Britney Spears: Foştii iubiţi o dau de gol

Actualizat:

Într-o nouă biografie a cântăreţei, foştii ei iubiţi dau pe faţă pleiada de prefăcătorii cu care aceasta le-a luat ochii fanilor. Care să fie motivul acuzaţiilor? Christopher Heard n-a întâlnit-o niciodată pe Britney, dar are o relaţie strânsă cu bărbaţii din viaţa ei, care s-au lansat în acuzaţii fără milă şi perdea la adresa Prinţesei Pop. În cartea lui Heard, „Little Girl Lost”, lansată la finele lui aprilie, aflăm detalii picante despre începuturile în showbiz ale lui Brit.

Într-o nouă biografie a cântăreţei, foştii ei iubiţi dau pe faţă pleiada de prefăcătorii cu care aceasta le-a luat ochii fanilor. Care să fie motivul acuzaţiilor?

Christopher Heard n-a întâlnit-o niciodată pe Britney, dar are o relaţie strânsă cu bărbaţii din viaţa ei, care s-au lansat în acuzaţii fără milă şi perdea la adresa Prinţesei Pop. În cartea lui Heard, „Little Girl Lost”, lansată la finele lui aprilie, aflăm detalii picante despre începuturile în showbiz ale lui Brit. Biograful neoficial trece în revistă şi minciunile pe care vedeta le-a scos la înaintare de-atâtea ori în cariera ei, pe care cohortele de fani le-au înghiţit pe nemestecate.

„Britney n-a fost nicicând aşa de inocentă pe cât a pretins atâţia ani”, o acuză fostul ei coleg de şcoală Reg Jones, cu care aceasta a avut o relaţie din 1996 până în 1998. „Pe scurt – în pat era de nestăvilit, nu puteai s-o satisfaci cu una cu două. Iar de la 14 ani nu mai e virgină”, pretinde Reg. Asta în ciuda afirmaţiilor de la acea vreme ale cântăreţei, că va rămâne fecioară până în noaptea nunţii. Inocenţa în dormitor nu e singurul aspect în privinţa căruia Britney s-a prefăcut o sfântă. Nici până în ziua de azi cântăreaţa nu a recunoscut că în tinereţile-i zbuciumate şi-a pus şi implanturi cu silicon. Reg ne lămureşte din nou: „Britney mi-a povestit cum i-au făcut operaţia şi cât de mare a fost incizia. Au tăiat-o cu un cuţit cu lama de 14 centimetri”. Cât adevăr şi câte exagerări de dragul miilor de dolari în vânzări stau în aceste declaraţii bombastice rămâne de văzut.

Mărturisirile primului iubit al lui Brit sunt confirmate în mare măsură de realitate: în timp ce se dădea îndrăgostită de Reg, Bit Bit se delecta alături de Jason Alexander, primul ei soţ, cu care aceasta şi-a pus pirostriile în 2001, în Las Vegas. Căsnicia a fost anulată după numai 55 de ore şi s-a vrut a fi o declaraţie făţişă de independenţă a cântăreţei faţă de controlul permanent al mamei sale.

Reg Jones nu e singurul bărbat din viaţa domnişoarei Spears care şi-a dat cu părerea în cartea lui Heards despre apucăturile acesteia. Fostul ei coregraf, Columbus Short, nu se încurcă în vorbe dulci la adresa divei decăzute: „A ajuns o epavă. Nu m-am simţit niciodată atras de ea!”. Totuşi, de ce l-au surprins paparazzi în 2003 sărutând-o pe Britney? Poate să ne răspundă şi Chase Benz, dansator din trupa cântăreţei, cu care aceasta a avut o aventură în timpul turneului pentru promovarea albumului „Circus”. Benz a stat în umbră tot acest timp, aşteptând momentul propice să spună lumii cât de falsă e Britney, pretinde biograful justiţiar. „Bea de stinge”, spune Chase fără menajamente. „Fără tequila, nu poate să se simtă bine în pat”.

Toate aceste acuzaţii mârşave vin la momentul cel mai nepotrivit! Nu peste mult timp, Britney va trebui să apară din nou în faţa Curţii pentru procesul de preluare a custodiei celor doi copii şi a controlului asupra propriei averi, acum administrată de tatăl ei, Jamie. Iar planurile i-ar putea fi serios date peste cap de cel care i-a demitizat pe Johnny Depp, Kiefer Sutherland sau Mickey Rourke.



Recente pe Ok! Magazine

John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg