Au încercat să se sinucidă

Actualizat:

Ai zice că vedetele au parte numai de realizări şi împliniri. Când colo, trăiesc şi celebrităţile momente crunte de dezamăgire şi regret, ca orice muritor de rând. Şi unele dintre ele chiar au ajuns la un moment dat într-un impas atât de mare, încât au încercat să se sustragă problemelor şi să-şi ia viaţa. Câştigătoarea premiului Oscar, Halle Berry, a ajuns la capătul puterilor atunci când mariajul ei cu David Justice s-a dus pe apa sâmbetei. Actriţa a recunoscut ulterior că, decepţionată, a încercat să se sinucidă luând otravă. Doar gândul că mama ei o va găsi apoi prăbuşită la pământ a făcut-o să se răzgândească să mai încerce prea curând. Cu toate astea, soluţia definitivă pentru depresia pe care o avea şi care o împingea către suicit a fost promisiunea fermă pe care şi-a făcut-o sieşi de a nu se mai căsători niciodată.

Prinţesa Pop a trecut prin numeroase momente de deznădejde: în 2007, s-a ales praful de căsnicia şi de cariera ei. Tot atunci Britney Spears a pierdut custodia copiilor ei din cauza comportamentului nedemn de o mamă. Cu speranţele şi nervii la pământ, vedeta a dorit să-şi curme suferinţa încercând de două ori să-şi ia viaţa. Să sperăm că a revenit la sentimente mai paşnice, măcar de dragul băieţilor ei!

Michael Jackson a suferit îngrozitor atunci când a fost acuzat, în 2005, de agresiune sexuală asupra unui minor. Ca atare n-a mai suportat să trăiască cu povara învinuirii care îi era adusă şi a încercat să se omoare exact înainte de a primi în tribunal verdictul de nevinovăţie. Nu există dovezi în acest sens, ci doar declaraţiile unor angajaţi de la Neverland Ranch, care s-au jurat cu mâna pe inimă că Regele Pop şi-a dorit cu adevărat sfârşitul.

Elton John, altă fire sensibilă de artist, n-a văzut nicio soluţie problemelor prin care trecea la un moment dat şi a hotărât astfel să-şi ia zilele. Şi-a vârât capul în cuptor şi a dat drumul la gaz, aşteptând finalul. Dar chiar şi când încerca să-şi ia adio de la viaţă, cântăreţul şi-a dorit tot confortul şi şi-a aşezat capul pe o pernuţă pufoasă, amplasată strategic în cuptor. Norocul lui Elton că partenerul său muzical de-atunci l-a găsit şi l-a salvat! Apoi acesta i-a permis cântăreţului să-şi plângă de milă şi l-a îndemnat să scrie melodia „Someone Saved My Life Tonight”, care are, cum altfel?!, nişte versuri foarte înduioşătoare.

Cine ar fi crezut că un campion mondial la box ar vrea să se dea bătut în lupta cu viaţa?! Ei bine, în 1988, Mike Tyson şi-a înfipt piciorul în pedala de acceleraţie a maşinii lui, cu intenţia de a se propti în primul copac ce avea să-i iasă în cale. Călătoria s-a terminat însă cu bine, pentru că lui „Iron Mike” i-a venit mintea la cap şi a evitat în ultimul moment tragedia.

În timpul relaţiei năbădăioase cu Richard Burton, Elizabeth Taylor a avut parte de multe momente desăvârşite. Dar atunci când actorul a anunţat-o pe frumoasa cu ochi violeţi că doreşte să se despartă de ea, Elizabeth a simţit că lumea se sfârşeşte. Şi actriţa chiar şi-a dorit atunci să încheie socotelile cu viaţa, dând pe gât un pumn de somnifere. Din fericire, Elizabeth a fost salvată. Până şi iubirea celor doi a supravieţuit, Taylor şi Burton unindu-şi destinele la scurt timp după aceea.

Prinţesa Diana a încercat să-şi ia viaţa de cinci ori. Odată chiar ea a recunoscut într-un interviu că a vrut să se sinucidă când era însărcinată cu William şi a căzut intenţionat pe scări. Tentativele „Prinţesei inimilor” de a-şi pune capăt zilelor nu au fost niciodată confirmate de familia regală a Marii Britanii.

Ozzy Osbourne, rocker dependent de droguri şi alcool, a încercat de atâtea ori să se sinucidă, încât nici el nu-şi mai aduce aminte numărul tentativelor. Măcar aşa ştim de unde s-a inspirat când a compus melodia „Suicide Solution”!

Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg