Dana Rogoz arată senzaţional dezbrăcată. Unde îşi petrece actriţa vacanţa

Actualizat:
7 dana8 jpg jpeg

Are 33 de ani, dar corpul unei adolescente. Dana Rogoz ar putea trece oricând proba costumului de baie. Actriţa are un corp bine tonifiat, abdomenul lucrat, iar celulita nu îi încurcă planurile. Rogoz a dat însă litoralul pe piscina din curte, acolo unde s-a şi arătat în toată splendoarea.

"Mai întâi a plecat Laura în Bali. Apoi a plecat brusc şi Adela. Nu am mai rezistat de ciudă, aşa că prima oară l-am pus pe Radu să umfle o mini-piscină pentru terasa casei. Apoi ne-am schimbat cu toţii în costume de baie şi am început să defilăm aşa prin casă, ca nebunii, prefăcându-ne că suntem şi noi în Asia. Asta se întâmpla când zilele de concediu s-au epuizat la începutul verii, când nu exista speranţă de altele, iar copilul e în vacanţă cu grădiniţa’’, scrie Dana pe Facebook.

2 dana2 jpg jpeg

Actriţa a ratat litoralul în acest sezon, dar se pregăteşte pentru Sarajevo. "Vara aceasta am făcut plajă mai mult pe terasa casei, căci nu am avut timp de ieşiri la mare. Am fost plecaţi două săptămâni în America, dar acolo era destul de frig pentru plajă, aşa că dacă am apucat să stăm trei ore cumulat în toata vacanţa. În curând urmează să plecăm la Sarajevo pentru premiera internaţională a filmului, nu am mai părăsit Bucureştiul, ci am încercat să aducem atmosfera de vacanţă la noi acasă, pe cât mai mult posibil.

Piscina gonflabila, prosoapele de plaja, pălăriile de paie, loţiunile de protecţie solară, jucariile de apă ale lui Vlad – toate sunt elemente care îmi dau o stare de bine atunci când le zăresc pe terasa casei mele. Mai aducem câte un pepene rosu de la piaţă şi suntem cei mai fericiţi!'', mai spune ea.



Recente pe Ok! Magazine

Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg