A fost un boem, um om de viaţă, iar amintirile cu el sunt astăzi de nepreţuit. Mircea Radu păstrează undeva acolo una dintre întâlnirile de suflet cu Ion Dichiseanu.

”Mircică, văd că nu ştii să bei whisky...” Ion Dichiseanu mă privea cu un amestec de simpatie şi reproş. Aveam aproape 30 de ani şi da, probabil că nu ştiam să beau whisky; în fond ce mare şmecherie era, puneai în pahar apoi dădeai pe spate, aşa făceau şi-n filme. ”Nu aşa se face” mi-a zis. ”Dar cum?” . ”Întâi ceri o sondă - asta cu paharul borcănat e în western. Pui whisky de două degete şi până sus apă minerală; dacă vrei gheaţă bine, dacă nu, nu.” M-am mirat. ”Da, pentru că aroma se va păstra, tu nu te vei chercheli la petreceri şi nici nu-ţi vei paradi ficatul” mi-a mai zis şi mi-a făcut cu ochiul. Am râs şi i-am spus că da, aşa am să fac. De-atunci, deşi au trecut peste douăzeci de ani, nu am trecut peste sfatul lui.

Da, Ion Dichiseanu a fost un om special. Cu multă înţelegere faţă de cei mai mici ca el. Cu un şarm înnăscut şi care, la fel ca şi talentul, nu ţinea cont de ani. Cu o modestie de necrezut pentru cineva de talia lui. Poate de aceea, în momentul când am aflat că nu mai e, am regretat întâi omul şi imediat apoi actorul Ion Dichiseanu. Dumnezeu să-l ierte!’’, spune Mircea Radu.