Cum şi-a cucerit Cosmin Cernat soţia: "Mă considera infatuat"

Actualizat:
4 cosmin30 jpg jpeg

Sunt de 11 ani împreună, dar povestea lor nu a debutat cu uşurinţă. Cosmin Cernat recunoaşte că i-a luat ceva până şi-a convins soţia să iasă cu el la o cafea.

Cei doi s-au cunoscut la Kanal D, pe vremea când Cosmin prezenta ştirile din sport, iar Mădălina matinalul.

„Ea nu mă prea suferea, mă considera infatuat. Mie mi-a plăcut foarte mult de ea. Am reuşit să am alături de mine o femeie minunată, o soţie extraordinară şi o mamă la fel de minunată şi de extraordinară. Sincer, mi-a fost greu să o conving să ieşim la o cafea. Şi ei i-a fost destul de greu să accepte, dar am ieşit până la urmă.

Mă emoţionează acest lucru de fiecare dată când mă gândesc la familia mea, pe de o parte, şi la familia Kanal D, pe de cealaltă parte. Mădălinei vreau să îi mulţumesc pentru felul în care are grijă de fetele mele', a povestit Cosmin Cernat pentru ego.ro.

Cosmin are trei copii, două fete din căsnicia cu Monica Iagăr, Maya şi Ayana, şi un băiat, Matei, din actualul mariaj.

„Eu nu cred că sunt un tată, cred că sunt mai degrabă un bunic. Una dintre puţinele mele calităţi pe lumea asta este că iubesc copiii. Pentru mine important este ca ei să fie fericiţi. Atâta vreme cât ei, toţi trei, vorbesc cu mine lucruri intime pe care foarte mulţi copii nu le vorbesc cu părinţii lor, cred că au încredere în mine. Şi se simt în siguranţă, în spaţiul lor intim în care îmi permit uneori să intru. Mi se pare normal să fie aşa, pentru că şi eu am spaţiul meu în care ei nu intră şi ei au spaţiul lor în care eu nu intru”,  a mai spus Cosmin.



Recente pe Ok! Magazine

Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg