filme care nu fac politică, ci fac cinema. Vorbesc despre relaţii, vorbesc despre noi. Sunt filme foarte intime.’’, a subliniat directorul artistic Mihai Chirilov în prezentarea filmelor incluse în Competiţia Oficială la ediţia cu numărul 18. Acesta le-a mulţumit regizorilor care au fost prezenţi la Cluj în ultimele 10 zile, în fruntea listei aflându-se chiar cineastul Corneliu Porumboiu, care a acceptat să aducă La Gomera la TIFF, la câteva zile după lansarea filmului la Cannes.

Sute de invitaţi au păşit sâmbătă seară pe covorul roşu, la Gala prezentată de preşedintele festivalului, Tudor Giurgiu. Protagoniştii La Gomera Vlad Ivanov şi Rodica Lazăr (foto jos) , Alexandru Papadopol, Andreea Esca, Amalia Enache, Pavel Bratoş, Dana Rogoz şi soţul ei, regizorul Radu Dragomir (foto jos), Monica Bârlădeanu (foto jos, alături de Mihai Chirilov şi Ada Solomon), Jonathan Agassi, Claudiu Mitcu şi Elvira Deatcu s-au numărat printre actorii de renume, regizorii de top, producătorii, vedetele tv şi jurnaliştii prezenţi la eveniment. Pentru prima data în istoria festivalului, alte câteva zeci de mii de oameni au putut urmări Gala în întregime, prin intermediul transmisiunilor live online. Spectacolul a debutat cu un scurt moment umoristic, prezentat de actorul Alex Bogdan, amfitrionul Galei Premiilor Gopo din ultimii ani, şi fost condimentat de solo-ul chitaristului şi compozitorului american Garry Lucas, care a surprins audienţa, reuşind să dizolve timpul şi spaţiu, pentru câteva clipe, de pe scena Teatrului Naţional.

rodica lazar jpg jpeg
dana rogoz jpg jpeg
monica barladeanu jpg jpeg

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui titlu din secţiunea tematică „Ora de religie”, a fost acordat filmului Cler/Clergy  regizat de Wojciech Smarzowski, ,,pentru modul ingenios în care îi prezintă pe preoţi atât ca agresori, cât şi ca victime’’. Juraţii au apreciat faptul că ,,interpretările excepţionale, imaginea şi umorul negru vicios accentuează singurătatea personajelor în rătăcirea lor, fără a le transforma, totuşi, în caricaturi’’.

Favoritul publicului vine din Germania şi ilustrează lupta unei fetiţe de 9 ani cu monştrii din mintea ei psihotică. Copilul-problemă/ System Crasher, regizat de Nora Fingscheidt, a cucerit inimile cinefililor şi a câştigat Premiul Publicului, oferit de MasterCard. La sfârşitul acestui an, filmul va intra în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

Prezentat de Cătălin Ştefănescu ca fiind ,,actorul român cu cel mai consistent succes internaţional’’, inegalabilul Marcel Iureş a primit, în aplauzele furtunoase ale publicului, Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz. ,,Toate nebuniile pe care le-am avut la 28 de ani le-am trăit aici. O parte din moleculele mele, din corpul meu, sunt datoare acestui oraş şi acestui public.’’, a spus actorul, emoţionat, pe scena teatrului unde a şi debutat, în urmă cu patru decenii.  

marcel iures jpg jpeg

,,O remarcabilă radiografie a dinamicii mentale şi fizice a torturii’’, Arest, cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorului Andrei Cohn, a fost distins cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (servicii de post-producţie) oferit de Cinelabs România. Vizibil surprins, regizorul şi-a invitat echipa pe scenă şi a mulţumit tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui film. Monştri., în regia lui Marius Olteanu, premiat în trecut în cadrul Transilvania Pitch Stop,  i-a uimit pe juraţii secţiunii, care i-au acordat anul acesta Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania, apreciind faptul că filmul este ,,realizat cu atâta siguranţă, inteligenţă şi măiestrie încât este greu de crezut că reprezintă un debut’’.

O menţiune specială în competiţia Zilele Filmului Românesc *ZFR*, Timebox, de Nora Agapi, s-a remarcat prin ilustrarea unui ,,portret documentar minunat, trist şi onest a unei vieţi complete ce se destramă treptat’’.  Moromeţii 2 - continuarea, după 30 de ani a celebrei ecranizări regizate de acelaşi Stere Gulea, a primit cele mai multe stele din partea cinefililor în această ediţie pentru un film romanesc şi a fost recompensat cu Premiul Publicului, în valoare de 1500 Euro, oferit de DACIN SARA.

Lina Vdovîi a fost desemnată la această ediţie marea câştigătoare a Bursei Alex. Leo Şerban. Premiul în valoare de 2500 Euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab, va sprijini dezvoltarea proiectului de film documentar Il Bel Canto, realizat alături de regizorul Radu Ciorniciuc. Povestea îi va avea în prim-plan chiar pe câştigătoarea bursei, o tânără reporteriţă originară din Republica Moldova, şi pe tatăl ei, imigrant în Italia. Board-ul care a analizat aplicaţiile cineaştilor a decis să ofere şi o Menţiune specială, în valoare de 500 Euro, lui Iosif Prodan, pentru dezvoltarea proiectului editorial DOKUMENTAR.RO. Menţiunea specială, în valoare de 1000 de Euro, acordată unui tânăr actor român care s-a remarcat printr-un succes notabil într-un film lansat în anul 2018, i-a fost înmânat de Vlad Ivanov actorului Alex Bogdan, pentru rolul memorabil  din ,,Îmi este indiferent dacă în storie vom intra ca barbari’’ (r. Radu Jude).

sala teatrului jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg