Cum l-a împăcat Marina Almăşan pe Victor Socaciu cu Adrian Păunescu: “Melodiile lui Victor încă mai răsună în locuinţa noastră”

10 ianuarie, 2022
8 victor9 jpg jpeg

Marina păstrează într-un colţ de suflet amintirile cu cel ce i-a fost soţ timp de 16 ani ani, iar piesele lui Victor Socaciu parcă răsună şi astăzi în casa pe care au împărţit-o cândva.

“Memoria artistului trebuie păstrată prin opera sa. La un moment dat nu mai contează umbrele care i-au însoţit trecerea prin lume, nici oamenii care i s-au înghesuit prin viaţă, detronându-se unii pe alţii . Nu mai contează decât lucrurile bune care se rânduiesc în urma trecerii sale pe Pământ…

Preţ de peste 16 ani : am fost privilegiată să ascult şi să fredonez, în premieră, cântece sublime. Pereţii casei mele încă sunt îmbibaţi de ecoul lor şi , deşi se amestecau pe atunci cu plânsete de copil şi cu zgomotele fireşti ale unei gospodării funcţionând la turaţie maximă, melodiile lui Victor încă mai răsună în locuinţa noastră. Sau…poate doar în sufletul meu?…

M-am bucurat mereu să ştiu că unul din motivele “împăcării” lui Victor cu marele Adrian Păunescu a fost şi “cicăleala” mea. Aveam lângă mine exemplul lui Mihai Tatulici şi-i repetam mereu lui Victor : “Uite, şi Mihai al meu e hulit de toată lumea, şi chiar şi eu am destule să-i reproşez vis-a-vis de felul în care se mai purta , câtrodată, cu mine, dar nu pot să nu-l iubesc continuu şi constant pentru profesionistul din el şi nu pot să nu-i fiu recunoscătoare pentru locul unde mă aflu acum şi pentru întorsătura neaşteptată a destinului meu profesional! ..Reprimeşte-l în sufletul tău pe Păunescu! Îi eşti dator, pentru ceea ce eşti astăzi!” povesteşte Marina pe o reţea de socializare.

Prezentatoarea nu ştie nici astăzi motivul pentru care relaţia dintre Victor Socaciu şi Adrian Păunescu se răcise. “Nu ştiu şi , iată, nu voi mai afla niciodată motivele pentru care Victor s-a îndepărtat de cel căruia îi datora celebritatea sa. Nu talentul, celebritatea. Talentul îl avea Victor în sine, venit dinspre mamă, şi, mai sigur, de la Dumnezeu. Probabil colegii de breaslă ai lui Victor ştiu mult mai multe despre relaţia Socaciu-Păunescu. Eu l-am “moştenit” gata certat cu marele poet. Victor evita să vorbească însă despre asta, cu toate insistenţele curiozităţii mele. În general, soţul meu era foarte discret cu privire la momentele delicate ale trecutului său. Nu vorbea niciodată nici despre fostele relaţii amoroase, dovadă că multe din tainele sale au ieşit la suprafaţă foarte târziu, supărându-mă nespus în acele momente. Dar intr-un fel, trebuie să-i admirăm pe bărbaţii care nu-şi vorbesc de rău fostele iubiri, oricât de urât ar fi dispărut ele din viaţa lor, oricât de pasageră trecerea. Într-un fel, aşa cred că s-a întâmplat şi cu Păunescu. Ştiu că , la începuturi, Victor îl diviniza şi îi era om de încredere, lucru care i-a şi adus – îmi spunea chiar el – antipatia colegilor de Cenaclu. Mulţi l-au considerat chiar “turnător”. Apoi…s-a întâmplat CEVA. Filmul s-a rupt, Victor a migrat către “Serbările Scânteii Tineretului” – replica poetului Lucian Avramescu la Cenaclul “Flacăra” – iar Adrian Paunescu a devenit “case closed”. Orice încercare a mea ( şi nu numai a mea) de a-l readuce în discuţie, se lovea de refuzul lui Victor de a aborda această temă. Auzindu- i numele, Victor se întuneca la chip şi schimba subiectul. Sufeream nespus, căci îl preţuiam pe poet foarte mult ( a fost deseori prezent în emisiunile mele) şi simţeam că, din colaborarea lor, s-ar mai fi putut naşte destule minuni. Cert este că, la un moment dat, reapropierea s-a întâmplat. Victor era atât de fericit, parcă îşi regăsise o veche iubire din liceu. De fapt , sunt sigură că în adâncul sufletului, dragostea pentru Păunescu nu s-a stins niciodată ( cunosc sentimentul..)".

Într-o noapte, Păunescu l-a chemat la el. “Serile noastre casnice se întâmplau , cel mai adesea, în faţa televizorului. Victor era pasionat de fotbal şi politică şi, din dorinţa de a mă afla cât mai mult în preajmă-i, de multe ori adormeam cu capul pe umărul lui, suportând meciuri de fotbal sau talk-show-uri care nu mă atrăgeau deloc.

Ţin minte că era una din acele seri. Victoraş era în dormitorul alăturat, febril. Răcea des în copilărie, iar eu eram o mamă hiper-protectivă, cu corăbii înecate la prima liniuţă ce depăşea 37-le mercurului din termometru. Era una din acele zile, în care fiul nostru fonfăit adormise în dormitorul de alături, după o porţie de siropuri şi ceaiuri administrate cu forţa. Eu fremătam în camera de alături, împărţind noaptea în drumuri repetate, frecţii cu spirt şi administrări de sirop pentru febră. Victor mă certa deseori că aş fi exagerată, exagerare pe care aveam să i-o aplic şi lui însuşi, peste ani, după ce au apărut problemele de sănătate. Bref…Ceasul de pe noptiera noastră arăta deja miezul de noapte. Cand deodată a sunat telefonul….

Era Păunescu. Obişnuia să-l mai caute , după ce se împăcaseră, ca să-l cheme pe la el, în casa din Dionisie Lupu, pentru diverse lucruri : să discute politică, să creeze cântece. Paunescu era prolific noaptea. Ţin minte şi acum dialogul lor (reţineţi, era miez de noapte!) : “…- Ce să fac, Boss ( aşa-i spunea Victor), mă uit cu Marina la televizor ( ….) – Da, Boss, vin imediat!”. După care, uşor vinovat privind spre mine, a ţâşnit din pat şi a început să se îmbrace : “- Mă cheamă Boss la el. Cică are o idee de cântec..”. Ţin minte ca reacţia mea nu a fost una de incântare, deşi eram mereu fericită când Victor compunea. Mai ales pe versurile lui Păunescu. I-am reamintit ca Victoraş e bolnav şi că mâine , după o noapte de nesomn alături de Păunescu, parcă văd că va simţi nevoia să doarmă toată ziua, iar eu va trebui să mă împart din nou în şapte, între copii, servici, bucătăreală, cumpărături etc… Dar poetul – mentorul lui Victor, până la urmă – avea dintotdeauna un efect magic asupra discipolului său. Victor nu găsea , pur şi simplu, niciodată puterea să-l refuze. De fapt , Păunescu îi domina pe toţi cei cu care avea de a face . Cred eu, în primul rând prin valoarea sa uriaşă.

Victor a plecat, luându-şi chitara cu el. Eu am adormit, îmbufnată. Micuţul pacient de alături a avut însă grijă să nu-i mai îngăduie febrei sale să-mi tulbure somnul. Către dimineaţă, Victor a revenit acasă, încântat. Era rupt de somn, însă totuşi a simţit nevoia să-mi cânte melodia ce se născuse peste noapte. Şi deşi cântecele cântate “la rece” , deci neorchestrate, sună total diferit de variantele lor finale (adică cele orchestrate, ce ajung la publicul larg) – nu mi-a fost greu să-mi dau seama că ascult un nou cântec “victorios”. L-am rugat să mi-l mai cânte odată, apoi încă o dată ( eram fascinată şi de muzică , dar şi de versurile lui Păunescu), după care …l-am “iertat”, pentru plecarea intempestivă din noapte. Victor s-a culcat, iar noi – eu , Victoraş şi Marinuş, am migrat spre etajul de jos, straduindu-ne să nu-i tulburăm somnul. De fapt “Tati doarme” era consemnul nostru frecvent, felul în care puteam contribui şi noi, indirect, la starea necesară creatorului, pentru a crea. A doua zi melodia i-a fost pusă şi mamei-soacre. Victor s-a oprit, în drumurile sale, pe la ai mei ( nu mai ţin minte cu ce ocazie, dar probabil mama ne făcuse vreo plăcintă, cum obişnuia deseori, iar Victor fusese convocat să o “ridice”) şi i-a pus melodia mamei mele. Mama are o ureche muzicală deosebită ( în tinereţe cânta la acordeon) şi Victor obişnuia să-i ceară frecvent părerea despre noile sale creaţii. Mama a ascultat şi a exclamat : “Foarte frumos! Imi place foarte mult! Seamănă cu o romanţă rusă!”. Victor a venit încântat acasă cu relatarea, cu plăcinta mamei “la pachet” şi cu satisfacţia că mama-soacră i-a apreciat creaţia, comparând-o cu un gen muzical care lui Victor îi era foarte apropiat sufletului.

Ca un amuzament, îmi revine în minte un dialog nostim pe care l-am avut, pe marginea unuia din versurile cântecului respectiv . De menţionat că, chiar dacă ştiam bine când textele aparţineau unor alţi poeţi decât Victor, tot mi se părea mai mereu că mesajul transmis în ele face atingere, intr-un fel sau altul, la mine!

La un moment dat, poezia spune “ Prin clepsidre vuieşte ţărâna/între noi nu mai este nimic..”. – Cum adică “între noi nu mai este nimic?!?” – m-am răsfăţat eu, “cerându-i socoteală” soţului meu “ – În primul rând că nu eu am scris versurile, îţi reamintesc! Este , aşadar, gândirea lui Boss, nu a mea – mi-a replicat Victor, luându-mă în braţe. În al doilea rând…vroia să spună că nu ne mai stă nimic în cale, că suntem împreună şi nimic nu mai e între noi, să ne încurce!”. Am rămas multumită de explicaţie ( deşi dialogul fusese oricum unul glumeţ) , iar melodia a rămas , de atunci, nu numai unul din cântecele mele preferate , ci şi , iată, un vehicol trăgând după sine una din amintirile atât de concrete ale poveştii noastre…



Recente pe Ok! Magazine

Jackie Kennedy 0 profimedia 0418251506 jpg
J Lo shopping (9) jpg
Ellen DeGeneres și Anne Heche jpg
anne heche profimedia 0424396442 jpg
iva1 jpg
Angelina Jolie (2) jpg
dan37 jpg
Anne Heche în moarte cerebrală jpg
Bennifer, Paris, hăituiți de paparazzi jpg
Iuliana Luciu DJ la Monaco Lucille (4) jpg
Catalin Scarlatescu a slabit la America Express jpg
kim kim yo jong gettyimages 951833242 jpg jpeg
Amber Heard și Johnny Depp jpg
anca turcasiu vara5 jpg
Brooklyn Beckham și Nicola Peltz (14) jpg
Loredana de vară (2) jpg
Melanie Griffith PNG
jan7 jpg