Florin Piersic îşi plânge cel mai bun prieten. Ce îl leagă de el: "Îl am şi astăzi în ochi"
Dan Iagnov a fost cel care l-a făcut pe Florin Piersic să cânte şi care i-a oferit în dar 10 piese pentru un album. Dispariţia lui a lăsat un gol adânc în viaţa marelui actor, dar în sufletul lui rămâne pentru totdeauna.
Astăzi, când ar fi fost ziua lui, amintirile îl năpădesc.
“A fost odată un artist. Un compozitor talentat, excepţional, de care astăzi, când ar fi împlinit o vârstă pe care nu dorea niciodată să o dezvăluie, vreau să îmi aduc aminte. Să fi fost prin 2008, când am aflat că Dan Iagnov, căci despre el este vorba, ar vrea să mă întâlnească. Într-un bloc din centrul Bucureştiului, într-o atmosferă boemă, în întunericul draperiilor grele de catifea, cu o lumina pală aşezată pe pian, îmi pregătise un bol cu nuci sparte (auzise că îmi plac).
Am aflat atunci că îmi compusese zece piese muzicale, pe care mi le-a oferit spunându-mi că dacă nu vreau să le înregistrez, le va pune într-un sertar şi vor rămâne acolo pentru totdeauna. Le gândise pentru mine, fără să ne cunoaştem niciodată aşa, faţă în faţă, ci doar văzându-mă în mai multe roluri în teatru. Fin, firav, aproape umil, s-a aşezat la pian şi mi le-a cântat atunci, pe loc, cu voce mică, de artist care se producea în mare parte din timp prin cafenelele fermecătoare ale Parisului pe care îl adora. M-au fermecat. Să mă înţelegeţi bine. Eu nu sunt cântăreţ, dar am ştiut în acea clipă că piesele mi se potriveau fiindcă erau de fapt nişte poezii pe note, scrise în mare parte de Andreea Andrei”, povesteşte Florin.
S-a născut aşa o mare colaborare. “ Rând pe rând, am început să le repet. De multe ori, chiar noaptea, târziu, îl sunam pe Dan şi i le fredonăm la telefon, ca să îmi spună dacă e bine, sau să mă corecteze. Nu îl deranjăm, ştiam că e pasăre de noapte, pentru că îmi spusese că el numai noaptea compune. Recunosc, mă flatau laudele lui când îmi spunea că am ureche muzicală grozavă! Stabilisem împreună , că după vreo câteva săptămâni să vin la Bucureşti, să mergem la studioul lui Ovidiu Komornic să facem nişte probe de sunet. Ştia că eram emoţionat, nu, nu “emoţionat”, ci foarte emoţionat, aşa că s-a gândit să înregistreze această “repetiţie”, ştiind că voi fi mai …hai să zicem…”relaxat”.
În câteva ore am trecut prin toate piesele. La butoane, un sunetist grozav, Vova. Eram încântat, mai ales că repetasem doar cu linia melodică de pian pe care mi-o înregistrase Dan. De dată asta însă, auzeam pentru prima dată orchestraţia excepţională făcută de George Natsis. Se făcuse unsprezece noaptea, când am terminat, aşa că l-am întrebat pe Dan când plănuieşte să le înregistrăm. “Ce să înregistrăm?”, “Păi, cum ce? Piesele”. A început să radă: “La revedere! Le-am înregistrat deja”. După apariţia CD-ului, câteva luni mai târziu, şi-au găsit locul în toate recitalurile pe care le-am făcut pe oriunde în ţară sau străinătate. Îl am şi astăzi în ochi, în seară lansării Cd-ului la Sala Palatului. L-aş fi vrut acolo, pe scenă, alături de mine, să spun în faţă publicului ce artist talentat şi în acelaşi timp ce om modest şi minunat este. Nu a dorit asta, dar ştiam că mă priveşte din ultimul rând, în picioare, în umbră, strângând în mâini cu emoţie mica şapcă pariziană de care nu se despărţea niciodată, fericit şi mândru pentru ce am reuşit să facem împreună.
Astăzi, când ar fi fost ziua lui, îi spun lui Dan Iagnov, că nu l-am uitat şi că îl păstrez în inima mea!”
